Florin Piersic, propunere din partea unui partid politic să candideze la alegerile parlamentare. Reacția fabuloasă a actorului

După ce președintele PSD Diaspora, deputatul Cătălin Rădulescu, a declarat pentru ziarulprofit.ro, că există discuții avansate cu Florin Piersic și Tudor Gheorghe pentru ca aceștia să candideze pe listele PSD la alegerile parlamentare, iată că a venit și replica lui Florin Piersic.
Actorul, care de curând a împlinit 80 de ani, a precizat pentru Mediafax că nu îl interesează niciun partid politic, iar politicienilor nici nu le spune "mulțumesc", pentru că nu are motive.
"Mi-au dat telefon. Eu nu am nicio treabă cu politica, nici vorbă, nici nu-l cunosc pe domnul Rădulescu (deputatul Cătălin Rădulescu, președintele PSD Diaspora, n.r.). Astea sunt vise, să fac eu parte pentru diaspora nu știu ce, mă propune PSD. Mi-a explicat o doamnă. N-am treabă cu politica de niciun fel. De 20 de ani am fost chemat la partide, am spus «Nu fac (politică, n.r.)». Și nu am făcut nimic, și nu fac nici acuma. Vadim Tudor m-a rugat să mă duc să fiu la Bruxelles nu știu ce europarlamentar. Am spus: «Dar nici nu mă gândesc la așa ceva». Eu nu am nimic altceva decât profesia. Eu cu politica nu am nici de aici și până în colț. La politicieni nici nu le spun mulțumesc, că n-am pentru ce să le mulțumesc, că nu mi-au făcut nimic și n-am nimic nevoie de la ei. Nimic. Eu țin la poporul ăsta, țin la toți care vor binele țării, dar nu pot să mă duc eu (în politică, n.r.)", a spus Florin Piersic.
"PSD nu a stat niciodată bine în diaspora, dar anul acesta vom face o figura frumoasă. Ne dorim să avem candidați cu mare notorietate și am inițiat discuții cu Tudor Gheorghe și Florin Piersic să devină candidații nostri. Știți doar că atat domnul Tudor Gheorghe, cât și marele Florin Piersic sunt prieteni ai noștri și suntem în negocieri avansate cu dumnealor, pentru a deveni candidații noștri în diaspora", spunea președintele PSD Dispora.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Florin Piersic
Locații: România
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)