Firea: Liviu Dragnea, „cel mai îndreptățit” să fie premier

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat duminică seara că nicio instanță nu a interzis liderului social-democrat, Liviu Dragnea, să ocupe funcții în stat.
Ea a adăugat că Liviu Dragnea ar fi „cel mai îndreptățit" să fie propus ca premier, în cazul în care PSD va face parte din majoritatea parlamentară. Ea a menționat însă că liderul PSD nu a luat încă o decizie în acest sens.
„Domnul Dragnea nu a fost condamnat cu suspendare pentru corupție. Este vorba despre dosarul referendumului, iar ce a făcut domnul Dragnea la referendum a făcut și domnul Iohannis, și tot PNL-ul, și tot PSD-ul, în sensul că au îndemnat lumea să vină să voteze într-un fel sau altul. Nu li s-a spus 'votați da sau votați nu', ci doar să participe la referendum”, a spus Gabriela Firea, citată de Agerpres.
„Nu știm cu ce formulă se va duce PSD-ul. Faptul că se face proces de intenție este ca și cum decizia este 100% luată și deja domnul președinte (Klaus Iohannis, n.r.) ne spune: 'Am refuzat-o'. Nu, este normal întâi să așteptăm votul românilor, să vedem care e structura majorității parlamentare", a completat Gabriela Firea.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Gabriela Firea Liviu Dragnea
Locații: România
Subiecte: Alegeri Romania 2016
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)