Dosarul RCS&RDS o ÎNGROAPĂ pe Laura Kovesi: e ca și plecată de la DNA! Fostul soț și actualul iubit au legături cu Digi

Reapariția dosarului RCS&RDS vs. Dumitru Dragomir a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că nimic nu prevedea acest lucru.
Conform luju.ro, dosarul ar putea pune capăt carierei Laurei Kovesi în fruntea DNA. Sursa citată scrie că acest dosar ar fi fost „uitat” în sertare de către procurorii DNA la presiunea lui Kovesi pentru că cel puțin doi oameni sunt legați de șefa DNA. Eduard Kovesi, fostul soț al Codruței, ar fi lucrat la RCS, iar Florin Nemeș, coordonatorul de marketing al firmei, are acum o relație cu Kovesi.
„Surse avizate susțin că scoaterea pe piață a acestui dosar este un semn că Laura Kovesi nu mai are multe zile la conducerea DNA și că tot mai puțini procurori din cadrul parchetului pe care îl conduce îi mai recunosc autoritatea.
De asemenea, se pare că mulți procurori DNA sunt speriați la gândul că un apropiat audit al Ministerului Justiției sau al Inspecției Judiciare, ori unul extern cum a anunțat ministrul Tudorel Toader, i-ar putea prinde cu dosare grele ținute în sertar în nelucrare, în pofida existenței tuturor probelor de vinovăție”, se arată pe luju.ro.
DNA a anunțat, vineri 5 mai 2017, punerea în mișcare a acțiunii penale față de fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru luare de mită și complicitate la spălare de bani. În același dosar, fostul administrator al RCS-RDS, Ioan Bendei, a fost inculpat pentru dare de mită și spălare de bani, iar Alexandru Oprea, fost director al RCS-RDS, pentru complicitate la dare de mită.
De asemenea, aceeași măsură fost dispusă și față de alte trei persoane, printre care și fiul lui Dumitru Dragomir, Bogdan Dragomir. Dosarul privește o posibilă luare de mită de către Dumnitru Dragomir de la RCS-RDS, printr-un contract încheiat între compania de cablu și un restaurant al fostului șef LPF. Mită ar fi fost dată în schimbul acordării către RCS-RDS a contractului privind televizarea meciurilor de fotbal din Liga 1.
În dosar apare și Digi Communications, care are calitatea de suspect. Informația legată de punerea sub acuzare a firmei a venit mult mai târziu, iar CSM trebuie să cerceteze dacă nu cumva este vorba de un tratament preferențial, mai ales în contextul prexentat mai sus
.
.
Digi Communications se află în plin proces de listare la Bursa de la București, iar recent a apărut informația că firma are un proces și în SUA legat de o achiziție a unei companii din Ungaria.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)