Frați cu dracul

Există o serie de conservatori care efectiv cred (?) în mai binele USR/PLUS, raportându-se la PSD ca la răul absolut. Unde mai pui că acestea ar mai fi sprijinite și de partea „curată” a serviciilor secrete.
Este aici o dezordine mentală atât de radicală încât, la prima vedere, pare a fi de o logică ireproșabilă. Dar, dacă ați vorbit vreodată cu un paranoic, ați fi văzut că are un discurs foarte coerent. N-are legătură cu realitatea ce spune, însă, în rest, e brici.
Mintea conservatoare nu lucrează cu categorii mitologice și cu hiperbole pe care să le confunde cu realitatea. Mintea conservatoare este mintea realismului - de la realism metafizic, la realism curent, politic și cotidian.
Conservatorul nu va împărți niciodată semenii săi în buni absoluți și răi absoluți, mobilizând un război fără scrupule, în care orice mijloc e permis, pentru înfrângerea celor răi. Pur și simplu nu așa funcționează societatea. Mai mult decât atât: nu așa se obține binele! (Mai e nevoie să arăt de ce logica asta e profund necreștinească?).
Conservatorul știe că răul este amestecat cu binele și în societate, și în persoana umană. Știe că lucrurile se pot ameliora, prin intervenție răbdătoare și stăruință în bine. Conservatorul nu se face frate cu dracul ca să treacă puntea, pentru că știe, de la bun început, că un astfel de drum nu duce nicăieri sau, mai exact, va duce la acordarea de drepturi și puteri celui rău.
Acum, desigur, discutăm despre politică și despre partide. Potrivit chiar acestei descrieri de aici, nu avem de-a face cu îngeri și demoni, deci de ce nu ar fi adecvată o aliere cu USR/PLUS?
Păi în primul rând tocmai pentru că hiperbolizarea și demonizarea politicului, în speță a PSD, este putredă. Tocmai pentru că dacă inflaționezi politicul într-atât și stabilești astfel de mize într-adevăr ajungi, spiritual, să te faci frate cu dracul din spatele fumigenelor, ăla real, nu vorbesc aici de oameni și partide.
În al doilea rând, pentru că nu este nevoie, ba chiar este contra-productiv, chiar și din perspectiva facțiunilor conservatoare kovesiste. USR/PLUS sunt mult mai puternice decât ele, inclusiv electoral, și nu fără motive - în clasele sociale în care au rezonanță majoritatea nu vor să audă de creștinism. Facțiuni ca AD nu pot să aspire decât cel mult la statutul de mici partidulețe de umplutură pe lângă USR/PLUS.
În al treilea rând, pentru că PSD, dacă e un partid rău, măcar e un partid pe care-l cunoști. Distrugerea lui bruscă înseamnă crearea unui vid de putere și în societate, și în structuri, care va fi umplut de oricine, numai de conservatori, fie ei și kovesisti, nu. Pur și simplu aceștia nu au forța necesară. Se vor bate pe cadavrul său facțiuni din PDL, PNL, USR/PLUS. Cu tot cu rețelele lor mafiote, care vor fi primele care vor extrage profit.
Dat fiind aceste lucruri, ce ne rămâne de făcut?
Strategia rezonabilă, realistă, a conservatorului, ar trebui să fie izolarea („containment”) PSD sau împiedicarea unei acumulări de putere excesive aici, ne-alimentarea motoarelor noului comunism, adică a USR/PLUS, susținerea facțiunilor și personalităților realmente conservatoare. PSD trebuie obligat să negocieze (să aibă o astfel de dispoziție) dacă vrea să rămână în cărți, adică să aibă o ureche la societate și o alta la contextul instituțional; USR/PLUS trebuie demascat ca ceea ce sunt: noul bolșevism, pentru o clarificate sanitară inclusiv pentru electoratul lor; discursul și agenda conservatoare trebuie mai bine reprezentate (deocamdată sunt butaforii jalnice, parodice, cu câteva mici excepții).
Altă variantă realistă nu văd. Escaladarea prin hiperbolizare e în sine de mii de ori mai toxică de PSD. Într-un astfel de caz, PSD se transformă după chipul și asemănarea USR/PLUS, adică tinde să devină un fel de cub de borgi autist care merge până în pânzele albe cu agenda sa. Ceilalți se transformă în huligani cu cravată, agenți Smith, cum bine zicea cineva, ai unui Matrix cu aromă stalinistă.
Sigur, se poate și varianta #rezist. PSD să meargă la pușcărie prin ordonanță de urgență. Dictatorul să fie executat, eventual cu Olguța cu tot. Să fie revoluție, bun, dar, ce treabă are vreodată un conservator cu un astfel de scenariu?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)