Decizia CAB: Traian Băsescu NU va fi cercetat pentru ”uzurpare de calități oficiale"

UPDATE: Curtea de Apel București a decis că dosarul lui Traian Băsescu pentru ”uzurpare de calități oficiale” nu va fi redeschis.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a ajuns vineri dimineață la Curtea de Apel, unde va afla dacă un nou dosar va fi deschis pe numele său.
Traian Băsescu a plecat de la Curtea de Apel, după aproximativ o oră. Fostul președinte a precizat că acuzațiile nu au legătură cu Constituția și a subliniat că el a exercitat funcția de președinte al României doar în baza deciziilor Curții Constituționale a României (CCR).
Astfel, fostul şef al statului a fost chemat din nou în faţa instanţei după ce revoluţionarul Ion Ciochină l-a acuzat că şi-ar fi reluat ilegal mandatul după referendumul din 2012.
Traian Băsescu a ajuns la curtea de Apel în jurul orei 9:00 şi ar putea sta foarte puțin în sală, informează Digi24.
Traian Băsescu a fost citat să se prezinte în dosarul în care o persoană a cerut ca el să fie urmărit penal pentru uzurpare de calități oficiale. Plângerea a fost depusă în 2012 la DIICOT.
Ion Ciochină susține că, în august 2012, Traian Băsescu ar fi încălcat Constituția și hotărârea Parlamentului din iulie 2012 prin care a fost suspendat din funcția de președinte al țării.
Cercetările au fost reluate la finalul anului trecut, odată cu încetarea mandatului de președinte.
În ianuarie 2015 a fost dată o soluție de clasare a acestei plângeri, pentru că nu ar exista fapta reclamată.
Inițial, contestația a fost depusă la Instanța Supremă, însă judecătorii de acolo au considerat că magistrații de la Curtea de Apel sunt competenți să decidă dacă procurorii trebuie sau nu să reia cercetările în acest caz.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Traian Băsescu
Locații: București
Organizații: Curtea de Apel Bucuresti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)