Firea: Nicușor Dan este cel mai absent consilier general. Nu știu cum poate să salveze o instituție, un oraș sau o țară chiulind

Primarul general al Capitalei a declarat, duminică seară, într-o intervenție că liderul USR Nicușor Dan este „cel mai absent consilier general”, iar ea nu înțelege cum poate acesta să salveze o instituție, un oraș sau o țară chiulind și boicotând toate proiectele bune pentru București.
„Dacă nu ar fi de plâns ar fi chiar de râs cine dorește să organizeze un referendum pentru suspendarea mea, exact omul care a venit cu maxime garanții că salvează Bucureștiul și de fapt nu a făcut altceva în cinci luni de zile decât să saboteze Capitala. În primul rând, este cel mai absent - dacă poate fi formulată o astfel de sintagmă - consilier general. Nu știu cum poate să salveze o instituție, un oraș sau o țară, chiulind de la dezbateri, chiulind de la propunerile care se fac în Consiliul General, iar prin colegii domniei sale să boicoteze toate proiectele bune pentru Capitală. Oricum, este un grup politic care lipsește în cam jumătate din timp. Din cei 15 consilieri generali, dacă vin 7-8, maxim 9 la ședințe. În schimb, din această absență, eu înțeleg că de fapt stau mai mult pe Facebook și spun lucruri total neadevărate”, a afirmat Gabriela Firea.
Ea a susținut că toate acuzațiile pe care i le-a adus Nicușor Dan sunt ”minciuni sfruntate” și a menționat că își va lua „toate măsurile” pentru a restabili adevărul.
„Un ONG sponsorizat din afara țării, care a mințit bucureștenii că vrea să îi salveze, acum nu participă cu nimic la mai binele bucureștenilor și păcălește România că vrea să salveze țara nu are cum să câștige niciodată în fața unui om sau unor oameni, unei echipe care muncește de dimineață până noaptea în folosul bucureștenilor și al românilor”, a mai declarat primarul general.
Firea a enumerat și protecle ”boicotate” de USR în CGMB: programul prin care să se cumpere prin SEAP aparatură prin care să fie modernizate spitalele și cabinetele medicale școlare, consolidarea clădirilor cu risc seismic, acordarea unei burse de 500 de lei pentru studenții care stau în gazdă la persoane vârstnice pe care le ajută sau care dau meditații, sprijinirea micilor antreprenori.
„În chestiunea RADET se dorea să fie temă de campanie ca din două în două zile să fim amenințați tot cei care locuim în București că nu se mai livrează apă caldă și căldură. Am demontat acest plan diabolic și RADET a intrat în procedură de insolvență ca o garanție că se va aproba un plan de restructurare a acestei companii într-un termen rezonabil”, a adăugat ea.
„Atâta nepricepere și rea voință ca la domnul Nicușor Dan eu nu am văzut”, a mai declarat Gabriela Firea.
Liderul Uniunii Salvați România, Nicușor Dan, a anunțat, duminică, în urma prezentării unei analize a activității Primăriei Generale, la cinci luni de la preluarea mandatului de către Gabriea Firea, că USR ia în calcul convocarea unui referendum pentru demiterea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, la finalul primului an de mandat.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Gabriela Firea Nicuşor Dan
Locații: București
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)