Doream să scriu aceste considerații ieri, înainte să apuce Zelenski să mai urineze puțin peste poporul român și adevărul istoric.

Exagerez cumva? Nu cred, la peste 16 ore de la acele declarații, MAE încă nu a găsit de cuviință să dea vreun răspuns. Revin.

După cum știți, președintele Ungariei l-a decorat pe Lucian Boia pentru meritele sale și ca „semn de recunoaștere a activității deosebite desfășurate ca istoric, precum și a întregii opere prin care contribuie în mod semnificativ la îmbunătățirea relațiilor dintre poporul maghiar și român”. Asta se întâmplă în 2020, an în care se împlinește un alt Centenar important pentru noi: 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, cel care a marcat recunoașterea internațională a României Mari.

În acest context, decorarea lui Boia de către Președintele tuturor ungurilor are o valoare enormă de simbol. Pentru că Boia a contribuit la „îmbunătățirea relațiilor dintre poporul maghiar și român” prin propagarea în România a punctului de vedere maghiar asupra istoriei comune. Din punctul ungurilor de vedere, modul viclean și inteligent prin care Boia a reușit această „performanță” chiar este remarcabil.

Evident că nu este doar „meritul” lui Boia: talentul său de a minți și a răstălmăci ar fi fost inutil dacă nu era pus în valoare de o întreagă mașinărie mediatică și publicistică, în frunte cu Humanitas-ul lui Gabriel Liiceanu. Practic, pentru cine nu știe sau se face că nu înțelege, Boia este istoricul oficial al regimului politic instalat în România după 1989, și care a câștigat puterea totală după prima alegere a lui Traian Băsescu.
 
Fiecare regim politic are un ideolog istoric, cel care dă tonul în ceea ce privește varianta de istorie acceptată și promovată de regim: bolșevicii îl aveau pe Roller, actualii îl au pe Boia. Întâmplător sau nu, ambii au în comun faptul că sunt străini de neam. În timpul lui Roller se spunea că românii i-au agresat fără motiv pe „blânzii” cetățeni ai URSS, acum Boia scrie că românii din Transilvania nu i-au întrebat pe unguri și nemți dacă le dau voie să se elibereze de ei și deci i-au abuzat, fiind antidemocratici.
 
Puțini au fost cei care au dat importanța cuvenită unui anunț făcut la final de an trecut: Președintele Iohannis a primit Premiul „Carol cel Mare”. Cine a fost Carol cel Mare? A fost un rege barbar (adică ce nu aparține lumii latine și grecești) care a unificat Occidentul. În propaganda oficială, se spune că a unificat Europa. Fals! În timp ce Carol cel Mare unifica regatele occidentale conduse de barbari, Europa strălucea în Est. În Sud-Est, să fiu mai precis. În Imperiul Roman ce avea capitala la Constantinopol. Imperiu creștin-ortodox. 
 
A dorit Carol cel Mare să unească Europa? Nici vorbă. El a vrut să supună Europa Sud-Estică, cea ortodoxă. Altfel, Carol cel Mare a fost un promotor al adăugirilor la credință promovate de papalitate, știind bine că asta înseamnă separarea de Est. De acel est de care aparțineam și noi. Și schisma s-a produs la 1054. Acesta este simbolul cu care a fost premiat Iohannis.
 
Carol cel Mare este simbolul lor. Al Occidentului. Între recipienții premiului nu o să găsiți niciun ortodox. Nici măcar un grec. Iar faptul că Președintelui României i se acordă acest premiu ne transmite un mesaj: e al nostru. E omul nostru. Total. „Al nostru” însemnând al Occidentului fost catolico-protestant, actualmente secularizat. Sigur, bănuiam că Iohannis este omul Occidentului, dar premierea sa, pe față, ca și în cazul lui Boia, are rol de simbol: așa cum odinioară Cezarii romani își plimbau învinșii pe străzile Romei, pentru a fi umiliți, așa ne sunt arătate aceste lucruri publice pentru a ne transmite că suntem cuceriți total, cultural și economic, că suntem la discreția lor, că viața noastră depinde doar ei. Și să nu uit: pe Boia l-a decorat și Germania, o altă prietenă a Transilvaniei.

S-a muncit ani de zile pentru a se avea un regim precum cel instaurat de președintele Iohannis: un regim în care se sistează investigarea crimelor staliniste, pentru că oricum victimele „s-au bătut între ei”. Un regim în care principalul vehicul de spălare a creierelor, GDS, este premiat pentru merite culturale. Un regim în care liderii țării sunt minoritari - cultural, față de majoritate și în care în preajma lor sunt agenți de influență ai altor state, state care urmăresc cu consecvență ruperea Vestului României de Țară. Un regim în care bolșevismul este frecventabil pentru pro-occidentali, atâta vreme cât lucrează împreună pentru același scop: dărâmarea statalității și conștiinței de sine românești. Ca'n 89.
 
Suntem într-un moment în care statul român este paralizat sau este doar o ficțiune. De-aceea își permite amărășteanul ăla de ucrainean să facă pipi pe sute de mii de români și pe adevăr. De-aceea Ungaria își permite să-și aroge drepturi de proprietate pe morții din cimitirele românești. De-aia își permite Finlanda să-și bată joc de doi copii și de mama lor. De-aia își permite Dodon să spună la Chișinău orice aberație vrea Moscova. Și de-aia își permit americanii să facă bordel cu fete din România și să ucidă artiști pe trecerea de pietoni, fără să transpire.

Ca să faci ceva în toate cazurile astea, trebuie să-ți pese. Iar ca să-ți pese, trebuie să te identifici cu cel în necaz. Or, asta nu se (mai) întâmplă. Pentru că stăpânii acestui stat - aleși de noi cu voioșie (cea mai frumoasă noapte a anticomunismului românesc, zicea cineva) sunt străini de noi și deci sunt străini și de Smicală, de Basarabia, de Bucovina de Nord, etc. Ei sunt aici ca să se asigure că exploatarea resurselor românești, materiale și umane, se face cât mai eficient în folosul lor. Atât. De-aia i s-a și spus „România normală”: pentru a ni se transmite un mesaj.
 
„Normalitate” e ce trăim noi azi: stat ficțional, cu populație bătrână și îndobitocită, care nu reacționează când este violată. Dacă zicem ceva, brusc devenim altceva decât „normali”: suntem extremiști, fasciști, „naționaliști însetați de sânge”(vorba domnului Baconschi), nefrecventabili (vorba domnului Papahagi), putiniști, orice. 

Și pentru asta, am fost pregătiți mental timp de 20 de ani.Va fi foarte greu de spart acest blocaj mental, de o perversitate fără precedent.
 
„Istorie și mit în conștiința românească” a deschis cercul acesta din jurul nostru. Azi, prin decorarea istoricului oficial al „României normale”, cercul s-a închis. În zâmbetele Budapestei, Moscovei, Kievului și sincer, ale oricui urmărește tristul spectacol oferit de ceea ce a fost odată, poporul român.

Greșesc?