„Obrăznicia și tupeul golănesc au devenit principalele arme în apărarea lui Mihai Șora după dezvăluirile publicate de „Evenimentul zilei” și „Cotidianul” în legătură cu trecutul stalinist al lui Mihai Șora și așa-zisa sa disidență din cabinetul Anei Pauker", opinează scriitorul Ion Spânu în Cotidianul, ultragiat de recenta amenințare a lui Vladimir Tismăneanu la adresa tuturor românilor.
 
„S-a ajuns pînă acolo, încît Vladimir Tismăneanu, odrasla unui dintre cei mai nenorociți staliniști care au instalat comunismul în România, să amenințe în stînga și-n dreapta, uitînd că el însuși a fost cel care a aruncat primele zoaie pe imaginea lui Mihai Șora, într-un interviu din 2014 pentru Radio România Internațional, în care vorbea tocmai despre „comuniștii români expulzați din Franța”, dîndu-l ca exemplu chiar pe Mihai Șora, pe care acum zice că-l apără. Acum, pe pagina sa de Facebook, același Vladimir Tismăneanu îl consideră „un om de o cinste exemplară”, despre care nimeni nu ar avea voie să scrie: „A-l murdări este un gest obscen”! Și nici asta nu e de ajuns, zice amenințătorul Tismăneanu, ar fi nevoie de „apropabarea noastră” (???), de „consimțămîntul nostru” (???), căci, altfel, „Să nu se mire pîngăritorii de mînia noastră” (???)", se mai miră Ion Spânu de mânia proletară a fostul propagandist comunist.

Arătând de asemenea că soția lui Mihai Șora a calificat poporul român drept „incult” și „devertebrat”, jurnalistul Mirel Curea de la Evenimentul Zilei scrie: „După ce, pentru Horia-Roman Patapievici „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.”, acum suntem niște căzături și pentru alde Șora. Să fie sănătoși, dacă atât îi duce capul și sufletul să vorbească despre poporul lor, dar nu asta vreau să evidențiez, ci numitorul comun a două personaje, Dionis Patapievici, tatăl lui HR Patapievici și Mihai Șora: ambii au venit și s-au instalat în România în anul 1948. Primul, de la Viena, al doilea, de la Paris. Dragoste de comunism, sau marșrutizare, adică relocare la ordin?", se întreabă experimentatul jurnalist.

Într-adevăr, tatăl lui H.R. Patapievici, Dionis Patapievici, a venit din Viena, unde era traducător pentru Armata Roșie, la București, pentru a se instala ca consilier la Banca Națională, după cum Mihai Șora a devenit, în același an, consilier la Ministerul de Externe. Prin grija arhiviștilor români aflăm că celor doi li se adaugă și Tismăneanu tatăl, întors în țară tot în 1948, dar de la Moscova. Așa se explică, iată, și vehemența cu care Tismăneanu fiul îl apără pe fostul bolșevic Mihai Șora. Mai ales că, după toate probabilitățile, Leonte Tismăneanu (Tisminetski) s-a întâlnit cu Mihai Șora în celule comuniste din Franța, unde tatăl lui Vladimir Tismăneanu a ajuns odată cu retragerea brigăzilor terorist-bolșevice din Spania. După stagiul moscovit, agentul bolșevic Leonte Tismăneanu este trimis din URSS în România la Direcția de Agitație și Propagandă. La fel ca Mihai Șora, însărcinat cu munca de agitație comunistă, după cum a demonstrat ziaristul Dan Andronic cercetându-i fișa de cadre din Arhiva CC al PCR. Din aceeași Arhivă, publicăm azi un document care poate aduce noi lămuriri privind legăturile peste ani între bolșevici și urmașii lor.

N O T Ă

„PARTIDUL MUNCITORESC ROMÂN / COMITETUL CENTRAL
– Comisia Controlului de Partid –
București, 28 ianuarie 1964

REFERAT cu privire la cererea de reîncadrare în partid a lui TISMĂNEANU LEONTE

Născut la 26 februarie 1919 în Soroca, URSS/
Originea socială: funcționar/
Naționalitatea: evreu/
Studii: 3 clase de liceu și 2 ani Facultatea de Litere/
Data încadrării în partid: 1933/
În prezent este secretar al Comitetului raional de Artă și Cultură din raionul T. Vladimirescu.

