ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Liviu Dragnea s-a arătat dispus să scoată din textul legii pe care a inițiat-o definiția defăimării.

''M-am gândit serios și mă gândesc serios, sunt dispus să scot și această definiție a defăimării din lege'', a arătat Dragnea, susținând că a eliminat și amenzile, înlocuindu-le cu cele deja în vigoare.

''Din păcate, din cauza unei manipulări profesionale făcute de cei de la PNL, cei care s-au enervat pe bună dreptate primind informațiile false au ajuns să posteze și să aibă reacții fără să citească legea și modificările sale în Comisia juridică'', a mai afirmat președintele PSD.

Printre cei care ''au primit ordin pe unitate să critice'', dar nu știu ce conține propunerea legislativă, Dragnea i-a nominalizat pe liderii liberali Vasile Blaga și Cătălin Predoiu, potrivit Mediafax.

Liviu Dragnea susține că a șters comentariile negative de pe pagina sa de Facebook privind legea defăimării pentru că erau de ''o violență și vulgaritate rar întâlnite'', iar mulți dintre comentatori ar fi putut fi postaci.

"Am fost întrebat de ce le-am șters (comentariile de pe pagina de Facebook, n.r.). Erau comentarii de o violență și o vulgaritate rar întâlnite. Multe nume erau măști sub care se puteau ascunde postaci ai altora. Un așa-zis dialog cu oameni care înjurau fără nici un fel de temei nu făcea serviciu nimănui", a spus Dragnea, la B1TV.

''În primul rând le-am făcut un serviciu de demnitate celor care au postat'', a spus acesta.