Elena Udrea, audiată la DNA în dosarul legat de împrumutul luat de la BRD
Elena Udrea s-a prezentat luni la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în dosarul legat de creditul BRD.
La intrarea în sediul DNA,fostul ministru a declarat că va contesta cauţiunea de cinci milioane de lei stabilită de procurori în ultimul dosar deschis pe numele său, pentru care Camera Deputaţilor a dat aviz de urmărire penală.
Ea a spus că nu vrea să vorbească mai mult din respect față de suferința celor care au avut pe cineva în Clubul Colectiv și a celor care au trecut prin clipele de groază din acea noapte.
"Sunt sigură că dacă vor fi controlate multe astfel de locații din toată țara vor fi găsite în aceeași situație. Da, este un soi de lasă că merge și așa, care uitați că duce la tragedii precum cele de vineri. O lipsă de respect față de reguli și față de lege atât a celor care erau proprietarii și aveau obligații față de cei pe care îi primeau în locația lor, cât și a autorităților care nu au respectat legea", a afirmat Udrea la intrarea în sediul DNA.
Dosarul privind creditul contractat de la BRD este al patrulea al Elenei Udrea, după Microsoft, Gala Bute şi Hidroelectrica, în acesta din urmă fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului fiind pus sub urmărire vineri.
Procurorii DIICOT au instrumentat dosarul privind acordarea, în mod ilegal, a mai multor credite de către BRD. Între acestea se numără şi cel făcut de Elena Udrea, în valoare de aproximativ trei milioane de euro. În cazul fostului ministru al Turismului, DIICOT şi-a declinat competenţa, în 4 martie, şi a trimis dosarul la DNA.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Victor Roncea: SOROS și FRITZ vs PAHONȚU și SPP. Filiera Chineză dublează Filiera Germană. Mai există și A Treia Filieră în cazul șefului USR?
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
O MARE DE ROMÂNI - Călin Georgescu întâmpinat de mii de oameni la Oradea: ”Nici o regulă de la Bruxelles nu poate să fie mai presus de dreptul poporului român de a-și produce hrană!”. Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfânta Cruce - FOTO/VIDEO
Călin Georgescu critică dur propunerea lui Nicușor Dan de a trimite ofițeri români în Comandamentul pentru Ucraina: INTERESUL ROMÂNIEI ESTE PACEA. Parlamentul României trebuie să se opună și să-l suspende pe locatarul de la Cotroceni!
Mizele războiului lui Fritz cu SPP și SRI. Radu Tora: Candidatul manciurian a călcat pe grebla SRI
VIDEO/DOCUMENTE. Robert Turcescu publică dovada: Trimiterea militarilor români în Comandamentul pentru Ucraina, decisă încă din primăvară
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Elena Udrea
Locații: București
Subiecte: Dosarul Gala Bute Dosarul Microsoft
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)