– TISMĂNEANU LEONTE între anii 1930-1933 a activat în rândurile UTC la București ca secretar al Comitetului Sectorul II Negru, apoi la Brăila și Galați.
În 1933 a fost primit în PCR. În același an a fost arestat și condamnat la 6 luni închisoare. În 1934, după eliberarea din închisoare, a fost secretar al Comitetului județean de partid din Soroca, apoi a fost rechemat de partid la București, încredințându-i-se funcția de secretar al Comitetului de partid al Sectorului III Albastru. În 1935, cu prilejul căderii organizației UTC din Capitală, a fost arestat de către organele Siguranței, care au găsit la percheziția făcută în locuința lui unele materiale de partid (manifeste, un manuscris, o scrisoare). La cererile Siguranței, el a refuzat să facă declarații. La Cabinetul de Instrucție al Consiliului de Război, fiind interogat în legătură cu materialele găsite în locuința lui de către organele Siguranței, a susținut că ele nu-i aparțin și nu cunoaște proveniența lor, însă a declarat că în locuința lui veneau între alții Oigenstein Lew, Ghilman Froim, Rabinovici David, Feldman Boris, Tatiana Leabis, Hermina Marcusohn și Tilea Tukerman, care erau prietenii lui și posibil ca cineva dintre ei, în lipsa lui, să fi lăsat în camera sa acele materiale. Menționăm că, în urma acestei declarații, tovarășii amintiți nu au suferit nici o consecință din partea autorităților.

După eliberarea lui din închisoare a fost implicat într-un proces la Soroca și condamnat la 6 luni închisoare. Această condamnare nu a executat-o, deoarece, fiind în ilegalitate, nu a fost găsit de Siguranță.
În anul 1937, în cadrul acțiunii inițiată de partid pentru ajutorarea luptei poporului spaniol, s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaționale din Spania Republicană, unde a fost primit în Partidul Comunist Spaniol. Pe front fiind rănit i s-a amputat brațul drept [alte surse afirmă că a căzut dintr-un tren -n.n.].

La începutul anului 1939 s-a retras împreună cu Brigăzile Internaționale în Franța, de unde, în același an, cu un grup de tovarăși, a fost trimis în URSS. Între anii 1939-1941 a urmat Institutul de limbi străine din Moscova, apoi a muncit ca redactor și crainic la postul de radio – responsabil pentru emisiunea în limba română, îndeplinind această funcție până în anul 1948, când a revenit în țară. După venirea lui în țară a muncit în aparatul CC al PMR la Direcția de Propagandă și Agitație, iar din 1952 a fost director adjunct al Editurii Politice și șef al catedrei de marxism la Universitatea „C. I. Parhon”. A fost și șef al catedrei de marxism la Școala de Științe Sociale „A. A. Jdanov”, iar, la înființarea revistei „Probleme ale păcii și socialismului”, un timp scurt a fost reprezentant al PMR în redacția revistei.

În luna mai 1960, adunarea generală a organizației de bază de la Editura Politică a hotărât excluderea lui din partid pentru următoarele motive:
 
