Documentul oficial semnat de 13 congresmani americani care i-au cerut președintelui Iohannis să susțină referendumul pentru apărarea familiei FOTO

Deși multă lume s-a îndoit de acest lucru, iată că ActiveNews a intrat în posesia documentului original semnat de cei 13 congresmani, cel mai probabil aparținând Partidului Republican, cel care l-a dat câștigător pe Donald Trump.
Printre persoanele cărora le-a fost adresată această scrisoare se numără și Dacian Cioloș, Liviu Dragnea, Alina Gorghiu, Traian Băsescu, Florin Iordache și Călin Popescu Tăriceanu.
Iată scrisoarea oficială semnată de cei 13 congresmani americani:
„Domnule Președinte,
Suntem încântați să aflăm că pe 20 Iulie 2016, Curtea Constituțională a României a aprobat o inițiativă cetățenească de modificare a Constituției, care constă în modificarea Articolului 48 din Constituția României de a defini căsătoria drept o uniune formată dintre un bărbat și o femeie. Am aflat și că peste trei milioane de cetățeni români au semnat o petiție în acest sens.
Vedem acest fapt ca pe o demonstrație a maturității democrației din România, chiar dacă încă destul de tânără, având în vedere faptul că în urmă cu nu foarte mult timp România era încă un stat comunist, iar cetățenii săi erau interziși de la exercitarea atribuțiilor constituționale și de la respectarea drepturilor civile. Înțelegem că următorul pas înainte de modificarea acestui amendament din Constituție constă în realizarea unui referendum care trebuie adoptat de Parlamentul țării.
Domnule Președinte, vă scriem pentru a vă încuraja să utilizați autoritatea cu care ați fost investit ca președinteal României pentru a vă asigura ca această problemă să fie adusă cât mai rapid în discuție și a fi votată de către Parlamentul român. Semnăturile reflectă faptul că o mare parte din cetățenii țării consideră că este necesară introducerea sintagmei neschimbată de mii de ani, prin care familia tradițională este formată dintr-un bărbat și o femeie.
Deoarece căsătoria este fundamentală și susține instituția unei societăți, suntem încrezători că vă veți asigura ca dreptul cetățenilor români de a decide printr-un referendum soarta celei mai importante instituții din istorie, familia și căsătoria, este respectată întrutotul.
Profităm de această ocazie pentru a reafirma faptul că cetățenii din Statele Unite apreciază prietenia profundă a poporului român și sperăm să continuăm această relație pentru progres și prosperitate.
Vă rugăm să acceptați, domnule Președinte, faptul că vă purtăm un mare respect și vă dorim toate cele bune pentru dumneavoastră și poporul român.
Cu sinceritate
Tim Walberg, Jeff Duncan, Trent Franks, Gregg Harper, Vicky Hartzler, Jody Hice, Randy Hulturen, Steve King, Steve Pearce, Peter, Roskam, Mark Walker, Daniel Webster, Ted S. Yoho”.
Demersul politicienilor americani, confirmat de sursele ActiveNews, vine și ca urmare a poziției afișate de Iohannis, care, în ieșirile publice pe acest subiect, a afirmat că nu ar dori organizarea referendumului, iar politicienii exploatează acest subiect, făcând aluzie, probabil, inclusiv la liderii PNL care, fie voalat sau nu, declarau că sprijină ideea organizării referendumului pentru modificarea Constituției.
După o serie de amânări, polemici aprinse și luări de poziție, luna trecută, Comisia juridică din Senat a adoptat, cu unanimitate de voturi, un raport de admitere a inițiativei cetățenești privind modificarea Constituției, în sensul redefinirii familiei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Prin urmare, modificarea legii fundamentale trebuie să fie făcută printr-un referendum național.
Scrisoarea celor 13 congresmani vine să confirme noua direcție pe care o va impune administrația Trump în privința apărării familei și valorilor creștine. Asta după ce, în ultimii zece ani, administrația Obama a încurajat comunitatea LGBT. Iar unul dintre reprezentanții ei, ambasadorul sUA în România, Hans Klemm, a transmis de fiecare dată mesaje de susținere pentru parada gay de la București și chiar a făcut aluzii subtile pe tema necesității legalizarii căsătoriei între persoane de același sex și în România.

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Bizarerii: Iohannis a decorat cu ”Steaua României” amanta unui șef de stat. Nu și pe nr. 2 în NATO. PLUS - FOTOGRAFIA ZILEI: Prima Doamnă și avioanele

Regele Charles al III-lea în România: la Palatul Cotroceni, Regele i-a spus lui Iohannis că vrea să-l cunoască personal pe directorul SRI. „Vreau să-i strâng mâna!”

Presa: ”Charles a vrut să îl cunoască pe Hellvig”. Pe care îl cunoaște de un deceniu!

Mădălin Pribu: Președintele cheltuiește banii nemților ca să își plimbe nevasta prin lume în vizite care nu au nici o legătură cu fișa postului de președinte? PLUS: Adevărata poză de pe aerodromul din Poplaca Germaniei

”Face raiduri în Transilvania, ne jignește istoria”. Dîncu, furibund: Președinta Ungariei trebuie interzisă în România

DOAMNA și DIAMANTELE. Bogdan Tiberiu Iacob: Probleme de integritate la Cotroceni? Diamonds are a girl’s best friend
Recomandările noastre

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

Cluj-Napoca, Luni, 12 iunie 2023, Ora 19.00 - Conferință ActiveNews - Starea de Libertatea: ROMÂNII VS MAREA RESETARE. De la informare obiectivă la atitudine civică. Între participați: Av. Florentin Țuca, Dr. Geanina Hagimă, Olivia Steer. VĂ AȘTEPTĂM!
Persoane: Alina Gorghiu Călin Popescu Tăriceanu Dacian Cioloș Florin Iordache Klaus Iohannis Liviu Dragnea Traian Băsescu
Subiecte: Alegeri parlamentare Alegeri Romania 2016 Casatorii homosexuale Coalitia pentru Familie Curtea Constitutionala Familia naturală Homosexualitate Legalizarea căsătoriilor homosexuale Parteneriat România - SUA Referendum Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie Congresul SUA Curtea Constituțională a României (CCR) Presedintele Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)