Jurnalistul Patrick André de Hillerin face o cronologie a activității fundației „SERA România”, propuse de Ministerul Muncii, în penultima zi din 2019, ca ONG de utilitate publică. În articolul „Ludovic Orban și prietenii săi de utilitate publică”, publicat joi la Catavencii.ro, ziaristul dezvăluie trecutul unei fundații care a intermediat adopții internaționale de copii români iar, după sistarea acestora la cererea Comisiei Europene, a făcut lobby constant pentru redeschiderea „exportului de copii”. 

„Pe 30 decembrie 2019, când gospodinele se pregăteau pentru marea noapte a trecerii dintre ani, ministrul Muncii și Protecției Sociale, doamna Victoria Violeta Alexandru, muncea de zor. Cum muncea întregul guvern. În acea zi, adică pe 30 decembrie 2019, pe site-ul Ministerului Muncii era urcat, întru dezbatere publică, Proiectul de Hotărâre privind recunoașterea Fundației „SERA ROMÂNIA” ca fiind de utilitate publică. Era, iată, o maximă prioritate a Guvernului României și a Ministerului Muncii. Nu se putea încheia anul fără ca Fundația Sera (Solidarité Enfants Roumains Abandonnés) să nu fie propusă pentru avansare la statutul de utilitate publică.

Dar cine este SERA? Înființată de către francezul François de Combret în Franța, SERA își deschide filiala românească în 1996, iar primul director al asociației este Cristian Tăbăcaru. Nu pentru multă vreme, căci în 1997, la presiunile lui de Combret, prin intermediul președintelui francez Jacques Chirac, se înființează Departamentul pentru Protecția Copilului și Adopții, departament care este condus din 1997 și până în 1999 de chiar Cristian Tăbăcaru, devenit secretar de stat. În același timp (1998-1999), un alt personaj important se intersectează cu interesele SERA: Ludovic Orban, secretar general la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap. În mod straniu, în CV-ul de pe site-ul Camerei Deputaților al domnului Orban nu apare această perioadă din cariera sa, de parcă ar fi ceva rușinos. Totuși, nu-i este străină lumea asociațiilor și fundațiilor care activează în așa-zisul interes al copiilor, lăudându-se că timp de un an a fost director de program la fundația Copiii – Speranța Lumii, fundație care astăzi nu mai are nici o activitate.

 

În 1999, Comisia Europeană înființează pentru prima dată un post pentru cineva care să se ocupe de drepturile copiilor. Postul este ocupat de olandeza Roelie Post, care lucrează în directa subordine a lui Günter Verheugen, la acea vreme comisar european pentru extinderea UE. Roelie se ocupă, din acel moment, de „Dosarul România". Informațiile strânse și semnalele venite din România determină Comisia Europeană să impună României un moratoriu asupra adopțiilor internaționale, constatându-se că țara noastră devenise în cei 9-10 ani de după 1989 o exportatoare de copii, sănătoși sau cu dizabilități, copii despre a căror soartă nu se mai știa nimic.

 

SERA România reacționează aproape violent la acest moratoriu, organizând intense campanii de lobby și, în același timp, de denigrare a României. Chiar în timp ce România lucra pentru prima dată serios, aplicat și responsabil pentru rezolvarea situației copiilor abandonați și instituționalizați, François de Combret organiza infotrip-uri pentru ziariști francezi, rezultând reportaje apocaliptice, în alb-negru, despre situația copiilor instituționalizați. De Combret nu se ferește nici să folosească imagini mai vechi, de la începutul anilor ’90, pentru a-și ilustra teza că adopția internațională este singura soluție pentru copiii din România”.

Continuarea articolului o puteți citi pe portalul Catavencii.ro