ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Guvernul a făcut public documentul care prevede Planul de Relansare economică pe care dorește să-l implementeze în perioada 2021-2027.

 

Conform documentului citat, Programul  prevede acordarea de granturi în valoare de 25.000 de euro pentru firmele care angajează tineri și stimularea desfășurării muncii în regim de telemuncă, prin acordarea unui sprijin de 500 euro pentru fiecare angajat pentru achiziția de echipamente IT.

PNL lansează Planul de relansare economică „Reclădim România”, document ce prevede măsuri de sprijin pentru ocuparea forței de muncă.

Astfel, se dorește stimularea ocupării tinerilor, a persoanelor cu vârsta de peste 50 ani și a românilor întorși din străinătate.

„Se acordă un sprijin în valoare de 50% din salariul brut al angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei pentru angajatorii care încadrează în muncă: Tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 ani; Persoanele cu vârsta de peste 50 ani ale căror raporturi de muncă au încetat în perioada stării de urgență; Cetățeni români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatori străini, din motive neimputabile lor”, se menționează în planul național.

În document se prezintă și măsuri active pentru lucrătorii sezonieri și zilieri din domeniile agriculturii, HoReCa și turismului.

Liberalii doresc și protejarea angajaților prin acordarea unor măsuri de sprijin suplimentare pentru: persoanele care au desfășurat activități ca zilieri în luna anterioară solicitării; Persoanele care desfășoară activități sezoniere în baza unor contracte individuale de muncă, pe perioadă determinată de cel puțin 3 luni.

Pentru a stimula angajarea tinerilor, se vor acorda granturi pentru acțiuni antreprenoriale în valoare de 25.000 euro, iar bugetul prognozat de stat se ridică la 300 milioane de euro.

„Stimularea desfășurării muncii în regim de telemuncă prin acordarea unui sprijin în valoare de 500 euro/angajat pentru achiziționarea de echipamente IT pentru angajații care desfășoară activități în regim de telemuncă în perioada stării de urgență sau alertă”, stabilește Planul de relansare economică.

În același document sunt prevăzute și măsuri de protecție socială, respectiv acordarea de pachete alimentare și de igienă corporală pentru persoanele vulnerabile și sprijin oferit pentru persoanele aflate în situații de dificultate, risc de sărăcie sau cu venituri precare prin oferirea de pachete alimentare și pachete de igienă corporală.

În total, sunt 1,18 milioane de persoane în această categorie, iar bugetul alocat este de 225 milioane de euro.

Mai mult, sunt stabilite vouchere pentru masă caldă pentru persoane în vârstă, dar și pentru elevi.

„Vouchere pentru mese calde acordate persoanelor în vârstă de peste 75 de ani care au venituri sub venitul minim garantat. Beneficiari: 250.000 persoane. Buget alocat: 100 mil. euro. Vouchere pentru elevii care provin din familiile cu venituri mici sau cu venituri sub venitul minim garantat aflați în risc de sărăcie severă, pentru achiziționarea de rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte. Beneficiari: 400.000 copii. Buget alocat: 30 mil. euro”, se precizează în Planul de relansare economică „Reclădim România”.
 
Planul de relansare economică care va fi prezentat de autorități miercuri propune lansarea a trei noi linii de metrou, finalizarea a 407 km de autostrăzi și încceperea lucrărilor la 3.000 km de autostrăzi, precum și modernizarea a 3.000 km de cale ferată.

407,3 Km de autostrăzi și drumuri expres vor fi finaalizate, arată documentul, cu un cost estimat de 4,3 miliarde euro: Sibiu – Pitești (Loturi 1, 4, 5), Craiova – Pitești, Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău – Borș), Sebeș - Turda, AO:Inelul de Sud București, Varianta de ocolire Bacău, Podul peste Dunăre de la Brăila.

