Am privit cu mult interes, la DIGI 24, dialogul dintre jurnalista Alice Iacobescu și Marine Le Pen,  europarlamentar și președintă a partidului Frontului Național din Franța. Un dialog în care jurnalista mi-a lăsat impresia că joacă rolul ingrat al salariatului obligat să pună întrebările formulate de angajator, fără vreo minimă contribuție personală, fie în planul ideilor, fie al sentimentelor. Poate greșesc, nu vreau să supăr pe jurnalista în cauză, însă tonul discuției și insistența, nu zic încrâncenarea, cu care aceasta a încercat să provoace doamnei Le Pen o reacție nervoasă, mă determină să cred că scopul interviului nu a fost neapărat informarea telespectatorilor, cât mai degrabă manipularea lor și a invitatului.

Trecând peste această observație de context - repet, posibil să fie doar o impresie subiectivă generată de viziunea mea asupra deontologiei jurnalistice și dialogului interuman - spun că discursul lui Marine Le Pen m-a fascinat, chiar dacă m-a convins doar parțial, păstrându-mi rezerva față de multe dintre ideile sale tributare unui naționalism de enclavă. Din toate declarațiile făcute de Marine Le Pen, eu am reținut ca fiind cea mai importantă pentru români și europeni, pe următoarea:

"Recent, în Franța s-a făcut un sondaj, iar cei mai mulți au spus că ar dori un referendum privind rămânerea sau ieșirea din Uniunea Europeană. Vedeți că în toate țările din Uniunea Europeană există dorința ca UE să le respecte voința, referendumurile se înmulțesc: a fost referendum în Olanda, se vrea unul și în Ungaria, este programat în Marea Britanie, susțin ideea unui referendum în Franța. Popoarele din țările UE au impresia că UE se construiește fără voința lor și chiar împotriva voinței lor, iar acest sentiment devine insuportabil pentru diferitele națiuni." (sursa DIGI 24)
 

Marine Le Pen, deși cum spuneam, adeptă a unui naționalism francez enclavizator și cu pretenții de superioritate culturală, a reușit să surprindă corect și pe deplin principala cauză a eșecului experimentului numit "Uniunea Europeană" - prăpastia dintre interesele cetățeanului european și interesele oculte apărate de suprastructura birocratică a U.E. - un proiect care s-a dorit a fi al solidarității și prosperității europene, dar se dovedește a fi doar o mascaradă grotească a multiculturalismului secularist în cheia capitalismului globalist și inuman promovat de multinaționale în căutare de forță de muncă ieftină și de marele capital bancar însetat de maximizarea profitului. Europenii nu se mai simt reprezentați de Uniunea Europeană, nu se mai regăsesc în acest proiect nici sub aspect cultural și mai ales, nici sub cel economic. Prin urmare, europenii încep să se reorienteze spre soluția națională/naționalistă, mult mai accesibilă și aparent, mai eficientă decât rătăcirea multiculturalist-globalistă în care i-a aruncat U.E.

De fapt, relansarea naționalismului este expresia unei reacții firești din partea europenilor, este reîntoarcerea lor acasă, la lucrurile cunoscute - identitatea națională, limba maternă, locul de naștere, familia, credința proprie etc. - și păstrate în adâncul memoriei până și de tânăra "generație Facebook", educată în spiritul multiculturalismului secularist. 

La începuturile sale, în formele incipiente de manifestare - Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, Comunitatea Economică Europeană etc. - proiectul "Uniunea Europeană" i-a sedus pe vest-europeni să renunțe la confortul, bunăstarea și securitatea de enclavă care le erau garantate, în grade diferite, de statele lor naționale, în schimbul promisiunii unor beneficii cu mult mai mari pe care Noua Casă Comună ar fi urmat să le ofere. Într-un final, promisiunea s-a dovedit a fi o minciună...

