ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Guvernul României a adoptat marți ordonanța de urgență pentru modificarea Codului administrativ. Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a anunțat care sunt prevederile OUG, printre acestea numărându-se și obligația președintelui de a se pronunța în termen de zece zile cu privire la numirea unui membru al Executivului, informează Mediafax

„Prin Codul Administrativ stabilim proceduri și termene pentru numirea în funcția de membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantare a postului. Refuzul numirii de către președinte poate avea loc o singură dată. Termenul primului-ministru pentru propunere este de cinci zile, iar termenul de răspuns al președintelui este de zece zile. Legislația actuală nu prevede nici un termen și stăm fără să răspundă cineva de nerespectarea unui termen care nu există. Nu cred că deranjează pe absolut nimeni. Este o regulă care va trebui să fie respectată”, a declarat ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, la finalul ședinței de Guvern de marți.

O altă modificare prevede validarea mandatelor consilierilor locali prin hotărârea instanței, nu a comisiei de validare, cum se proceda până acum.

„Reglementări proceduri pentru validarea mandatelor consilierilor locali aleși prin hotărârea instanței, nu prin hotărârea unei comisii de validare. Cum să valideze un mandat de ales local un consilier sau un ales local care nici măcar el însuși nu este validat? Se întâmplă de multe ori ca o grupare de consilier să nu voteze un alt consilier tocmai pentru a împiedica ulterior alegerea unui viceprimar și intrăm în logica partizanatului. Prin actualul cod acest lucru este rezolvat”, a adăugat ministrul Daniel Suciu.

Acesta s-a referit și la obligațiile aleșilor locali.

„Un subiect care a fost interpretat în fel și chip. Aleșii locali vor răspunde exclusiv pentru aprecierea necesității și oportunitatea actelor administrative. Acest lucru nu înseamnă că nu răspund pentru legalitate. Pot înțelege poziția sindicatelor din administrație, pot înțelege până la un anumit punct ipoteza conform căreia orice nobil pune un funcționar public să facă o ilegalitate și doar funcționarul public răspunde. Acest lucru este fals. Niciodată, niciun ales local nu trebuie să oblige un funcționar public să încalce legea. Însă există funcționari care refuză să semneze un act administrativ deși știu că acest lucru este perfect legal. Dacă ne dorim ca fiecare să aibă responsabilitatea funcției sale, acest lucru trebuie să se întâmple și în administrația publică locală. Despre schimbarea modalității de adoptare a unor anumite acte normative, respectiv hotărârile consiliului local sau județean care se vor adopta cu majoritate absolută, respectiv jumătate plus unul din numărul consilierilor în funcție. Singura excepție va fi cea de înstrăinare a bunurilor imobile care rămân în continuare cu două treimi din numprul consilierilor în funcție”, a mai afirmat ministrul Daniel Suciu.

O altă modificare din noul Cod Administrativ vizează atestarea domeniului public local prin hotărâre de C.L. sau C.J., nu prin hotărâre de Guvern, precum și constituirea redevențelor din exploatarea resurselor subsolului ca venituri la bugetul local.

„Un subiect pe care îl consider de mare importanță. Orice comunitate care vrea să își ateste azi domeniul public trebuie să trimită la minister, la o direcție care astăzi are șase funcționari, din care doi sunt în concedii, să rezolve miile de dosare de atestare a domeniului public. Nerezolvarea acestei probleme ne-a împiedicat în derularea foarte multor proiecte de finanțare europeană. Prin Codul Administrativ acest lucru se face prin hotărâre de Consiliu local sau județean, și nu prin hotărârile de guvern.

Tot prin Codul Administrativ, redevențele obținute prin concesionare din activități de exploatare a resurselor la suprafață se constituie venit la bugetul local. 40% la nivelul bugetului local al județului pe pe teritoriul asupra căruia există activități de exploatare și 40% la bugetul local al comunei, orașului sau municipiului și 20% la bugetul de stat. Trebuie să beneficieze și autoritățile locale de bogățiile subsolului, nu doar Guvernul României”, a subliniat marți ministrul Daniel Suciu.

În replică, președintele republicii, Klaus Iohannis, consideră adoptarea Codului Administrativ prin OUG „un grav atentat la adresa sistemului administrativ”, prin care PSD demonstrează „cu toată tăria că sfidarea românilor este prioritatea zero a acestei guvernări”.

