Daniel Gheorghe, discurs în Parlament împotriva semnării de către România a Pactului ONU privind migrația: Nu trebuie să semnăm acest act care încalcă suveranitatea națională și transformă migrația într-o valoare plasată deasupra legii

Deși este de o importanță covârșitoare pentru statele lumii, în România nu se vorbește despre Pactul ONU privind migrația, document pe care Țara noastră se pregătește să-l semneze pe 10-11 decembrie.
Așa cum ActiveNews a relatat deja, acum cinci zile, mai multe organizații non-guvernamentale au protestat în fața sediului MAE împotriva adoptării de către România a acestui pact. SUA, Polonia, Israel și alte state s-au retras deja din acest Pact.
În Parlament, până acum numai deputatul PNL Daniel Gheorghe s-a manifestat explicit împotriva intrării noastre în acest Pact.
În declarația sa politică din 14 noiembrie, deputatul a spus că prin acest pact, România își deleagă suveranitatea unei organizații supranaționale, încălcând două articole din propria Constituție.
„Migrația va fi definită drept fundamental al omului. Prin semnarea acestui tratat, vom ajunge la o situație în care, statele naționale vor delega la un nivel supranațional administrarea fluxurilor migratorii și a crizelor generate de afluxul de migranți cât și de migrația ilegală.
Acest fapt contravine principiului suveranității, înscris în Constituția României și contravine și unui alt articol din Constituție, cel cu privire la strămutarea de populații străine pe teritoriul României.
Odată cu acest pact, pe care ONU îl dorește spre a implementa o serie de măsuri și o serie de norme internaționale care pun așa-zisul drept la migrație mai presus de suveranitatea națională și de dreptul statului de a-și gestiona propriile frontiere, vom ajunge la un concert dintr-acesta internaționalist, un concert care a existat la un moment dat într-o anumită zonă ideologică, fără frontiere, fără state, fără autorități, fără armate, fără legi. Putem ajunge la o anarhie națională dacă noi dăm curs semnării acestui tratat. Nu întâmplător, Statele Unite și încă șase membre UE, au refuzat să mai facă parte din acest pachet de negociere al ONU privind migrația și s-au retras pe considerentul că acesta contravine dreptului fundamental ca orice națiune să-și gestioneze propriile interese.
Cred că România nu trebuie să semneze acest pact privind migrația, care încalcă suveranitatea națională și transformă migrația într-o valoare pe deasupra legii, urmând să aducă consecințe negative asupra Țării. Dar nu mă mir, PSD-ul a demonstrat în ultima vreme că este mai puțin interesat de readucerea de români plecați din țara lor, ci să atragă imigranți din întreaga lume. Mă tem că acest Guvern iresponsabil va semna acest tratat, așa cum a făcut-o și cu altele despre care am aflat mai târziu. Așadar, cer public Guvernului României să se retragă din pactul ONU privind migrația”, a spus el în Parlament.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Daniel Gheorghe
Locații: București
Organizații: Parlamentul Romaniei Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)