Deficitul bugetar după 7 luni este 12 miliarde de lei. Nu există pericolul de a nu fi bani de pensii și salarii

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 160,8 miliarde de lei, reprezentând 17% din PIB, sunt cu 13,9% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent. În aceste condiții, spun specialiștii, nu există pericolul de a nu mai exista bani de pensii și salarii.
„Se înregistrează creșteri față de anul precedent în cazul încasărilor din contribuțiile de asigurări (+37,5%) și din veniturile nefiscale (+20,7%). Începând cu luna februarie încasările din contribuțiile sociale au fost influențate pozitiv de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile nefiscale au fost influențate pozitiv în luna iulie de încasările din dividende”, precizează Finanțele, citate de Mediafax.
În luna iulie 2018 se constantă o îmbunătățire a colectării veniturilor din TVA. Astfel, acestea au crescut cu 35,9% față de realizările aceleiași luni din 2017, ajungând la o valoare de 31,9 miliarde de lei pe primele șapte luni ale anului în curs, ceea ce reprezintă o creștere cu 9,8% față de perioada similară a anului precedent. Veniturile din accize au fost în sumă de 15,6 miliarde de lei (1,7% din PIB) cu 9,2% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 6,2% față de aceeași perioadă a anului 2017.
S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 22,7% „pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018”, mai arată Ministerul Finanțelor.
De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 32% față de aceeași perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități „ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule”.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 7,6 miliarde de lei cu 16,7% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeași perioadă.
De cealaltă parte, cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 172,8 miliarde de lei, cu 18% mai mari față de aceeași perioadă din anul precedent.
„Cheltuielile de personal sunt cu 25,1% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, explică ministerul.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 8,5% față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât și la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și la bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții bugetare.
Subvențiile sunt mai mari cu 6,3% față de aceeași perioadă a anului precedent.
Dobânzile sunt cu 20% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, reprezentând 0,9% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark.
Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 13,1%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 de lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1.100 de lei, de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 la 640 de lei, precum și majorarea și modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 10,9 miliarde de lei, cu 29,8% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, a mai comunicat Ministerul Finanțelor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Locații: București
Subiecte: Deficit bugetar
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)