Deputat PNL, Daniel Gheorghe: Avem tot felul de indivizi, mulți dintre ei plătiți din afara țării, oameni care trăiesc din comercializarea trădării de țară și la care orice discuție despre națiune încep să acuze de extremism și xenofobie

La finalul săptămânii trecute, deputatul PNL Daniel Gheorghe a vorbit în plenul Parlamentului despre nevoia de patriotism în societatea românească.
Acesta a luat poziție împotriva unui curent de gândire, care spune deputatul, aduc aminte de anii 45-48 ai secolului trecut, atunci când puterea comunistă făcea ravagii în România.
Daniel Gheorghe a mai afirmat că se dorește impunerea unei gândiri unice, totalitare, în care "tot ce înseamnă valori românești să dispară". Acesta a continuat zicând că există oameni care și-au făcut o meserie din a denigra tot ce este românesc, unii fiind plătiți din afara țării.
Iată transcrierea integrală a declarației deputatului PNL de Ilfov, Daniel Gheorghe:
În ultima perioadă vedem cu toții cum idei, altădată foarte bine văzute la nivel social și public, precum respectarea valorilor naționale, a respectului față de înaintași, sunt tot mai mult văzute ca un soi de formă de exprimare radicală, a unor forme chiar de extremism.
România are nevoie de patriotism mai mult decât orice. Spun asta pentru că în absența spiritului de sacrificiu pentru națiune nu se poate construi nimic: nu putem avea nici școli, nici industrie, nici drumuri și nici o societate în care justiția sau drepturile individuale să funcționeze așa cum ne dorim.
Avem tot felul de indivizi, mulți dintre ei plătiți din afara țării, oameni care trăiesc din comercializarea trădării de țară și la care orice discuție despre națiune, patriotism și valori românești, ridică din umeri și încep să acuze de șovinism, extremism, xenofobie și tot felul de alte aberații. Cred că discursul public din România a luat-o pe o pantă care îmi amintește de ceea ce se întâmpla în 1990 sau chiar mai rău, chiar de anii 1945-1948. O perioadă care, pe lângă faptul că în România nu a existat libertate de expresie, nu a existat dialog de niciun fel, a existat un climat de intoleranță, de ură, stimulat chiar de cei care clamează toleranța, egalitatea și clamează o serie de drepturi pe care ei le consideră universale. Total fals!
La fel ca și atunci, și acum se dorește impunerea unei gândiri unice, unidirecționale, unei gândiri în care tot în ce înseamnă valori românești, tradiții, să dispară. În mod cert, cei care vor ca România să rămână o țară supusă, o țară care să fie câmp de experimente internaționale, nu au nevoie de o Românie puternică. Iar cozile de topor sunt la datorie. Indiferent că aceste cozi de topor populează partidele, chiar Guvernul sau fac parte din așa-zisa societate civilă. Care numai civilă nu este.
Acești oameni au o singură profesie: să vorbească permanent cu dispreț despre istoria românilor, despre valorile românești sau cultura românească, atunci când nu denigrează Biserica sau alte instituții care au creat această identitate și au ținut spatele României în aceste vremuri foarte grele.
De-aceea, mai mult ca niciodată, nu trebuie să demonetizăm ideea de patriotism. Trebuie să înțelegem că a te sacrifica și a-ți arăta atașamentul față de țară este o virtute. Dacă nu vom tempera aceste abuzuri ale celor care în numele corectitudinii politice și în numele noului totalitarism încearcă să-și impună ideile, ne vom găsi în situația în care a vorbi despre România va fi ilegal, în situația în care a pronunța cuvântul naționalism se va pedepsi cu închisoarea, iar dacă vom vorbi despre identitate vom fi etichetați ca niște retrograzi și ca niște personaje ancorate într-un mediu marginal și total nefrecventabil al societății.
De aceea ar trebui să ne lepădăm de aceste false tabu-uri și să începem să fim mândri că suntem români cu adevărat, întâi prin fapte și apoi prin vorbe. Să fim o națiune care să se respecte pe sine, pentru a cere respectul celorlalți. Și să ne lăsăm abuzați și insultați de tot felul de personaje obscure, de trepăduși care trăiesc din insultarea țării pe pământul căreia se află.
E momentul ca patriotismul românesc să devină un vector de dezvoltare economică, de punere în valoare a intereselor românești și sub aspect politic, social și cultural, la nivel internațional. Fără patriotism și iubirea de națiune, România nu are niciun viitor. Și sunt mulți care doresc ca această țară să nu aibă niciun viitor. De-aceea cred că nu e nicio rușine să fim naționaliști, să ținem la trecutul nostru, să respectăm valorile și să nu lăsăm pe diverși neaveniți să ne învețe cum să trăim la noi în țară.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Daniel Gheorghe
Locații: București
Organizații: Parlamentul Romaniei Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)