Din cloac în puț

Ziua de 5 iunie va marca nu numai intrarea în epoca primarilor nelegitimi, aleși cu 20-35%, ci și schimbarea strategiei instituțiilor de forță de îngenunchere a puseelor veleitare de democrație: stoparea campaniei de vânătoare a primarilor și începerea prigoanei împotriva candidaților cu șanse mari și gură mare la alegerile parlamentare.
Din cauza primei etape, PSD va câștiga, la nivel național, peste 60% din voturi, ceea ce va conduce, conform sistemului de alegere indirectă, la adjudecarea majorității președințiilor de Consilii Județene, chiar acolo unde primarul PNL în funcție, deci cu șansele cele mai mari - ținând cont de stupizenia acceptării schimbării sistemului de vot (într-un singur tur) - va fi reales. PNL va înregistra, astfel, o scădere de cca 15% față de noiembrie 2014 și începutul anului 2015, obținând un scor net inferior, probabil, sumei scorurilor pe care le-ar fi obținut separat vechiul partid și defunctul PDL.
Cum principala trăsătură a ALDE este opoziția față de limitarea drepturilor cetățenești și față de circul mediatic al arestărilor fără finalitate procesuală, este de presupus că nu va da curs semnalelor din ce în ce mai insistente din partea PNL (care aplaudă necondiționat implicarea politică a instituțiilor de forță și decredibilizarea actului de justiție cu efecte dramatice: opinia publică nu va mai da crezare nici acuzațiilor bine probate, cauționând astfel orice tip de vinovăție) pentru o alianță postelectorală, ceea ce va adânci diferența de putere decizională în favoarea PSD.
Consecința pe termen scurt va fi revenirea catastrofală a cotei PNL pentru alegerile parlamentare la cea din primăvara lui 2014 (15%) - care a obligat la asocierea emetizantă cu PDL și crearea cloacei "statului de drept" - și întoarcerea la păguboasa hegemonie a PSD. Adică sărim din lac în puț.
În aceste condiții, DNA va trebui să mărească strocul sau să se orienteze spre șantajul "nearestant" al liderilor PSD ("manevra Dragnea") pentru a mai rezista în luptă până la victoria finală asupra noastră - implementarea votului electronic.
Pe același subiect

Răzvan Ionescu: MÂRLĂNIA DE LA ZIUA MARINEI

A apărut Coaliția pentru Națiune! Anca Radu: STABILITATEA PRINCIPIILOR CORECTE

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, s-a mutat într-o vilă de lux din Washington cu 46 de camere, 8 dormitoare, 8 băi și piscină, care a aparținut ambasadorului Iranului. Chiria: 21.000 de dolari pe lună. Întreținerea? Să ne spună Trabucel!

3 mai 1997: 25 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

VACCINAT, MASCAT, LEȘINAT, COVIDAT și scurs pe covoarele de la Palatul Victoria în plină ședință de Guvern! Salvarea a venit de urgență pentru a-l lua pe secretarul de stat Cristian Vasilcoiu. Chiar Rafila, care ne explica cum ne ajută masca, l-a ridicat

HUOOOO! Concert Phoenix cu Fritz la Timișoara
Recomandările noastre

Av. Gheorghe Piperea: PROCESE PENTRU „MORȚILE SUBITE” - Dacă decesul a survenit în imediata vecinătate temporară a administrării unui vaccin, iar victima nu avea antecedente cauzatoare ale morții inexplicabile, atunci CAUZA ESTE VACCINUL

COVID-ul, ca o răceală plăcută de vară

Anca Radu: CAZUL DAVID POPOVICI: TOATĂ APA DIN BAZIN S-A FĂCUT VACCIN

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)