ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Avocatul Dan Chitic, președintele Partidului Alianța Națională, i-a cerut Ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, să-l convoace pe ambasadorul SUA, Hans Klemm, în urma reacției ambasadei americane la investigația asupra Laurei Codruța Koveși.

„Este extrem de dezamăgitor să vedem cum un ambasador, fie el și al unui aliat strategic, se implică în activitatea magistraților din România, încercând să le sugereze, dacă nu să le impună, persoanele care trebuie sau nu să fie cercetate și modul în care aceștia trebuie să își desfășoare ancheta.

O asemenea atitudine nu este compatibilă cu statutul de ambasador al unei țări "aliate" și "partenere", ci este specifică unui reprezentant/guvernator al unei puteri coloniale și contravine flagrant Convenției de la Viena din 1961 (art. 41. Fãrã prejudiciul privilegiilor și imunitãților lor, toate persoanele care beneficiazã de aceste privilegii și imunitãți au datoria de a respecta legile și regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.)

Față de această situație inacceptabilă, #AlianțaNațională îi solicită public ministrului afacerilor externe, dl. Teodor Meleșcanu, să îl convoace de îndată la Minister pe ambasadorul SUA Hans Klemm pentru a îi readuce aminte acestuia drepturile dar și obligațiile care îi revin în calitate de amabasador al unui stat prieten.

Orice pasivitate a autorităților naționale în fața abuzurilor interne sau externe echivalează cu acceptarea lor, ba chiar cu complicitatea cu autorii lor.

Cerem coaliției de guvernare să apere demnitatea și suveranitatea acestei țări!", a scris Dan Chitic.