George Simion, agresat de câțiva etnici maghiari chiar în fața cimitirului din Valea Uzului (VIDEO)

George Simion, lider al Mișcării Unioniste „Acțiunea 2012” a fost agresat în timp ce făcea o transmisiune în direct din fața cimitirului din Valea Uzului.
Acesta a fost lovit de un individ purtând un tricou cu însemne maghiare, după ce Simion i-a întrebat pe cei din grup de ce au acoperit crucile românești.
Ulterior, unul dintre aceștia a spus că nu ei le-au acoperit, ci „Dumnezeu”. Pe filmare se vede cum alt cetățean de etnie maghiară discută cu Simion, spunându-i că regretă acțiunile desfășurate până acum acolo.
Reamintim că acest cimitir, din Valea Uzului, a fost scena unei profanări asumate de către o grupare de etnici maghiari, după cum a relatat ActiveNews. Nu e clar dacă aceștia sunt și cetățeni români.
Anterior, Simion ceruse sancționarea celor vinovați printr-un comunicat de presă. „Este revoltător ce se întâmplă la granița dintre județele Bacău și Harghita, pe teritoriu românesc. Profanarea mormintelor eroilor români este o profanare a memoriei colective și a istoriei naționale! Cer pedepsirea de urgență a celor responsabili de acțiunile antiromânești, realizate la comandă pentru scoruri electorale”, a spus George Simion, candidat independent pentru Parlamentul European.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan le-a pus gând rău călugărilor pentru că nu l-au votat: I-a ordonat lui Ilie Bolojan să îi lase fără asigurări de sănătate

Gheorghe Piperea: Vestele Galbene vor susține în stradă Moțiunea contra Ursulei. Șefa Comisiei va fi prezentă în sală împreună cu toți comisarii UE

DE LA FLACĂRA VIOLET LA ȘLAPII VIOLET! Ion Cristoiu se întreabă unde este Nicușor Dan în plină criză. A fost găsit: În pijama și șlapi violet! FOTO

Profeția lui Petrache Lupu despre vremurile de azi: Țara o să fie trădată de cei care o conduc iar banul o să fie singura religie. Hoții or să fie domni și curvele, doamne! Războiul o să ne bată la ușă și disperarea își va găsi sălaș în sufletul românilor

ȘI DACĂ? Georgescu - CIA - Președinte!

Ce i-a spus Gheorghe Piperea comisarei-șefe Ursula von der Leyen în Parlamentul European - VIDEO și TRANSCRIERE
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)