Dacă până la eșecul celuilalt experiment cu pretenții globale și integraționiste - cel al comunismului în cheia marxismului stalinist și ateu - Uniunea Europeană a avut o creștere constantă, calitativă și cantitativă, definindu-se structural și întărindu-se economic, odată cu lansarea procesului de extindere spre Răsărit, prin aderarea fostelor state comuniste est-europene, erorile și fisurile acestui proiect au ieșit la iveală. Sosirea noilor membri ai U.E. a reprezentat o oportunitate, nu atât de a testa și dezvolta mecanismele democratice ale U.E., cât de a dezvolta o ofensivă economică deșănțată de către companiile multinaționale și posesorii marelui capitalul bancar asupra spațiului est-european în goana după forță de mână extrem de ieftină și de cucerire a unei piețe financiare lipsită de reglementări, în care s-au încasat profituri bancare imposibil de realizat în vestul european.

Importul de forță de muncă în Vest a fost susținut de politicienii sponsorizați de marile corporații, prin măsuri de modificare a legislației europene a muncii, sub sloganul flexibilizării forței de muncă pe piața europeană. În practică, dincolo de formulările elegante și seducătoare din documentele U.E., vest-europenii s-au trezit că pierd tot mai multe drepturi salariale, sociale, sindicale, că locurile de muncă sunt ocupate de est-europeni dispuși să muncească pe salarii mult mai mici și în condiții de muncă precare. Est-europenii rămași în țările de origine s-au trezit, la rândul lor, că economia națională este treptat acaparată de investitori strategici al căror unic obiectiv este profitul maxim, de cele mai multe ori obținut ilegal și imoral prin complicitatea politicienilor corupți, că ajung să muncească pe salarii mizerabile ori că sunt aruncați în șomaj și sunt siliți să devină emigranți economici, bântuind Vestul european în căutarea unui loc de muncă. În sinteză, mobilitatea forței de muncă în spațiul european a generat scăderea nivelului de trai pentru vest-europeni, o prosperitate de scurtă durată pentru est-europeni, iar pentru toată lumea, a adus un șomaj la nivel continental pe care, păstrând proporțiile, Europa l-a cunoscut doar în perioada interbelică a secolului XX.
 


Exportul de capital bancar în Est, la rândul său, nu a generat nici creștere economică, nici apariția unor economii capitaliste prospere, renăscute din cadavrele resuscitate ale fostelor economii socialiste centralizate și nici nu a dus la apariția vestitei clase de mijloc, considerată cândva a fi motorul capitalismului clasic. Dimpotrivă, marele capital bancar a sufocat și aproape a distrus sistemele bancare naționale, a îndatorat statele și națiunile est-europene, a obținut profituri imense, fără a contribui însă la prosperitatea țărilor est-europene, prin plata unor taxe și impozite aplicate corect și proporțional la mărimea profitului, exportând aproape tot acest profit către băncile-mamă. Mobilitatea marelui capital bancar pe piața financiară europeană a fost benefică doar pentru deținătorii acestui capital - de altfel, salvați de la colapsul provocat de excesele lăcomiei lor prin utilizarea rezervelor financiare ale statelor europene - iar pentru europeni a însemnat doar creșterea gradului de îndatorare la bănci, legarea lor de glia bancară

Uniunea Europeană - mamă nemiloasă și perversă pentru proprii copii, dar și mamă vitregă și ipocrită pentru copiii adoptați sub chipul refugiaților din Africa și Orient - s-a transformat într-o aberație, o casă bântuită în care europeanul nu mai are nici tihnă, nici prosperitate și nici ocrotire. 

Pe fondul acestui început de haos, în România, la o distanță de nici măcar un deceniu de la aderarea la U.E., sentimentele anti-U.E. - și nu "anti-europene", cum ipocrit și fals perorează activiștii birocrației U.E. - sunt tot mai intense. Naționalismul nu a dobândit încă o formă politică organizată, oricât l-ar acuza unii pe Marian Munteanu penelistul că ar fi expresia politică a naționalismului românesc. Românii sunt deocamdată într-o stare de nedumerire, pendulând mioritic între amintirea prosperității relative pe care au obținut-o, mai an, muncind pe plantațiile de căpșuni din Spania sau pe șantierele Italiei, dorul după copiii plecați la muncă și stabiliți probabil definitiv prin Italia, Spania sau Regatul Unit, și evidența faptului că U.E. nu mai poate să le ofere de muncă nici în Vest și nici la ei acasă, în România.

