Firea se ia de Cioloș: Un Guvern tehnocrat este un accident democratic

„Din punctul meu de vedere și cred că al multora dintre dumneavoastră, un Guvern tehnocrat este un accident democratic, pentru că democrația înseamnă partide, înseamnă Parlament, înseamnă respectarea Constituției, înseamnă politicieni care sunt penalizați atunci când greșesc și știi de unde să-l iei și cum să-l depunctezi, dacă a făcut o eroare, și nu un personaj colectiv, oarecum anonim, pe care nu știi de unde să-l iei și cum să-l mai votezi sau să-l tai de pe listă atunci când vrei să-l penalizezi", a declarat Gabriela Firea la forumul „Parteneriate pentru dezvoltarea României: Potențialul strategic al rețelei de parcuri, clădiri și terenuri industriale", organizat la București.
Firea a precizat că nu a vrut să politizeze deloc această întâlnire, însă a observat că au fost luări de cuvânt în care „s-a făcut apologia Guvernului tehnocrat".
„Suntem la o dezbatere în care se discută despre rolul administrației publice locale, administrației publice centrale și de asemenea a mediului de afaceri, pentru ca orașele să se dezvolte și cetățenii să poată să aprecieze locul în care trăiesc și să se simtă bine la ei acasă, să nu mai fie tentați să plece în alte țări. Și auzind anumite luări de cuvânt, am fost provocată și am răspuns", a explicat Firea, răspunzând unei întrebări.
Potrivit acesteia, un Guvern trebuie să fie politic și trebuie să aibă responsabilitate.
„Democrația înseamnă partide, înseamnă Parlament, înseamnă respectarea Constituției, iar momentele în care se apelează la Guverne tehnocrate sunt niște accidente ale democrației, pentru că cetățenii trebuie să aibă posibilitatea să se exprime. De asemenea, trebuie să fie reprezentați prin vot. Dacă ei vor observa că se apelează la Guverne tehnocrate, înseamnă că votul lor nu mai este important. Degeaba merg la vot, pentru că va veni o entitate anume, va alege 20-25 de persoane în mod întâmplător sau după anumite criterii și interese și votul românului nu va mai conta. Nu cred că este un mesaj bun pe care-l dăm în societate și anume că, indiferent ce vor vota românii la alegeri, Guvernul va fi cu totul altul decât exprimarea voinței poporului", a mai afirmat Firea.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Dacian Cioloș Gabriela Firea
Locații: România
Subiecte: Guvern Dacian Cioloș CV
Organizații: Primăria Generală București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)