Deputatul Matei Dobrovie: Indiferent care va fi noul președinte al Ucrainei, România trebuie să condiționeze explicit sprijinul de respectarea drepturilor românilor din Ucraina
Deputatul Matei Adrian Dobrovie consideră că, indiferent de rezultatul alegerilor din Ucraina, statul român trebuie să condiționeze sprijinul drumului european al acestei țări de respectarea drepturilor românilor din Bucovina de Nord și restul teritoriilor acaparate ca urmare a pactului Ribentrop - Molotov.
„Alegerile prezidențiale din Ucraina îmi amintesc foarte mult de situația politică din Republica Moldova.
„Alegerile prezidențiale din Ucraina îmi amintesc foarte mult de situația politică din Republica Moldova.
Și în Ucraina avem o nemulțumire puternică a populației față de pro-europenii autodeclarați care au eșuat să îmbunătățească nivelul de trai, au perpetuat corupția în loc s-o combată și s-au îmbogățit în timp ce populația a sărăcit.
Sub poleiala europeană de fațadă, Sistemul Oligarhic din Ucraina (ce-i drept competitiv, adică cu mai mulți oligarhi) s-a consolidat, invocând agresiunea rusească (reală de altfel) ca scuză pentru lipsa de reforme în justiție și luptă anti-corupție.
Poroșenko, ca și Plahotniuc, pozează în singurul garant al stabilității pro-europene și pro-occidentale a Ucrainei, în fața amenințării rusești.
Tema geopolitică - Mâna Rusiei - folosită pentru menținerea status-quo-ului nu mai prea funcționează însă la fel de bine ca până acum nici în Ucraina deoarece n-o mai poate oculta pe cea a corupției interne.
Cetățenii resping un sistem putred și, obosiți de figurile vechi și partidele establishmentului, sunt pregătiți să dea o șansă unor actori politici noi, anti-sistem, chiar și fără experiență politică. Așa se explică surpriza furnizată de actorul Volodimir Zelenski, sugestivul Servitor al Poporului. Ucrainenii vor rezultate palpabile și o schimbare radicală, nu continuarea alternării la putere a clanurilor oligarhice.
Pentru România alegerile din Ucraina sunt importante nu doar din perspectiva securității și a instabilității pe care ar putea-o genera mișcări violente în țara vecină post-alegeri, dar și din perspectiva comunităților românești din Ucraina. Acestea au suferit, și pe fondul alegerilor, de pe urma unei ofensive asimilaționiste puternice. În momentul de față nefiind recunoscuți ca populație autohtonă, etnicii români riscă să-și piardă complet identitatea prin restrângerea dreptului de a învăța în limba română. Articolul 7 din legea educației nu a fost abrogat, nu s-a ținut cont de recomandările Comisiei de la Veneția, iar alte inițiative precum legea privind limba ucraineană au sporit îngrijorarea.
Principalii candidați în alegeri au pedalat pe un mesaj naționalist de consolidare a națiunii ucrainene și derusificare care, chiar dacă este de înțeles până la un punct, nu trebuie să încalce drepturile minorităților prevăzute în Convenții pe care Ucraina s-a angajat să le respecte. Statul român ar trebui să pună cât de repede pe agenda noului președinte ucrainean, indiferent care va fi el, această temă importantă, exprimând foarte clar susținerea României pentru parcursul european al Ucrainei, însă cu condiția explicită a respectării drepturilor comunităților de etnici români. Nu mai ajung promisiuni și cuvinte de politețe în limba română a la Poroșenko. Nici ucrainenii în general, nici românii din Ucraina, nu mai au nevoie de vorbe goale, ci vor rezultate concrete, fapte”, a comentat Dobrovie.
Pe același subiect

Puiuțul de turnător și nepoțel de securist Vlad Voiculescu vrea să împlinească visul de aur al Securității USR: Pașaport de vaccinat electronic, eventual direct în telefon

Nicușor, făcut cu ou și cu oțet pe pagina de Facebook, după ce a spus că „19 grade e o temperatură normală în case”: „De pe vremea lui alt Nicu nu am mai făcut atâta frig și dușuri reci”

TEORIA ELITELOR ȘI TEORIA PĂTURII SUPERPUSE. Teoria paretiană și teoria eminesciană despre calitățile și defectele păturii guvernante

Din puțul gândirii neo-marxiștilor. Useristul Bulai lovește din nou: Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi, ar fi semnat pentru “Fără penali în funcții publice”, ar fi eliminat pensiile speciale, ar fi schimbat șefii TVR și CNA. La mulți ani, Mihai!”

Până la urmă se întâmplă. Responsabilii UE dezbat asupra Pașaportului vaccinal. Vaccinații dar și nevaccinații din UE vor fi inventariați electronic

HOLD UP - JAFUL COVID-1984 - ÎN LIMBA ROMÂNĂ. Documentarul interzis de YouTube despre MAREA RESETARE - Conspirația împotriva omenirii. Video tradus în limba română
Recomandările noastre

Trump: „Mișcarea noastră este de abia la început - The best is yet to come”. Biden - o inaugurare cât o imensă înmormântare

Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat

Mareșalul Românismului Radu Theodoru a împlinit 97 de ani. La Mulți și Binecuvântați Ani! Crezul lui despre Românul Absolut: „Eminescu este Biblia Românismului!”. INTERVIU: „Românii se vor ridica!”

TEORIA ELITELOR ȘI TEORIA PĂTURII SUPERPUSE. Teoria paretiană și teoria eminesciană despre calitățile și defectele păturii guvernante
Persoane: Petro Poroșenko Matei Dobrovie
Locații: Ucraina
Subiecte: Românii din Ucraina
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (11)