„Este extrem de grav că o lege esențială precum Codul Administrativ, care înglobează sute de reglementări, cuprinse în prezent în mai multe acte normative, și care reprezintă practic baza legală a administrației publice din România, a fost adoptată de către Guvern prin Ordonanță de Urgență. OUG este un instrument prevăzut în Constituție în mod explicit doar pentru situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată. (...)

Președintele României consideră că dezbaterea Codului Administrativ, de altfel absolut necesară, trebuie făcută de către Parlament, transparent și în urma unui amplu dialog social. Un act de o asemenea amploare și cu un asemenea impact este obligatoriu să fie elaborat de către unica autoritate legiuitoare a țării și nu de către Guvern, care, prin OUG, face un grav exces de putere, forțând limitele Constituției. (...)

Președintele Klaus Iohannis evidențiază că, după modificarea prin Ordonanță de Urgență a legislației în privința alegerii președinților de consilii județene, adoptarea Codului Administrativ prin OUG arată un plan mult mai amplu al PSD de a conserva puterea și de a-și servi baronii”, se arată marți într-un comunicat pe site-ul Administrației Prezidențiale

Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a răspuns, marți, criticilor președintelui Klaus Iohannis față de adoptarea OUG referitoare la Codul Administrativ de către Executiv, atrăgând atenția că din comisia pentru elaborarea Codului administrativ au făcut parte și liberali și că Iohannis se poartă ca și cum ar fi încă în campanie electorală.   

„Nu mai rețin exact cum o cheamă pe doamna președinte a Consiliului Județean Sibiu sau pe președinții de Consilii Județene din PNL. E o marotă care știam că așa se va întâmpla. Va fi folosit doar pentru că domnul președinte este în continuare în campanie electorală. Am rugămintea, la domnia sa și la toți cei care vorbesc dar doar din punctul de vedere al unui interes politic, să citească cu mare atenție actul normativ. Am impresia că uneori trăim în realități paralele. Nu există județ în care am fost să nu invit toți primarii la discuții cu privire la Codul Administrativ. Parlamentarii din PNL au făcut parte din comisia care a elaborat acest cod, care este peste 95% exact codul administrativ care a ieșit din Parlament. Nu politizează nimic. Prefectul rămâne înalt funcționar public, exact cum este în legislația actuală. Șefii instituțiilor deconcentrate nu sunt asimilați managerilor publici și nu este politizată funcția de șef al Instituției deconcentrate”, a declarat marți ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, în replică la criticile președintelui republicii.

„Cât despre discuția cu baronii cei care au cerut acest act normativ, înseamnă că toți aleșii locali sunt niște baroni și nu ar trebui să adoptăm acest act normativ pentru că domnul președinte nu este de acord. Domnul președinte a mai atacat acest act normativ la CCR și vreau să punctez că CCR nu a respins prevederile Codului administrativ, ci modalitatea tehnică de elaborare, anume adoptarea unor amendamente la Cameră și nu la Senat și pentru că nu era solicitat avizul CES”, a mai subliniat ministrul Daniel Suciu.
 
La rândul său, președintele PNL, Ludovic Orban, califică adoptarea prin OUG a Codului Administrativ drept „jaf național” și promite sesizarea Avocatul Poporului pentru ca acesta să denunțe ordonanța de urgență la Curtea Constituțională a României.

„Cu numai câteva zile înainte de Congresul PSD, Guvernul Dăncilă a adoptat prin ordonanță de urgență, sfidând voința exprimată de români în 26 mai la referendum, un Cod administrativ cu dedicație pentru liniștea baronimii PSD-iste. Mesajul dat de români a fost acela de a nu mai fi adoptate ordonanțe de urgență a căror constituționalitate nu poate fi verificată în timp util prin sesizarea altor autorități în afară de Avocatul Poporului. Or, Guvernul Dăncilă a procedat exact împotriva votului exercitat de români, batjocorind voința poporului într-un mod nepermis. Codul administrativ, în forma adoptată prin ordonanță de urgență, reprezintă un jaf național și un mod jenant în care actualul prim-ministru își face campanie în interiorul PSD printr-un act de iresponsabilitate. (...) Partidul Național Liberal se va adresa Avocatului Poporului pentru a-i cere sesizarea Curții Constituționale asupra acestui act normativ, care presupune o complexitate aparte și nu justifică în niciun fel promovarea prin ordonanță de urgență”, afirmă Ludovic Orban (PNL), într-un comunicat transmis marți agenției de știri Agerpres