Aflăm că o seamă de formațiuni locale (Uniunea Salvați Bucureștiul, Pentru Iași etc.) se vor uni pentru a forma o singură formațiune, menită să salveze România. Această nouă formațiune va fi, se spune, "anti-sistem”. Ea este, cel puțin până acum, formată din persoane cu educație superioară, ocupând poziții manageriale în sectorul privat și în cadrul unor organizații neguvernamentale. [...]

Ce este sistemul? Potrivit definiției, este un ansamblu de forțe (elemente) dependente între ele într-un tot organizat. Ce este, în consecință, un sistem care conduce o societate? Tot un ansamblu de puteri dependente între ele într-un tot organizat. E vorba, fără îndoială, de puterile statului. Așadar, cel care este anti-sistem luptă împotriva actualei puteri, pentru a o înlocui cu o alta pe care o socotește mai bună. Cel mai bun exemplu de luptă "anti-sistem” îl constituie, fără îndoială, revoluțiile. În copilăria mea, o formulă pașnică de "anti-sistem” o reprezentau, de pildă, hippioții care scandau cântecele lui Joan Baez ori Bob Dylan și citeau romanele lui Jack Keruac. 

Sigur că între hippioți și liderii formațiunilor de care vorbim nu e nicio legătură. Aceștia au situații materiale bune, sunt corecți politic și corecție vestimentar. Și Joan Baez, ca și Clotilde Armand, a absolvit Massachusetts Institute of Technology, dar nici prin cap nu i-ar fi trecut să organizeze flagrante împreună cu procuratura împotriva propriilor colaboratori. 

Să vedem, însă, în ce măsură  sunt aceste formațiuni "anti-sistem”. Cum am văzut, sistemul este format din puterile statului și anume acelea cu potențial dictatorial. Prima țintă ar trebui să fie, așadar, conducătorul statului, vreun Carol, vreun Ludovic, vreun țar Nicolae, vreun… Klaus. N-am văzut la acești combatanți "anti-sistem” nicio referire la președintele țării ori la controversele legate de numele său. O țintă imediată ar trebui să fie serviciile de informații și tentativa acestora de a încălca intimitatea persoanei ori de a influența decizia publică. Mâlc absolut, dacă pot spune așa. O formațiune anti-sistem este obligatoriu anti-guvernamentală, căci puterea executivă este expresia cea mai elocventă a unui sistem politic. Dacă ați găsit vreo remarcă măcar ironică a anti-sistemicilor la adresa guvernului tehnocrat vă rog să mi-o trimiteți și mie. 

Toate mișcările anti-sistem acuză abuzurile puterilor statului, între care se află și puterea judecătorească. Căderea Bastiliei este actul de naștere al Revoluției franceze. O soartă similară a avut Fortăreața Petru și Pavel din Sankt Petersburg. Istoria n-a cunoscut încă o forță anti-sistem care să proslăvească sistemul judiciar existent. 

Cu cine se războiesc, însă, noile partide? Cu partidele existente și, firește, cu Parlamentul. Or Parlamentul nu poate, prin definiție crea dictatură. Parlamentul este expresia democrației, el nu se bazează pe voința unui singur om ci pe majoritate. Ori majoritatea nu poate fi dictatorială. Dictatura este nelegitimă, majoritatea, chiar dacă este aleasă uneori fără discernământ, atunci când este rezultatul unor alegeri libere și corecte, este legitimă. 

Cu alte cuvinte, aceste forțe "anti-sistem” care își propun să salveze România, de fapt, se află în slujba sistemului. Sunt o continuare a mișcărilor de stradă de anul trecut, când sistemul a răsturnat Guvernul cu o mișcare fără lideri (de ei nu era nevoie atunci), care proslăvea pe președinte, serviciile și un anumit fel de justiție. Acum însă e nevoie de lideri, căci sunt alegeri. Sistemul continuă să acționeze, continuând să discrediteze Parlamentul și partidele politice și susținând, dacă nu chiar creând, un "anti-sistem” în folosul său care să înlăture, pe viitor, orice risc al vreunei erezii parlamentare.