Dramoleta Vântu-Olteanu-Mihaiu într-o perspectiva inedită

Mihai Antonescu scrie un editorial interesant în Bursa de azi în care Sorin Ovidiu Vântu (omul rușilor), Bogdan Olteanu (combinator....valutar) și Liviu Mihaiu (veche trompetă media liberală) sunt puși într-o lumina nouă iar miza reală a scandalului capătă contur.
"Vântu nu avea de ce să-l plătească pe Olteanu ca să intervină la Tăriceanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu, zis și Colivie. Mihaiu se știa prea bine cu Tăriceanu, personal, poate mai bine ca Olteanu. Mihaiu a petrecut cinci luni la conducerea rezervației. Și n-avea cum să-l ajute pe SOV să câștige cine știe ce... Povestea cu benzinăriile plutitoare și cu traficul de caviar e o prostie. Vântu habar n-are de așa ceva și nici nu cred că îl interesa subiectul. Caviarul, ca afacere mare, vine de la Marea Caspică, din America, din Rusia și din Italia. Icrele negre din Deltă sunt rare și de calitate inferioară. În plus, caviarul e friabil, trebuie procesat. Nu există condiții la noi, pentru cantități mari. Alimentarea bărcilor cu combustibil e o afacere, monopolul unuia, Lungu. Dar nu e atât de spectaculoasă această afacere, astfel încât să merite să arunci două milioane, bani negri, pe eventualitatea unor aprobări” spune Mhai Antonescu.
Acesta nu crede nici în suma de 2 milioane de euro care ar fi reprezentat șpagă (actualmente din cele două milioane a rămas doar unul), SOV nu dispunea de toți banii pe care lasă să se înțeleagă că i-ar avea. "Vântu n-a plătit 2.000.000, e absolut exclus. Basmele din rechizitoriu, cu plata efectuată dintr-un off shore într-o bancă bulgărească, retragerea cash în trei zile consecutive, aducerea sacoșei și înmânarea ei în sediul unui partid politic, nu există așa ceva...(SOV n-a fost niciodată un om cu influență în politica românească. Niciun magnat, niciun mogul, niciun om de afaceri n-a avut vreodată putere reală. Frații Păunescu, Patriciu, Becali, Ioan Niculae, Voiculescu, Vântu - toți au fost folosiți, cel mult ca intermediari, ca executanți. Ca mituitori mărunți. Elemente obscure s-au folosit de numele lor, de imaginea lor umflată cu pompa, de aerele lor de brotaci aspiranți la condiția bovină. România a fost, este și va fi condusă de doi-trei oameni politici, de niște consilieri (alții decât cei celebri), de o mână de agenți, de câțiva lobiști corporatiști străini, de ambasadori. Nu de afaceriști, nu de baroni, nu de B'nai Brith, nici de către masonerie, nici măcar de Bilderberg.)”
Și atunci care ar fi miza poveștii? Una inedită, speculațiile pe curs cu informații confidențiale plecate din BNR crede Antonescu. "Olteanu a recunoscut prea ușor o asemenea fantasmagorie (traficul lui de influență, chiar dacă nu a confirmat suma), nu s-a dezvinovățit, nu s-a apărat, nu s-a arătat perplex și indignat. Și-a anunțat senin demisia proximă. E clar că a existat o înțelegere cu organul de anchetă. Cât de grave or fi faptele de care Olteanu e absolvit, la schimb? O fi divulgat cursul stabilit de bancă, în avans, unui investitor penal, care a speculat eforturile de control ale BNR, a sabotat interesul public? A fost asta o practică îndelungată? Câte miliarde de euro, bani publici, ne-a costat ingineria asta? Dacă faptele devin publice, ancheta va dezvălui ditamai partea submersă a icebergului și ceea ce va urma nu poate fi numit "seism", "cataclism", "scandal" - presa va trebui să inventeze un nou nume pentru așa ceva...”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)