Guvernul a anunțat că va corecta legea în urma căreia scad veniturile din concedii medicale sau prenatale

ACTUALIZARE 20.02/11:30 Guvernul va corecta, prin ordonanță de urgență, situațiile în care mamele și bolnavii aflați în concedii medicale primesc mai puțini bani. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat faptul că în prima ședință, Executivul va plafona sumele datorate pentru contribuții sociale iar angajatorul va plăti diferențele celor care au primit sume mai mici.
”Vom avea în următoarea ședință încă o ordonanță de urgență să reglăm pentru mămici, pentru concediile medicale. Unde avem deficiente, le vom regla”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, notează Știrile TVR.
Conform proiectului de ordonanță care a ajuns la Consiliul Economic și Social, contribuțiile plătite de mame sau persoanele aflate în concediu medical vor fi plafonate la nivelul anului trecut. Astfel, veniturile acestora nu vor mai fi diminuate.
Diferența va fi suportată tot de angajator, la fel ca în cazul angajaților part time.
Cei care au plătit deja mai mult decât anul trecut își vor primi diferența înapoi. Însă măsura este valabilă doar până la data de 30 iunie. Ce se întâmplă după aceea nu știe nimeni, deocamdată.
Știre inițială
Duminică, 18 februarie, zeci de părinți, unii însoțiți de copii, au protestat împotriva Ordonanței de Urgență 3/2018 despre care oamenii spun că le scade veniturile obținute în urma concediilor medicale sau prenatale.
Părinții s-au strâns în Piața Victoriei și au ținut în mâini cartonașe roșii, în semn de penalizare a guvernanților, susținând că una dintre consecințele ordonanței este că pentru calculul CAS se elimină plafonul de 35%, iar CAS se calculează ca 25% din indemnizația de concediu efectiv primită de fiecare.
Mămicile prezente la protest explică faptul că impactul OUG 3 asupra veniturilor viitorilor părinți este unul semnificativ iar foarte multe mămici nici nu știau ce se întâmplă,acestea aflând despre aceste schimbări de pe grupurile de socializare.
„Este o formă de protest împotriva părților din Ordonanța de Urgență 3/2018, care privește concediile medicale, în care toți bolnavii, mamele care intră în prenatal, sunt afectați, adică urmează să plătească 25% din ceea ce li s-ar cuveni, ceea ce este foarte mult. Legea a fost făcută, din ce înțeleg, ca cei din IT să primească drepturile luate, doar că nu s-a luat în calcul și cum vor fi afectați ceilalți care intră în concedii medicale. Și sumele sunt extrem de mari. Personal, voi avea lipsă peste 800 de lei, în momentul în care voi intra în prenatal, peste două săptămâni. Nu pot să spun exact suma, salariul fiind confidențial, dar anul trecut se plătea 115 lei, era o sumă fixă la CAS, acum s-a mărit – în inauarie a fost 364, urmând să crească la 25% din ceea ce ni s-ar cuveni. Este foarte mult. Vorbim și de pacienți bolnavi de cancer, de părinți ai căror copii sunt în spitale și trebuie să-și ia concediu medical. Sunt niște categorii afectate atunci când au nevoie. Nu este în regulă. S-a promis că se va rezolva problema, însă am zis să venim astăzi aici pentru a-i arăta domnului ministru că acei sub 3% nu sunt de ignorat. Sunt foarte multe mame, inclusiv din cele care sunt aici, care nu știau ce se întâmplă, au aflat de pe grupurile pe care am discutat”, a spus Andreea Dumitrescu, conform Cotidianul.
O altă mămică, prezentă la manifestație cu copilul în vârstă de aproape doi ani, a spus că noile reglementări nu îi vor mai permite să beneficieze de concediu medical, dacă micuțul se va îmbolnăvi.
„Nu suntem de acord cu decizia Guvernului de a tăia din banii de concedii medicale, din concediile de îngrijire a copilului. Pe noi nu ne mai afectează acum, dar ne va afecta în cazul în care vom mai avea un copil sau în cazul în care copilul nostru se îmbolnăvește. Atunci va trebui să stau în concediu medical. Deci nu-mi voi mai permite să stau în concediu medical, pentru că voi lua mai puțini bani. Copilul rămâne cu bunica sau în alte condiții, când ar putea să rămână acasă cu mama lui. Alta va fi formula de calcul și sunt niște bani în minus de care noi avem nevoie. Nu am făcut un calcul cam cât se va scădea, nu mă pricep foarte bine, dar din simulările făcute și din ce am citit, e o sumă consistentă, nu sunt 10-20 de lei. Noi sperăm ca guvernanții să se gândească mai bine și să anuleze Ordonanța, să rămână formula de calcul inițială. Oricum ni se iau destul de multe contribuții”, a spus Ramona.
Valentina, viitoare mămică,spune și ea că a fost luată prin surprindere de această nouă Ordonanță.
„Sunt o viitoare mămică, mai am un copil. Pe mine momentan nu m-a afectat, pentru că nu am avut concediu nici prenatal, pentru că am lucrat până ieri, dar urmează să am. Impactul este semnificativ, nu mă așteptam. Sincer, am fost luată prin surprindere de această nouă Ordonanță. Protestez pentru că mi-aș dori să fie dată legea înapoi, măcar cum era înainte. Pentru cei care au și rate, nu știu cum se vor descurca. Probabil eu mă voi întoarce mai repede în câmpul muncii, dar e un sacrificiu pe care îl fac în detrimentul copiilor. Ar fi fost mai bine să am această perioadă”, spune Valentina.
O altă mămică afirmă că această măsură descurajează natalitatea.
„De la 500 de lei pe lună, pentru un salariu de 3.000 de lei este foarte mult. Vorbim de primele luni de viață ale unui copil, când ai nevoie de pampers, de lapte praf, de lucruri prin care să asiguri măcar minimul necesar. Dacă nu se încurajează natalitatea, pe viitor va fi mai rău. Mă gândesc că ar fi descurajant – poate o mămică nu poate să asigure strictul necesar pentru copilul ei și nu știu dacă mai are curajul să aducă pe lume un copil în România, pentru că nu poate să-i asigure minimul necesar. Am deja doi copii și îl aștept pe al treilea. Nu îmi va fi ușor. Îi iubesc și sunt sigură că ne vom descurca. Sper ca Guvernul să se focalizeze și pe viitorul României și nu doar pe ce-și doresc ei. Sunt foarte dezamăgită, mi se pare că distrug tot ce s-a clădit din 1989 încoace”, a declarat altă mămică.
Protestul, intitulat, „ Ne furați viitorul”, a fost organizat pe rețelele de socializare, subliniindu-se în descrierea evenimentului: „Noua ordonanță OUG 3/2018, care presupune a rezolva problema celor cu contract part time și a celor angajați in IT, scade semnificativ veniturile persoanelor aflate în concediu medical. Pacienți, mame ce intră în prenatal, părinți ai căror copii sunt bolnavi etc. După OUG 3/2018, pentru calculul CAS se elimină plafonul de 35%, iar CAS se calculează ca 25% din indemnizația de concediu efectiv primită de fiecare. La o indemnizație de 3400 lei, în luna Ianuarie, o mămică a primit 3036 lei după ce a fost oprit CAS iar acum, în luna februarie, mămică a primit 2550 lei. Mai exact, i-au fost luați 486 lei. Acestea sunt efectele modificării Codului Fiscal”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)