Deputatul Ninel Peia, dezvăluiri din interiorul sistemului: Trădători de neam din EAE, înhăitați cu niște vânzători de neam din aceeași tagmă, și-au pus cârtița la adăpost în sistem, cu misiunea de a vinde Țara la bucată
Deputatul Ninel Peia susține că există un grup de persoane plătit din bani publici care ”au ca principal obiectiv subminarea României”.
Acesta a dat mai multe detalii într-un articol publicat pe stiripesurse.ro în care susține că ”există 22.000 de astfel de cârtițe veroase care ne infectează zilnic sistemul democratic”.
”Am informații clare, nume și funcții, cu diverse pesonaje care nu fac nimic altceva decât să se camufleze cât mai bine, să înșface câți mai mulți bani care se duc fie către șefii lor politici care la rândul lor au ca principal obiectiv subminarea României, fie chiar ei pun la cale sabotarea Țării ce i-a crescut. Atenție, toate acestea se fac în obscuritatea unui sistem făcut parcă să găzduiască asemenea fioroși dușmani ai noștri. Astfel de personaje sunt strâns legate de Entitățile Asociative Externe ce au ca principal obiectiv slăbirea României pe toate planurile, de la economic și militar la macularea publică a celui mai sigur sprijin al democrației, Parlamentul României. Aceste cârtițe s-au infiltrat în mai toate partidele de la noi, dar au ajuns din ce în ce mai vizibili la PDL și urmașul indigest al acestuia, istoricul PNL, ai căror iluștri înaintași s-au întors deja în morminte privind din ceruri la maeștri politici liberali ai zilei de azi...
Vă pot da și o cifră clară: există 22.000 de astfel de cârtițe veroase care ne infectează zilnic sistemul democratic. Desigur, cazul este scandalos și merită să ne oprim un moment asupra acestei situații incredibile. Bref, Nicolae Bogdan Codruț Stănescu este românul care câștigă 12 salarii lunar de la stat, după ce (evident, trebuie să fie sluga cuiva) a fost mândul angajat al firmei de avocatură a actualului copreședinte al PNL, Alina Gorghiu (Gorghiu, Pop și Asociații). O bună slugărnicie își asigură locuri ferite de ochii lumii de unde ridici bani incredibil de mulți. Pentru că, aceste 12 slujbe nu sunt unele oarecare, Stănescu nu era vânzător la 12 buticuri de cartier, ci se lipise, în absurditatea situației, pe la FPS, AVAS, APAPS, cum s-ar spune se afla în miezul lucrurilor, pentru că pe aici s-au privatizat, pe mai nimic active, de miliarde de euro, la comanda EAE. Același bizar individ, cu față de imigrant din Siria, a fost și consilierul lui Bogdan Olteanu, până nu demult, mare șmecher într-o instituție de mare importanță în strategia de supraviețuire a României, vorbesc despre BNR. Trai, neneacă, pe bani publici, la adăpostul prietenilor Gorghiu-Olteanu. Păi, ce alt caz mai ilustrativ de sabotare a României vreți mai bun ca acesta? Trădători de neam din EAE, înhăitați cu niște vânzători de neam din aceeași tagmă, și-au pus cârtița la adăpost în sistem, cu misiunea de a vinde Țara la bucată și de a produce bani care, deși vin din buzunarele noastre, ajung nu spre binele Țării, ci spre fericirea inamicilor ei! Cea mai infectă schemă cu putință: să plătești din banii românilor, ucigași ai democrației, elemente veroase și distructive care drenează capitalul nostru al tuturor către comanditarii EAE sau întreținerea huzurului unor nemernici, unor mișei lipsiți total de sentimentul de solidaritate, de camaraderie și pentru care conștiința națională este o sintagmă fără sens.
Ca să concluzionăm: Stănescu încasa anual, după un calcul simplu, peste jumătate de milion de lei noi anual. În plus, câtă vreme Stănescu l-a consiliat pe Olteanu la BNR, a mai ciupit alți 200.000 de lei (pe an!) de aici. Să mai precizăm că, la BNR, omul avea leafa trecută la secret…
Dacă nu v-ați lămurit până acum, voi puncta principalele puncte din fișa postului fiecărui slugoi al acestor Entități Asociative Externe, inamicii declarați ai Țării noastre:
1) Murdărirea, macularea imaginii Parlamentului și a parlamentarilor, pentru a crește neîncrederea românilor în stâlpul universal al democrației;
2) Alungarea sau ținerea la distanță a marilor investiții în România;
3) Împiedicarea sub orice formă a modernizării infrastructurii rutiere ce ar trebui să lege cele trei provincii istorice românești, mai ales aceea dintre Regat și Ardeal;
4) Împiedicarea, sub aparența neimplicării, a absorbției fondurilor europene (aici, mulți angajați din minister ar trebui să dea socoteală, dar și mulți miniștri) sau împiedicarea tranzacționării la timp a certificatelor cu emisi de gaze CO2 și pierderea a 3 miliarde de euro pentru Țară;
5) Armata națională să fie slăbită prin eliminarea stagiului militar și implementarea unei armate plătite, puțin numeroase, tocmai ca să fim "apărați” de alții, cu costuri uriașe…
6) Susținerea unui președintele prietenos cu Marele Tată de la Răsărit (Putin), pe mâna țării-motor condusă acum de frau Merkel
7) Biserica națională, si ortodoxia care unește Neamul nostru trebuie încetul cu încetul demonizată. Pierderea credinței ne va duce la o mult dorită dezrădăcinare spirituală
8 ) Promovarea obligativității educației sexuale obligatorii, dublată de prozelitismul LGBT cu un val de simpatie nemărginită
9) Menținerea unui nivel de trai scăzut ce susține valul de emigranți români către alte țări membe sau nu în UE, scăderea astfel a forței de muncă calificate și a numărului de români în putere
9) Nici un patriot nu trebuie să aibă acces la adevăratele butoane-părghie ale noii societăți românești, etc.
Atenție, o repet și o susțin: la aceste puncte lucrează, de 27 de ani, minim 22.000 de soldați EAE! Asta spune o analiză OSINT. Păi cum să avem viața pe care ne-o dorim?”, a scris deputatul Ninel Peia pentru stiripesurse.ro.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
VICTORIE ÎMPOTRIVA CENZURII: Proiectul de abrogare a legii Vexler și a legislației anti-românești a primit aviz favorabil în Senat. USR-iștii au sărit în aer!
Călin Georgescu la Marius Tucă Show: Este nevoie de noi Alegeri Prezidențiale! Totul se știe, totul se cunoaște despre Anularea Alegerilor. Este doar o chestiune de timp până la reluarea lor - ANUL ACESTA! NU CRED! E CERT! - VIDEO
Sorin Roșca Stănescu: Mega alarmă generală
Final de proces în ”Casa Groazei”: Închisoare pentru părinții care și-au sechestrat copiii 4 ani de frica COVID. Micuții au uitat să citească și s-au mirat când au atins iarba
Cele mai frumoase ținute cu pălării ale interimarei Oana Țoiu - FOTO
USR-istul Dominic Fritz, la un pas de demitere. Înalta Curte decide dacă îl lasă fără primărie și fără funcții 3 ani
Recomandările noastre
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIME NAȚIONALE
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
Secțiuni: Politic
Persoane: Ninel Peia
Locații: România
Organizații: Camera Deputaţilor Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)