ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Lucian Boia este unul dintre autorii favoriți ai editurii Humanitas, dar și ai constelației de publicații și intelectuali care gravitează în jurul lui Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu.

Acest lucru este demonstrat de publicarea, fără încetare din 1997 și până azi, a tuturor volumelor scrise de către fostul profesor de istorie.

În acest context, lui Boia i-a fost creată o aură de devalizator al „miturilor național-comuniste”, „ceaușiste”, fiind exponentul numărul 1 al curentului care promovează „proiectul european”, care prevede desființarea statelor naționale.

„România Liberă” a aflat însă că în 1989, Lucian Boia promova, cu aceeași asiduitate de azi, temele favorite ale puterii de atunci. Dacă azi este globalismul, ieri era „național-comunismul” promovat de PCR. Zelul lui Boia a fost răsplătit de către conducerea Partidului, afirmă istoricul Ioan Scurtu. Boia trebuia să contribuie la realizarea obiectivului, respectiv realegerea lui Nicolae Ceaușescu la al XIV-lea Congres, din noiembrie 1989.

„Încă din anii ’70, L. Boia călătorea an de an în străinătate, mai ales în Franța, evident cu avizul Securității. La vremea respectivă nu se putea face măcar o excursie până la Ruse (Bulgaria), fără aprobarea Securității. În același timp, el era unul dintre cei mai conștiincioși membri ai PCR, drept care a fost ales și reales în Biroul Organizației de Partid de la Facultatea de Istorie. Cu titlu de exemplu menționez că la Adunarea Generală P.C.R. din 26 septembrie 1989, L. Boia a fost reales în BOP, iar după prima ședință a acestuia a devenit Secretar cu Propaganda. Atunci, principalul obiectiv al muncii de propagandă, în realizarea căruia s-a angajat L. Boia, era realegerea lui Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general la Congresul al XIV-lea al P.C.R. în noiembrie 1989", a afirmat Ioan Scurtu, citat de RL.

Doar în anii 80, cei mai crunți ai regimului Ceaușescu,  Boia s-a deplasat fără probleme în Germania,  Franța, Marea Britanie și Italia. Asta în condițiile în care plecările din țară, inclusiv în zona țărilor comuniste, era strict limitată de către regim. Dar Lucian Boia era vicepreședintele Comitetului Internațional de Științe Istorice, un organism foarte important pentru regimul comunist. Din păcate, aceste informații nu-și vor găsi locul în revista 22, sau alte „organe” proclamat anti-comuniste.

„Într-o dare de seamă asupra manifestării de la Paris, Lucian Boia scrie despre el însuși la persoana a III-a, în Revista de Istorie a Academiei de Științe Sociale și Politice de sub îndrumarea Comitetului Central al Partidului Comunist Român (fosta „Studii", Tom 33, Nr. 6, 1980):


„La 11 februarie 1980 s-a desfășurat la Paris o reuniune preliminară consacrată constituirii unei comisii internaționale de istoriografie (…) Lucrările reuniunii au fost conduse de prof. Michel François, secretar general al Comitetului internațional de științe istorice. Au participat istorici din mai multe țări, dovadă a interesului cu care este urmărit acest proiect. Din partea românească a fost prezent lector dr. Lucian Boia, titularul cursului de istoriografie la Facultatea de istorie-filozofie din București. La întrunirea de la Paris s-a subliniat rolul inițiator pe care l-a avut România în procesul constituirii noii comisii. (…) Întrunirea care a avut loc acum, la Paris, s-a soldat cu alegerea unui birou provizoriu și cu discutarea câtorva proiecte de activitate pentru viitor. În birou au fost aleși trei istorici: Lucian Boia (România), Charles-Olivier Carbonell (Franța) și Georg G. Iggers (S.U.A., - refugiat cu întreaga familie din Germania nazistă și unul dintre cei doi editori ai lucrării din 1979 în care a fost publicat și Boia – n.n. ). (…) Autorul prezentei note a discutat în detaliu problemele legate de înființarea comisiei, atît cu profesorul Michel François care, în calitatea oficială pe care o are, a oferit, în ultimii ani, un sprijin esențial eforturilor întreprinse, precum și cu prof. Charles-Olivier Carbonell. Cu ultimul, discuțiile începute la Paris, s-au prelungit în zilele următoare la Toulouse. Concluziile ce se pot desprinde deocamdată nu pot fi decît optimiste (...)”. (LUCIAN BOIA). Conform unei alte Note a lui Lucian Boia din aceeași revistă (Tom 34, Nr. 3, 1981), la sfârșitul Congresului de la București, Comisia avea 106 istorici din 26 de țări, Lucian Boia fiind confirmat în funcția de secretar general al ei.

