Discurs fără precedent al Primarului din Baia Mare în fața Jandarmeriei: Cei care conduc instituții precum Jandarmeria, Poliția, SRI, SIE și Armata poartă uniforma altor state pe sub uniformă. Ei își iau salariile și gradele din altă parte (VIDEO)
Primarul Municipiului Baia-Mare, Cătălin Cherecheș, a ținut un discurs memorabil cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea primelor unități ale Jandarmeriei Române în partea de vest a țării.
Mai precis, pe 1 iunie 1919 a avut loc organizarea acestor unități în Transilvania eliberată după modelul existent în restul țării.
La împlinirea Centenarului acestui act, Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a spus că șefii instituțiilor care ar trebui să apere România, de la Jandarmeria Română la SRI și Armată, „poartă uniforma altor state” pe sub cea a statului român.
Acesta a mai zis că „țara este condusă din Vest și mai din Vest” și de-acolo își iau gradele și salariile șefii instituțiilor de forță.
Cătălin Cherecheș este primarul din Baia Mare din 2011, la fiecare scrutin fiind votat de peste 70% dintre cetățenii care s-au prezentat la urne.
Iată discursul Primarului din Baia Mare:
„Dragi băimăreni, dragi maramureșeni, onorați jandarmi vă spun la mulți ani cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea/organizarea Jandarmeriei în această parte a României și de fiecare dată, mă uit la dvs, cei care sunteți în fața mea și cei care sunt în spatele meu.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
BOMBA MOMENTULUI. Trump ar fi țipat și l-ar fi înjurat pe Netanyahu într-o conversație telefonică: ”Ești nebun de-a binelea. Ai fi în pușcărie acum dacă nu eram eu. Îți salvez ***. Toată lumea te urăște acum. Toată lumea urăște Israelul din cauza asta”
ACTUALIZARE: AU EXPLODAT TOATE CELE 4 DRONE! Alertă maximă în Portul Constanța: O dronă maritimă încărcată cu explozibil s-a autodetonat necontrolat. Kievul confirmă că drona era ucraineană - DETALII INCREDIBILE
Bolojan, cadou 196 de milioane de euro prin programul SAFE grupului DIGI România, care deține cea mai progresistă televiziune din România, unde spânul de la Oradea apare drept Făt Frumos
După drona aeriană, asalt de drone marine ucrainene! Diversiune explozivă a Ucrainei la anunțarea unui nou guvern în România?
LIVE VIDEO: Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României: Am ales o persoană independentă, care are experiența și valorile care-l definesc pentru postul de premier. Eugen Tomac: Guvernul va fi tehnic, nu politic
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Politic
Persoane: Cătălin Cherecheș
Locații: Baia Mare
Organizații: Jandarmeria Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)