În anul 1960 partidul a cercetat abaterile grave de la principiile și regulile statutare de partid ale lui Kotovschi Grigore, care, în discuțiile purtate încercul său de prieteni, timp îndelungat a ponegrit politica economică a partidului,cadrele sale și a căutat să justifice activitatea fracționiștilor Pauker-Luca. Cu acest prilej, s-a stabilit că TISMĂNEANU LEONTE a participat la o serie de asemenea discuții cu Kotovschi Grigore și a împărtășit părerile și calomniile antipartinice alea cestuia. După demascarea fracționiștilor Pauker-Luca, TISMĂNEANU LEONTE, în discuții cu Kotovschi Grigore, a pus la îndoială justețea hotărârilor partidului în demascarea grupului antipartinic fracționist. Sub influența acestora, considera greșită politica partidului privind dezvoltarea cu precădere a indistriei grele, adoptând teza antileninistă asupra dezvoltării egale și paralele a sectoarelor A și B. Atunci când Kotovschi Grigore împreună cu celelalte elemente în cadrul discuțiilor purtate între eiau încercat să interpreteze documentele Congresului al XX-lea [al PCUS] în favoarea reabilitării grupului antipartinic-fracționist, îndeosebi a lui Ana Pauker, șiTISMĂNEANU LEONTE s-a asociat părerii acestora. În timpul cercetării de cătrepartid a acestor manifestări antipartinice, TISMĂNEANU LEONTE nu a lămurit pe deplin abaterile lui, ale lui Kotovschi Grigore și ale acelora cu care a purtat discuții.Dimpotrivă, căuta ca în întâlnirile cu Kotovschi să se informeze reciproc și să se punăde acord în legătură cu declarațiile pe care urmau să le dea la partid. Pus în fața dovezilor, până la urma el a recunoscut abaterile avute.

După excluderea din partid, în ultimii ani TISMĂNEANU LEONTE a adresat mai multe memorii Comisiei Centrale de Partid în care s-a situat pe o poziție partinică de analiză autocritică a abaterilor avute, pe care le regretă și le condamnă. Astfel, el arată: „Ajutorul primit de la tovarăși în timpul cercetării..., înfierarea greșelilor și fățărniciei de care au dat dovadă, mi-au fost de un real sprijin, au contribuit la înțelegerea rădăcinilor răului de care eram ros, la înțelegerea faptului că, prin activitatea mea antipartinică, cu caracter fracționist, m-am pus singur în afara rândurilor partidului ... M-am asociat cu elemente antipartinice, purtând discuții și punând în discuției măsuri adoptate de conducerea partidului în unele probleme economice, de cadre, deviatori etc. Regret sincer abaterile săvârșite care vor costitui o pagină neagră în viața mea”.

Din 1959, TISMĂNEANU LEONTE muncește la Sfatul Popular al raionului T. Vladimirescu, ca șef al Secției Culturale, iar ulterior ca secretar al Comitetului raional pentru Cultură și Artă. Tovarășii din conducerea Sfatului Popular și din biroul organizației de bază arată că TISMĂNEANU LEONTE în diferit împrejurări a subliniat justețea măsurii luată de partid față de el și cu nici un prilej nu s-a manifestat la el repetarea abaterilor avute în trecut. Totodată, tovarășii apreciază că, în cadrul muncii politico-educative de masă, TISMĂNEANU LEONTE a dovedit partenitate (sic!) și atitudine justă față de sarcini și hotărârile partidului. A îndrumat cu competență colectivul său de muncă în fața căruia se bucură de prestigiu. Sectorul condus de TISMĂNEANU LEONTE a obținut succese în depășirea planurilor de cititori și cărți difuzate, extinderea rețelei culturale, au fost premiate pe țară și pe capitală unele biblioteci, echipe artistice de amatori etc. Aceste aprecieri sunt confirmate și de către organele de partid raional și orășenesc. Din examinarea situației lui TISMĂNEANU LEONTE de la excluderea lui din partid rezultă că el a depus eforturi pentru reabilitarea sa și a tras învățămintele corespunzătoare din măsurile luate față de el de către partid. Ținând seama de poziția adoptată față de abaterile săvîrșite, de munca de reabilitarea pe care a desfășurat-o, cât și de faptul că de tânăr s-a încadrat în mișcarea muncitorească revoluționară,

– Comisia Controlului de Partid supune spre aprobarea Biroului Politic al CC al PMR:

– Reîncadrarea în partid a lui TISMĂNEANU LEONTE cu data luării hotărârii;

– În cadrele de evidență să se menționeze că între anii 1933-1960 a fost membru de partid.

LS/ COMISIA CENTRALĂ DE PARTID, PREȘEDINTE – D. Coliu”

(ANIC, fond CC al PCR, Cancelarie, dosar 7/1964, f. 88-90).