Deputatul Matei Dobrovie (PNL): Tăvălugul împotriva românilor din Ucraina continuă. După adoptarea legii care restrânge învățământul în limba maternă, acum autoritățile de la Kiev reduc volumul de emisiuni TV în limba maternă

Deși au fost voci care ne-au cerut să nu luăm în seamă declarațiile scandaloase ale președintelui Ucrainei despre Bucovina de Nord, iată că politicienii de la Kiev continuă cu pașii înspre aneantizarea comunității istorice românești din această țară.
Un nou semnal de alarmă în acest sens a fost tras de către deputatul Matei Adrian Dobrovie (PNL), care a scris că, mai nou, românilor din această țară li se iau și emisiunile TV în limba maternă. Măsura vine după ce a fost adoptată noua lege a educației, care restrânge drepturile românilor de a se educa în limba maternă.
Matei Dobrovie este unul dintre cei mai activi parlamentari în ceea ce privește luările de poziție publice împotriva încălcărilor drepturilor românilor din străinătate.
„Tăvălugul împotriva românilor din Ucraina continuă. După adoptarea legii privind învățământul secundar, care restrânge învățământul în limba maternă, acum autoritățile de la Kiev reduc volumul de emisiuni TV în limba maternă. O încălcare gravă a dreptului de acces la mass-media.

Am avertizat Ministerul Românilor de Pretutindeni în legătură cu consecințele nefaste ale Concepției Audiovizualului Public încă de anul trecut, prin interpelări și poziții publice, și le-am cerut să reacționeze din timp, dat fiind că aceste prevederi total aberante subminează orice menținere a identității comunităților românești prin presă scrisă sau audiovizual.
Trebuie spus că România, model de respectare a drepturilor minorităților, finanțează nu mai puțin de 5 publicații în limba ucraineană și sprijină funcționarea redacțiilor în limba ucraineană în cadrul filialelor regionale și centrale ale audiovizualului public. Ucraina în schimb nu finanțează NICIO publicație scrisă în limba română, nu oferă nicio emisiune în limba română în Sudul Basarabiei și vrea să ofere românilor din Cernăuți de acum înainte DOAR 5 MINUTE de emisiuni pe zi! O bătaie de joc uriașă!
Mai mult, reprezentanții minorităților naționale nu au fost deloc consultați în elaborarea Concepției, iar aceasta prevede și reducerea numărului de jurnaliști etnici români la filialele Audiovizualului din Cernăuți și Ujgorod și înlocuirea lor cu jurnaliști ucraineni. În calitate de fost jurnalist, consider că este inacceptabil să fie precarizat statutul jurnaliștilor etnici români și aceștia să fie controlați prin subordonarea față de Biroul de producere al conținutului regional”, a scris deputatul Matei Adrian Dobrovie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)