Acesta scrie în Adevărul că Parlamentul European „funcționează dar nu contează. E doar vitrina verbală organizată de structura fixă din spate, spre a face proba democrației în instituțiile europene. Aleșii dumneavoastră și ai altora nu vor avea nici o putere într-un Parlament care decide ce a fost dinainte decis de birocrația franco-germană a Comisiei Europene. Cei ce cred în continuare în paradisul lozincard al UE fie n-au de ales, fie n-au înțeles, fie n-au întîlnit realitatea dogmatică și inepuizabilă a birocrației franco-germane. Și poate e mai bine că n-au dat de ea. Căci, la sfîrșit, așteaptă cianuros una și aceeași concluzie: mai multă Europă, mai puțină democrație!”.

TRU, care-și încheie mandatul în această legislatură, afirmă că totul este decis la un nivel inaccesibil votanților.

„Comisia decide tot, sub supravegherea și reglajul fin al marilor sacerdoți inaccesibili - mereu germani sau francezi, mereu în Secretariatul Comisiei, al Parlamentului și la vîrful Directoratelor. Aceste colosale bestii tehno-procedurale sînt motoarele și instanța ultimă ale Europei de aparentă vocație democratică. În rest, posturi, poziții, oratori și hîrtii fără urmări. Însumînd: Parlamentul European. Balsamul secret care asigură perpetuarea iluziei e un extract pe bază de oportunism. Nici unul din parlamentari nu va recunoaște vreodată că joacă într-o farsă, mai ales dacă farsa e măgulitoare și asigură reputația de binefăcător”, notează el.

Ungureanu scrie că România nu este un pericol pentru birocrații europeni. „E. O plăcintă plastică, plăcută și placidă. Alegerile n-au avut nici o legătură cu șocul care a zguduit Europa de Vest. E normal. Nemaifiind capabilă să își precizeze identitatea altfel decît în termeni folclorici, România se reduce la un consumator de fonduri europene. Și, prin urmare, nu poate avea obiecții în fața UE - furnizorul de fonduri. Asta poate părea pragmatic. E, mai curînd, o infirmitate mascată. Lipsită de identitate, ocolită de migrație și, din fericire, ținută în afara euro, România nu are nimic de spus sau de opus. Dealtfel, personalul politic național e fericit și joacă într-o panaramă derizorie care face deliciul exotic al sultanatului franco-german, încîntat să afle că are de-a face cu barbari șmecheri, gata să cadă la pace”, afirmă el.

Jurnalistul le face o caracterizare fără ocolișuri principalilor lideri politici.

„Dragnea, Orban, Cioloș și Iohannis sînt vecini de mască. Patru fețe ale aceleiași potlogării rudimentare. Rînd pe rînd: un hoț de periferie muncit de dorința de a deveni șef de bancă, un palavragiu lăsat mereu la intrare de boșii invitați la balul cel mare, un chansonetist mărunt pe texte furate din ciornele lui Macron și un utilaj supradimensionat de produs repaus la nivel național. Asta e distribuția. Toți au tronat fără jenă pe alegerile europene doar spre a-și umfla și împinge agenda. Nimic altceva. Nimic despre sau pentru cei cărora le cer sau momesc votul. Nici un cuvînt despre viața lor fără noroc. Nici un gînd și nici o milă pentru pentru masa lăsată timpurilor și altor țări. Numai minciuni tot mai largi și mai prost ambalate despre votul care construiește Europa și aduce lumina în țară. Serios? Abandonul e total. O trupă de racheți înfășurați în lozinci stîngace se bate pentru puterea de sub-gașcă în gașca cea mare și pentru control la gurile fondurilor sau contractelor europene ce vin. În paralel, UE asistă, binecuvîntează și livrează oratoriul luptei împotriva corupției dar numai pentru a-și aduce la putere delegații prin care va domina piața ulterior. Între timp, euro-mega-scandalul Danske Bank a fost îngropat, cu tot cu 200 de miliarde spălate. După model moldovenesc, bufetiera va fi răstignită.   Chiar fără rost, trebuie repetat: mai multă Europă, mai puțină democrație! Spectacolul abia începe”, a încheiat el.