Guvernul a aprobat rectificarea bugetară. Cioloș: Nu căutăm să câștigăm voturi în detrimentul eficienței

Guvernul a aprobat, miercuri, prima rectificare bugetară din acest an. Premierul Dacian Cioloș a declarat că este o rectificare pozitivă, fără amprentă politică.
Prioritățile rectificării sunt sănătate, educația și drepturile sociale.
”Este prima dată când facem o rectificare în an electoral fără amprentă politică. (...) Nu căutăm să câștigăm voturi în detrimentul eficienței bugetare”, a subliniat Dacian Cioloș, scrie News.ro.
Premierul a mai spus că sunt alocate resurse și pentru investiții.
”Am abordat rectificarea bugetară și ca un bilanț de etapă al guvernării” , a precizat tehnocratul.
Proiectul prevede majorarea încasărilor și a cheltuielilor bugetare cu 2,92 miliarde lei (655 milioane euro), din care cei mai mulți bani sunt alocați către ministerele Muncii, Internelor, Sănătății și Educației, în timp ce cele mai mari tăieri sunt prevăzute la Transporturi.
Astfel, Ministerul Transporturilor este cel care a pierdut cel mai mult după această rectificare, fiind tăiate 194 de milioane de lei, majoritatea bani alocați pentru proiectele cu fonduri externe nerambursabile, cele din perioada 2007-2013.
Alte tăieri au avut loc și la Ministerul Culturii, peste 194 milioane de lei, tot pentru proiecte cu fonduri nerambursabile, și de asemenea de la Ministerul Agriculturii, unde au fost tăiate 168 de milioane de lei.
Au fost și ministere care au primit sume în plus în urma rectificării bugetare, cea mai mare sumă fiind acordată Ministerului Muncii, un plus de peste 2 miliarde de lei, bani prin care va asigura plata unor drepturi de asistență socială, indemnizații pentru creșterea copilului sau alocații.
Fonduri suplimentare au fost acordate și pentru Ministerul de Interne - 367 milioane de lei, Ministerul Sănătății - 300 milioane de lei, dar și pentru Autoritatea Electorală Permanentă.
Serviciul Român de Informații a primit la rândul său 37 de milioane de lei în plus pentru programe majore de achiziții.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Dacian Cioloș
Locații: București
Subiecte: Rectificare bugetară
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)