 1982 îl găsește pe Boia în „vizite de lucru" în Republica Federală Germania, la Göttingen, și apoi, din nou, la Paris. „Biroul Comisiei internaționale de istorie a istoriografiei, ales la București, în august 1980, și-a desfășurat lucrările anul acesta la Göttingen, în zilele de 27-28 iulie 1982, cu participarea a cinci din cei șapte membri ai săi (Charles-Olivier Carbonell, Georg G. Iggers, Lucian Boia, Hans Schleier, Bianca Valota), continuîndu-se apoi discuțiile la Paris, în vederea pregătirii colocviului internațional de istoriografie care va avea loc la Montpellier în 1983", scrie chiar Lucian Boia în Revista de Istorie, Tom 35, 12, 1982.

Între 25 și 28 iulie 1983 s-a desfășurat la Montpellier primul Congres al asociației, ocazie cu care Lucian Boia devine vicepreședinte. „Se poate considera că participarea românească a constituit un succes științific important, contribuind la o mai bună cunoaștere, în cercurile de specialitate, a valorilor istoriografiei românești", scrie Boia introducând și o pată de culoare: „Excursia organizată în ultima zi a adus o notă în plus de frumusețe și optimism: s-au vizitat regiunea Camargue (Delta Rhônului), cu centrul acesteia Saintes-Maries de la Mer, moderna stațiune La Grande Motte, cetatea medievală Aigues-Mortes, orașul Nimes cu celebrele sale monumente romane". Concluzia autorului despre Comisie: „organizația este extrem de dinamică, cu remarcabile perspective de viitor." (Revista de Istorie, Tom 36, 12, 1983).

În iulie 1984, Boia s-a aflat cu Comisia la Londra, pentru a pregăti congresul de la Stuttgart, apoi a mers din nou la Paris, cu treburi de serviciu, conform unui articol informativ apărut în ianuarie 1985 în aceeași publicație.

În iulie 1987, Boia se deplasează la Milano și Manarola, în apropierea graniței italo-elvețiene, pentru a aprofunda problematicile cu care s-a înhămat. Se propune ca următorul congres să aibă loc la Paris. „Prin Comisia de istoriografie, cît și prin contribuțiile individuale ale membrilor ei, știința istorică românească și istoria noastră în general devin astfel tot mai bine cunoscute în lume", dă raportul, consecvent, Boia, în Tomul 40 al lunii decembrie 1987, apărut imediat după revolta muncitorilor de la Brașov, volum de specialitate care se deschide cu articolul „științific" „Conferința Națională a Partidului Comunist Român, eveniment remarcabil în viața țării", scrie România Liberă.

În 2009, tot în România Liberă, Boia declara: „Nu a trebuit sa fac eforturi ca sa fiu anticomunist. Eforturi laudabile fac de 10-15 ani incoace, ca sa-mi mai moderez atitudinea anticomunista. Fiindca, in ceea ce ma priveste, am o respingere neta a comunismului, dar in acelasi timp sunt istoric si am incercat sa ma detasez si sa incerc sa-i inteleg pe aceia care au nostalgia comunismului. Sunt multi legati de comunism, pentru ca tocmai comunismul i-a facut ce au devenit”