Deputatul Daniel Gheorghe, discurs în Parlament despre noul rol pe care trebuie să și-l asume țara noastră: România NU trebuie să mai fie băiatul care mătură frunzele în curtea unității NATO. Mesaj pentru SUA

Deputatul PNL Daniel Gheorghe a vorbit în plenul Parlamentului despre amplasarea scutului antirachetă de la Deveselu, un proiect implementat de SUA în sprijinul NATO.
Acesta a enunțat mai mulți factori de risc pe care România i-a asumat prin acest proiect de apărare și pentru care pe viitor țara noastră ar trebui să joace un rol mult mai important în angrenajul NATO și nu numai.
Deputatul a vorbit și despre implicarea în dese rânduri a SUA în politica internă a României, iar americanii să înțeleagă faptul că țara noastră nu e ”doar o țară de frontieră a civilizației occidentale”.
”Amplasarea scutului antirachetă de la Deveselu construit de Statele Unite, partenerul strategic al României, reprezintă un pas spre reconfigurarea rolului geostrategic militar și politic al României în Europa și în lume. Este cert că rolul pe care îl va juca țara noastră în cadrul NATO va fi unul mai important, iar responsabilitatea pe care noi trebuie să ne-o asumăm ca țară de frontieră pe acest flanc estic al NATO va fi mult mai mare. Ceea ce este important de precizat este faptul că odată cu amplasarea acestui scut antirachetă rolul României trebuie regândit. Avem nevoie de o Românie care trebui să-și regândeacă raporturile cu NATO, raporturile cu partenerul strategic SUA și cu ceilalți aliați din cadrul blocului Nord-Atlantic. Riscurile de securitate colectivă asumate de România în acest moment sunt mult mai mari, importanța pe care România o joacă în acest ansamblu este mult mai mare și misiunea pe care o are România în acest proiect trascontinental de apărare coletivă reprezentat de NATO este una mult mai importantă decât a fost până acum. Cred că trebuie să înțelegem că a venit momentul să investim mai mult în ceea ce înseamnă dezvoltarea capabilităților militare și totodată partenerii noștri, și mă refer în primul rând la SUA, să conștientizeze că România nu este doar o țară de frontieră a civilizației occidentale, ci este un aliat care are dreptul de a-și afirma și ași pune în valoare propriile resurse și ași apăra propriile interese. De aceea unul dintre lucrurile foarte importante în perspectivă, și văzând și reacțiile pe care Rusia le-a avut până acum la amplasarea scutului antirachetă în România, văzând această revenire militară chiar neașteptată a Federației Ruse o reprezintă prioritatea înarmării României. Și spun a înarmării deoarece înarmarea descurajează un potențial conflict dincolo de a fi o cauză a unui conflict interstatal. Trebuie să vorbim și să vedem care vor fi principalii pași spre a ne recâștiga un anumit prestigiu și a ne deroba de acest rol marginal pe care l-am avut până acum în acest ansamblu euroatlantic. De acum încolo România este mult mai importantă și cred că ar trebui tratată ca atare, inclusiv de SUA, care au avut până acum o prezență politică poate mult dimensionată sub anumite aspecte care țin de politica internă și relațiile instituționale din România și avem nevoie de două componente principale de dezvoltare în raport cu aliații noștri euroatlantici: componenta economică, care din păcate a fost neglijată în ultimii ani, și mai ales componenta militară, componenta dezvoltării capabilităților militare și componenta schimburilor care țin de acea capacitate a noastră de a ne regăsi ca o armată puternică și o armată care poate să țină pipet oricărei amenințări, indiferent din ce direcție ar veni ea. De aceea, în NATO, România trebuie să joace rolul unui pivot regional, un pivot regional care să contruiască un ansamblu de apărare colectivă în această zonă estică a alianței alături de națiuni precum Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, de ce nu chiar Grecia, țările baltice, un ansamblu, un cordon, dar nu un cordon sanitar, ci un cordon de securitate regională care să coboare de la Marea Baltică și să ajungă până la Mediterană și spre nordul Africii chiar. Spun acest lucru deoarece în perspectivă avem alte riscuri regionale cauzate de degradarea situației politice dintr-o țară membră a NATO și mă refer la Turcia, care parcurge un proces de islamizare și care nu mai poate fi din păcate pe termen scurt, la cum se prezintă situația politică de acolo, un aliat sigur al occidentului. Ne referim la această reafirmare a intereselor geopolitice ale Rusiei, o Rusie care cel puțin militar își revine în ciuda faptului că economic-social este măcinată de o serie de discrepanțe puternice și ne referim la necesitatea de a asigura această zonă a Balcanilor și chiar în perspectivă cred că NATO ar trebui să se gândească și spre integrarea Serbiei, dincolo de animozitățile care au fost în trecut și de războiul din Kosovo din '98-99. Ca atare, România trebuie să devină un factor activ în NATO, România trebuie să ridice capul sus și trebuie să investească în dezvoltarea capabilităților de apărare și a resurselor de siguranță națională. De aceea cred că România nu mai trebuie să fie băiatul care mătură frunzele în curtea unității NATO”, a spus deputatul Daniel Gheorghe în Parlament.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Daniel Gheorghe
Organizații: NATO Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)