Uniunea Europeană se luptă pentru două fronturi pentru propria supraviețuire, pe de-o parte fiind Brexit-ul, iar pe de altă parte este îndepărtarea voită a Poloniei, scrie George Friedman în editorialul său săptămânal din Geopolitical Futures.

Cu alte cuvinte, UE îndepărtează de la sine o parte substanțială a membrilor săi din Est, notează analistul.

„Acuzele aduse Poloniei sunt similare cu cele aduse Ungariei și există fricțiuni similare în ceea ce privește Republica Cehă, deși nu au ajuns la o confruntare totală, cu excepția problemei imigrației. Altfel spus, o putere majoră din Vest se îndepărtează de UE în același timp în care UE pare să îndepărteze o parte substanțială a membrilor săi din Est”, scrie Friedman.

În ceea ce privește Estul Europei, Friedman scrie că generația care a dorit să se integreze în UE s-a dus, iar generația actuală tânjește după trecut. Acest lucru se întâmplă din cauza omogenizării ideii de european, care lezează identitățile naționale ale țărilor din Estul Europei, notează analistul.

„Ceea ce este clar în cazul Poloniei, Ungariei și a Cehiei este că opinia publică din aceste țări a ales să nu se armonizeze cu Europa, în același fel și din aceleași motive care au determinat Marea Britanie să părăsească UE. Procesul armonizării este bazat pe o omogenizare a ceea ce înseamnă a fi european. Aplicat riguros - de la nomenclatura brânzeturilor și până la modul în care judecătoriile ar trebui organizate și până la câți migranți ar trebui admiși - acest proces subminează auto-determinarea și identitatea națională. Având în vedere variațiile care apar în mod firesc în democrație, Europa de Est și-ar afirma propriul drept la idiosincrazie; nimeni n-ar trebui să fie surprins dacă ungurii aleg un guvern care n-ar fi ales în Luxemburg, pentru că istoria Luxemburgului nu este la fel cu istoria Ungariei. Dar în teritoriul armoniei, un act de dezarmonizare este o amenințare pentru sistem.

Uniunea Europeană își urmează procesul, dar încearcă să țină la un loc ceva ce se dezintegrează”, scrie americanul.

Acesta concluzionează: „Periferia se desprinde. Chiar dacă aceste țări părăsesc UE, sunt date afară sau rămân este de puțină importanță. Experiența comună a est-europenilor îi face unici. Experiența sud-europenilor din ultimii 10 ani îi face unici. Marea Britanie nu a fost niciodată altfel decât unică. Iar Germania este de departe cea mai unică, cum nu e nicio altă națiune în Europa. Ceea ce UE nu vrea să admită este că Europa este un continent format din mai multe națiuni unice și nimic mai mult. Faptul că Marea Britanie pleacă iar Polonia este exclusă nu este o manevră geopolitică ciudată. E pur și simplu parte dintr-o idee care nu ar fi putut funcționa niciodată și nici nu funcționează nici acum”.