Referendumul din 23 iunie 2016 referitor la rămânerea sau retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană a șocat fără îndoială cu rezultatul subversiv al Brexitului care reprezintă prima mare înfrângere dureroasă a Uniunii Europene aflată sub control german, a băncilor și a firmelor multinaționale – sistemul economic și politic dominant, britanic și european. 

Britanicii în ansamblu nu sunt poporul unui protectorat cu mentalitate de vasal ci poporul mândru al unei țări foarte mari ce a existat ca imperiu în secolele trecute iar în prezent se numără printre cele mai puternice economii ale lumii. Britanicii deci, care sunt dealtfel și învingătorii a două războaie mondiale, și-au creat o mentalitate și un comportament extrem de respectabile. Drept consecință, niciodată cetățenii britanici, care au rezistat cu răbdare și curaj nemaiîntâlnit în al doilea război mondial bombardamentelor violente ale înzestratei mașinii aviatice de război naziste, nu ar fi putut să accepte sub presiunea impactului rezultatelor economice de scurtă durată datorate Brexit-ului, dominația și hegemonia germană asupra Uniunii Europene. 

Astfel, surpriza de necrezut a liderilor politici germani și a birocraților distanți de la Bruxelles datorată rezultatului uimitor eliberator în acea dimineață însorită și plină de speranță pentru oamenii de rând a zilei de 24 iunie 2016, dar și șocul recentei victorii a lui Donald Trump în S.U.A, nu se coexistă în nici un caz cu buna cunoaștere a istoriei și analiza profundă a datelor. 

Efortul neobosit al Germaniei de a supune unui control total popoarele europene și a distruge încă o dată  continentul european, nu cu forțe militare ca în trecut ci prin mijloace financiare, prezintă cararacteristici anistorice similare. Germanii, care nu pot controla sub nici o formă marea lor putere politică și economică, este evident că ignoră în totalitate istoria și astfel se află în acest moment cu determinism matematic în pragul unei noi înfrângeri ce va avea loc odată cu dizolvarea sigură a Uniunii Europene ce se prefigurează. 

Uniunea Europeană, ce a înlocuit în 1993 în baza tratatului de la Maastricht C.E.E. de până atunci, constituie în principiu o uniune politică și economică din start nefirească și defectuoasă a unor state cu nivel politic, juridic, financiar, militar și cultural diferit dar și o uniune a unor popoare ce se simt străine unele față de altele, fară sentimente frățești de întrajutorare și solidaritate. Astfel, declarațiile bombastice și viziunile nerealiste despre o Uniune Europeană democratică și prosperă de la un cap la altul nu au putut decât să fie lamentabil desmințite. 

Germania, profitând de consecințele crizei izbucnite în septembrie 2008 odată cu colapsul răsunător al băncilor (Lehman Brothers) și invocând desigur Tratatul de stabilitate de la Maastricht precum și necesitatea promovării pachetului de reforme necesare întâmpinării consecințelor negative ale crizei, aplică de atunci cu hegemonism excesiv o forma de totalitarism financiar,  cu predilecție în detrimentul celor mai slabe state- membre aflate la periferia Europei. 

Planurile financiare antipopulare ale celei mai severe austerități neoliberale impuse de Berlin au distrus cu adevărat societățile țărilor sudului european.  În Grecia, care reprezintă cu siguranță exemplul cel mai caracteristic  al aplicării experimentale a acestor politici absurde și iraționale, șomajul a crescut dramatic la o rată de 26,8% din forța de muncă, iar un procent de 36% din populația elenă trăiește sub limita sărăciei. În Italia 24,4% din populație se confruntă cu pericolul sărăciei și al izolării sociale. În Spania 22,2% din gospodării trăiesc sub limita sărăciei iar mai mult de unul din trei copii – adică 2,6 milioane- se confruntă cu pericolul sărăciei și al izolării sociale.  În Portugalia unul din patru copii trăiește sub limita sărăciei și în total 2 milione de oameni –adică 20% din populația portugheză – trăiesc în sărăcie și mizerie. 

În aceeași perioadă, Germania evident a beneficiat de avantaje financiare. Profiturile cele mai importante ale acesteia au rezultat din transferul banilor investitorilor în obligațiunile germane cu „risc scăzut”  datorită crizei ce afectează zona Euro. Mai exact după 2009, randamentele obligațiunilor germane au ajuns la fundul butoiului, iar în unele cazuri (de exemplu obligațiunile pe 5 ani) la dobânzi negative. Adică Germania nu numai că nu plătește ca să se împrumute, ci datorită nesiguranței existente în zona Euro, este plătită pe deasupra de  investitori pentru a-și asigura banii. Astfel în perioada 2010-2015 Germania a reușit să economisească în total suma de 100 miliarde de Euro ce reprezintă 3% PNB german, și asta exact datorită micșorării dramatice a costului de creditare.

Astfel, este mai mult decât evident pentru orice observator bine intenționat că Uniunea Europeană și bineînțeles zonă extrem de neoliberală a Euro, funcționează în favoarea  Germaniei hegemonice și dominante și în detrimentul celorlalte țări membre, mai ales în defavoarea țărilor sudului european. Excedentele comerciale foarte înalte realizate de Germania – de exemplu în 2013 excedentul comercial a fost de 200 de miliarde euro – ce o mențin pe poziția unui  stat deosebit de competitiv, se datorează cu siguranță economiei puternice germane, sunt însă revoltător amplificate și de sistemul numismatic nedrept al zonei Euro. 

Germania pentru prima dată după mulți ani, în afara înfloririi economice, a evoluat intr-un jucător internațional de primă talie, dat fiind faptul că conducerea ei politică se află pe poziția cheie de a reprezenta restul țărilor europene fără a întreba pe vreuna dintre ele. Astfel retragerea din Uniunea Europeană a Marii Britanii care este prima forță militară, membru permanent al Consiliului de Securitate al O.N.U. și a treia țară ca, contribuție la bugetul comunitar, aduce o lovitură iremediabilă statutului internațional al Uniunii Europene și în primul rând statutului Germaniei. 

În același timp, organele instituționale ale Uniunii Europene și procedurile de adoptare a hotărârilor sunt lipsite de legitimitate democratică fiind distante și inaccesibile pentru simplul cetățean european.  Se observă cu ușurință deci un deficit democratic profund ce contravine direct tratatelor fondatoare ale Uniunii Europene și încalcă brutal nucleul valoric inițial declarat al acesteia. Popoarele europene nu exercită nici cea mai mică influență directă asupra instituțiilor importante de adoptare a deciziilor Uniunii Europene– adică a Consiliului European cu rol puternic centralizant și Comisiei Europene cu caracter intens birocratic și tehnocratic – iar instituțiile respective nu au absolut nici o obligație de a răspunde în fața cetățenilor acesteia.  Pe de altă parte, Parlamentul ales direct al Uniunii Europene, cu sediul la Strasbourg, nu are nici  pe departe atribuții suficiente continuând să fie o verigă slabă. 

În concluzie, Uniunea Europeană ce a decăzut într-o formă de colonie germană, în ciuda iluziilor cultivate de unele cercuri politice, nici nu se va schimba, nici nu se va îmbunătăți, nici nu va prezenta  vreodată o față democratică și socială. Prin urmare,  a venit momentul ca țările înrobite în Uniunea Europeană și zona Euro să urmeze exemplul luminos al Marii Britanii și poporului britanic falnic, să rupă lanțurile de fier și să se elibereze, privind astfel cu speranță și optimism viitorul.