Edilii UDMR din Sfântu Gheorghe au ÎMPIEDICAT arborarea drapelului României pe primărie, precum acum 71 de ani , la eliberarea orașului. Veteran de război: O să facem cerere către Dumnezeu, că nu ne ascultă nimeni

Veteranii români au recreat modul în care Transilvania de Nord a fost eliberată de sub ocupația horthystă, iar primul oraș de pe traseu este Sfântu Gheorghe.
Cu toate acestea, manifestarea organizată de veteranii români a umbrită de atitudinea autorităților locale. Acestea au împiedicat arborarea drapelului pe clădirea administrativă, așa cum s-a făcut acum mai bine de 70 de ani.Sfântu Gheorghe a fost primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie străină în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe 8 septembrie 1944, zi în care Armata Română a arborat drapelul tricolor pe turla Primăriei, ca simbol al libertăţii.
Ştafeta veteranilor va străbate 20 de oraşe din Transilvania, iar drapelul românesc va fi arborat pe clădirile simbolice ale localităţilor.
Col.(r) Ioachim Grigorescu, președintele Asociației Veteranilor de Război din județul Covasna, a spus că e un gest de răutate și ură al conducerii UDMR.
"Ne-am dus la viceprimar, ne-a primit dar ne-a spus că se arborează cu altă ocazie. A zis că-l păstrează el, dar nu l-am lăsat. Se va păstra la Biroul Asociației Veteranilor de Război. A invocat faptul că pe clădire era paratrăsnetul. Dar și până acum era acolo.E primul an când nu se arborează drapelul pe clădire. Nu se va mai pune niciodată, vă garantez. O să facem o cerere la Dumnezeu, am făcut la Guvern, peste tot, nu ne ascultă nimeni.E răutate din partea lor, a conducerii UDMR, față de tot ce e românesc. Nu participă la nicio activitate. Prefectura i-a invitat și nu participă. Nici la Ziua Eroilor, deși 91% dintre victime și văduve sunt maghiari", a spus el pentru Antena 3.
Primăria a trimis un comunicat în care explică faptul că nu poate arbora tricolorul pe turla clădirii din motive tehnice.
"Vom arbora Drapelul naţional, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la intrarea principală în Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, cu toate că lucrările de reabilitare a clădirii nu s-au finalizat şi clădirea nu a fost preluată de la constructor prin proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. În ceea ce priveşte arborarea Drapelului Naţional al României pe turla Primăriei municipiului vă învederăm că din punct de vedere tehnic este imposibil de realizat, întrucât pe turla clădirii este montat un ornament cu un paratrăsnet (...) conform Proiectului pentru protecţia împotriva trăsnetelor, care trebuie să fie aşezat în aşa fel încât raza de acţiune să acopere întreaga clădire, deci într-un punct central, şi trebuie să fie poziţionat cu min. doi metri deasupra punctului cel mai înalt al clădirii, conform normelor tehnice în vigoare', se arată în documentul menţionat.
Prin urmare, conducerea Primăriei recomandă alegerea altei clădiri publice din Sfântu Gheorghe aparţinând autorităţilor locale sau centrale pentru arborarea drapelului României, nominalizând sediul Consiliului Judeţean Covasna şi al Prefecturii, unde "nu există impedimente de natură tehnică, iar clădirile nu se află în reabilitare", se arată în documentul administrației locale.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Senatorul Rand Paul tună și fulgeră: ”Ucraina a interzis partidele politice, a invadat bisericile, a arestat preoții, deci nu, nu este o democrație, este un regim corupt”

Comisia Europeană ne-a dat cu flit. Miliardele date Ucrainei nu se scad din deficit

Sorin Roșca Stănescu: Marcel Ciolacu i-a spulberat! Legea privind măsurile fiscale va merge la promulgare. Opoziția, incapabilă să depună moțiune de cenzură

Florin Șinca: ȚARĂ ÎN AGONIE, CAUT SALVATORI

Sorin Roșca Stănescu: Andrei Muraru se îneacă în ape tulburi

Iulian Capsali: STAREA NAȚIUNII. Plandemia a nenorocit economic România, iar soluția noului PSD - Ciolacu este mărirea TVA-ului la produsele tradiționale românești, la prăjituri și la apartamentele pentru tineri
Recomandările noastre

Contraofensiva – Sigură și Eficientă ca Vaccinul

Meditația Mindfulness s-a mutat de la Cioloș la Casa cu Rost a lui Târziu de la AUR. Pericole majore: O adeptă a lui Guru Malkani PREDĂ TEHNICI YOGHINE COPIILOR FĂRĂ INFORMAREA CORECTĂ A PĂRINȚILOR

Adevărul despre bebelușii avortați și vaccinuri, de la ROR la PFIZER. Două VIDEO TRADUSE ÎN ROMÂNĂ pe adresa Patriarhiei Române - Pfizer: ”Ne-am străduit cât de mult am putut să nu menționăm liniile celulare fetale”

† Daniel Arhiereul: Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă!
Locații: Sfântu Gheorghe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)