George Simion, candidat independent la europarlamentare: Românii plătesc din buzunar 100 de milioane de euro politicienilor

Candidatul mișcării unioniste la alegerile europarlamentare, George Simion, consideră drept inadmisibilă și nejustificată alocarea de către Guvern a 100 de milioane de euro din bugetul de stat partidelor politice parlamentare, în dauna proiectelor pentru dezvoltarea României. De asemenea, George Simion atrage atenția că suma uriașă ar putea fi utilizată în campaniile electorale de anul acesta, iar condițiile de înscriere în cursa electorală nu explică finanțarea la acest nivel.
„Nicăieri în Europa nu există așa sistem de „recompensare” a partidelor politice. Din 100 de milioane de euro am putea plăti mai bine medicii, ca să nu mai fie nevoiți să emigreze, am putea oferi olimpicilor, sportivilor și inventatorilor susținere materială, am putea opri depopularea satelor românești prin transformarea lor în sate europene, cu valorificarea potențialului lor socio-cultural, am putea avea autostrăzi”, a declarat George Simion, candidat independent.
În Proiectul de buget de stat pentru anul 2019 au fost prevăzuți la Autoritatea Electorală Permanentă 478.043.000 de lei pentru subvenția partidelor politice, reprezentând o crestere de aproape 140% față de anul 2018.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: George Simion
Locații: București
Subiecte: Alegeri europarlamentare 2019
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)