După ce a pus mâna pe Guvern, Iohannis vrea să conducă și Parlamentul. Ce pregătește PNL

După ce a instalat la Palatul Victoria "guvernul meu", Klaus Iohannis vrea control total pe scena politică și pregătește preluarea controlului în Parlament cel puțin până la alegerile din această toamnă.
News.ro scrie că PNL, partidul care l-a propulsat pe Klaus Iohannis în fotoliul de președinte, pregătește o alianță de amploare al cărei scop va fi trecerea PSD pe locul 2 în Parlament. Liberalii speră să realizeze această majoritate cu UNPR, PND-ul condus de deputatul Daniel Fenechiu și PSRO-ul lui Mircea Geoană.
După alegerile locale din 5 iunie, teoretic, Parlamentul ar trebui să piardă 77 de aleși, care au câștigat mandate de primar, consilier județean și consilier local la acest scrutin. Cu toate acestea, nu toți parlamentarii vor alege mandatele de consilieri, ci unii vor prefera să își termine mandatul de parlamentar, din care a mai rămas jumătate de an.
PSD este partidul cu cei mai mulți parlamentari care au câștigat mandate de primar pe 5 iunie, astfel că se vor vacanta mai multe posturi de deputat și senator din partea acestui grup parlamentar.
Chiar dacă acest plan va reuși, PNL va aveamai probleme la alegerile din toamnă. La ultima confruntare cu populația, alegerile locale din 5 iunie, liberalii au fost spulberați de PSD, cel mai bun exemplu fiind la Bucureșți, unde s-au ratat toate cele 7 primării.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Mircea Geoană
Locații: România
Organizații: Parlamentul Romaniei Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)