Românii nu au o "Marine Le Pen" a lor și nici nu le trebuie. Multă vreme nu va trece și probabil că un lider ori o forță politică veritabil naționalist(ă), în spirit românesc, va veni să ceară Europei ceea ce a răpit românilor, iar românilor ceea ce au uitat să dăruiască României. Probabil că scandalul cu "Marian Munteanu legionarul" este un fel de încercare de vaccinare preventivă a românilor împotriva virusului naționalist operată de activiștii U.E., loiala slugă a multinaționalelor și marelui capital bancar. Un demers penibil care demonstrează că atât acești activiști ai integraționismului nivelator și multiculturalist made in UE, cât mai ales, birocrația U.E. în sine, și-au atins limitele și și-au epuizat resursele ideologice de reacție.

Ce nu înțeleg activiștii U.E. este simplul adevăr că românii nu se pot izola de Europa, că ei nu au fost stat-enclavă decât în timpurile nefaste ale experimentului comunist. Naționalismul românesc al secolului XXI este și nu poate să fie decât unul european, prin urmare lipsit de obsesia enclavizării sau de mania cuceririi de noi teritorii. Românii sunt europeni prin etnogeneză, sunt universali prin credință și cultură, astfel că românii pot deveni cetățeni loiali ai unei Europe Unite, dacă vor simți că nu sunt trădați și că identitatea lor spirituală și națională este respectată. 

Românilor le place să călătorească în U.E., să beneficieze de prosperitatea U.E., acolo unde aceasta mai poate fi aflată, să muncească bine, atunci când sunt plătiți bine, însă sufletul lor, oriunde s-ar afla trupul, rămâne acasă. Românilor încă le plac slănina și țuica, mămăliga și brânza, hora și sârba, micii și berea, vinul și sarmalele, cumetria și mahalaua, turma de oi, belitul mielului și tăierea porcului, Botezul și Cununia, Crăciunul și colindele, Noaptea de Înviere și ciocnitul ouălor roșii, pelerinajul la mânăstire și târgul de duminică. 
 

Altfel spus, românul, acest mare mister al istoriei continentului european, este greu de modelat, iar aplicarea matricei lui Homo Europaenus  la conținuturile lui Homo Mioriticus are, deocamdată, ca rezultat, doar un mutant incapabil să mai fie folositor cuiva și în primul rând, sieși. Căci niște bieți mutanți, fără suflet și fără casă, sunt românii României care a aderat la Uniunea Europeană, dar care încă nu s-a integrat - la o adică, în ce să te mai integrezi, când U.E. este un Turn Babel în flăcări...

Salvarea unității europene poate că nu se găsește în naționalism - cel puțin nu în naționalismul extremist de enclavă - însă cu certitudine nu va fi obținută prin politica de negare a tuturor evidențelor că U.E. este un eșec, politică pe care o promovează oriunde au posibilitatea activiștii integraționismului multiculturalist și secularist așa-zis european. În aceste vremuri de răscruce pentru Europa, românii sunt chemați să-și asume o viziune național-creștină despre locul și rolul lor în marea familie a Națiunilor Europene, sinteză între valorile naționale și valorile creștine ale Națiunii Române, care așezate în împreună lucrare, se completează unele pe altele - naționalul dăruind trupul și aspirațiile pământești, creștinismul dăruind sufletul aflat în călătorie spre Dumnezeu și păzind ființa românească astfel renăscută de toate excesele pe care le-ar provoca lipsa iubirii de Hristos și de semeni.
 
Europa Unită va fi a Națiunilor Europene sau nu va mai fi, însă oricare va fi destinul Europei, românii vor afla soluția națională, care le va asigura supraviețuirea demnă și curajoasă, în adâncul sufletului românesc, un suflet deopotrivă creștin și european.