Deputatul Nicolae Bacalbașa (74 de ani), a fost BRUSCAT și înjurat de protestatari la ieșirea de la Parlament. Jandarmii l-au condus până la stația de metrou Izvor

Deputatul PSD, Nicolae Bacalbașa (74 de ani), a fost bruscat și huiduit miercuri de către protestatarii care se aflau în fața Palatului Parlamentului, având nevoie de intervenția jandarmilor pentru a ajunge la metrou, informează Mediafax.
De la ieșirea din clădirea Parlamentului și până la metrou, Nicolae Bacalbașa fost huiduit, înjurat și bruscat de către protestatarii nemulțumiți. Doctorul în vârstă de 74 de ani a avut nevoie de protecția jandarmilor, pentru a putea traversa în siguranță parcul Izvor și pentru a ajunge la stația de metrou.
Cel care l-a agresat pe deputat (al doilea video, secunda 35) a fost condus de jandarmi către duba acestora, pentru a fi dus la poliție.
Câteva zeci de persoane se află, miercuri, în fața Palatului Parlamentului, pentru a-și exprima nemulțumirea față de recentele modificări ale codurilor penale deoarece, spun aceștia, prioritățile aleșilor nu sunt domeniile sănătatea sau educația, ci „salvarea lor din fața acuzațiilor penale”.
Anul trecut, Nicolae Bacalbașa l-a felicitat pe Donald Trump pentru că a criticat mișcarea #rezist din SUA. „Ca să înțelegem ce se petrece aici în această clipă, dați-mi voie să omagiez clarviziunea și curajul din acest weekend al președintelui Statelor Unite, Donald Trump, care a dezvăluit rețeaua de păianjen internațională a banditismului numit #rezist (aplauze în sală - n.r.). Vedem aici zbaterile viperelor unui sistem ocult și ultimele bale sângeroase ale Monicăi Macovei și ale banditismului ei din Justiție. Fraților, vă felicit pentru curaj și clarviziune!”, a declarat, de la tribuna Camerei Deputaților, deputatul PSD.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)