O altă prevedere este conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României și cu rețelele de transport pan-europene, prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres, în perioada: 2020 – 2030, cu un cost estimat de 31 miliarde euro. Este vorba de Sibiu – Pitești (Loturi 2, 3), Autostrada Transilvania: Nădășelu – Suplacu de Barcău, Autostrada Unirii: Tg. Mureș - Iași – Ungheni, A3: Ploiești – Comarnic – Brașov, A7: Ploiești– Suceava – Siret, AO: Inelul de Nord București; București – Alexandria – Craiova - Lugoj, Buzău/Focșani - Brăila – Galați, Măcin – Tulcea – Constanța; Transregio Gilău – Cluj N. – Apahida

În domeniul feroviar sunt prevăzute investiții în cca. 3.000 km de cale ferată, în perioada 2020 – 2030, cu un cost estimat de aproximativ 18 miliarde euro. Este vorba de finalizarea reabilitării liniei ferate pe traseul Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV pan-european, pentru circulația trenurilor cu o viteză maximă de 160 km/h. Proiecte noi de modernizare a căii ferate în scopul asigurării obiectivelor de conectivitate sunt Ploiești-Suceava-Dărmănești, București-Craiova-Timișoara-Arad, Suceava-Cluj Napoca, Buzău-Fetești, Port Constanța-Palas, Predeal-Brașov, Centura feroviară a Municipiului București, Cluj Napoca-Episcopia Bihor, precum și trenul metropolitan Nădășelu – Baciu – Cluj-Napoca – Apahida – Jucu – Bonțida

La Metrou planul prevede finalizarea lucrărilor la M5, lansarea M6 – tronsonul Gara de Nord – 1 Mai – Aeroport Otopeni, M4 – tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu, a extensiei M2 Pipera – Petricani și Berceni – Linia de Centură Sud. Un alt proiect este metroul din Cluj Napoca - Magistrala: Gilău – Florești – Cluj-Napoca.

Cu investiții totale de 4,3 mld. euro vor fi modernizate porturile maritime și fluviale, cu accent pe Portul Maritim Constanța.

Investiții totale de 2,9 mld. euro merg la aeroporturi, pentru extinderea și construirea de terminale pentru pasageri, cât și de zone cargo, precum și crearea de legături inter-modale între infrastructura aeriană, feroviară și rutieră.



Programul de relansare economică, propus de guvernul liberal, prevede construirea a 180 de grădinițe, 40 de campusuri școlare și a 30 de cămine studențești, în perioada 2021-2027.

Documentul citat prevede mai multe investiții în unități școlare în perioada 2021– 2027.

Astfel, 2.488 de unități școlare vor fi incluse în programe de modernizare/reabilitare, costurile estimate fiind de 6,046 miliarde de lei. Alte 375 de unități școlare vor beneficia de investiții în valoare de 31,4 milioane lei pentru conformarea grupurilor sanitare.

În Programul Reforma Educației Timpurii, se stabilește finanțarea construcției unui număr de 180 grădinițe cu program prelungit sau săptămânal, pentru care vor fi alocate 146 milioane de euro.

În Planul de relansare economice se stabilește și construirea sau modernizarea campusurilor școlare și a căminelor studențești.

„Construirea a 40 de campusuri școlare care să includă: școală, liceu, internat, teren sport, ateliere, laboratoare, cantină, cu o valoare totală de aproximativ 2 miliarde lei. Construirea a 30 de cămine studențești care totalizează 10.244 de locuri de cazare pentru 30 de instituții de învățământ superior de stat din 13 centre universitare. Valoare totală a investițiilor se ridică la 1,248 miliarde de lei”, se menționează în documentul semnat de guvernanți.

Planul de relansare economică care va fi prezentat de președintele Klaus Iohannis miercuri propune reabilitarea a 45.000 de clădiri, extinderide rețele de apă și gaze naturale, dezvoltarea infrastructurii de irigații, continuarea Rabla și Rabla Plus, dar și construirea a 250 de săli de sport.

Pentru extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare se alocă, pentru perioada 2021-2027 un buget de cca. 8 miliarde de lei pentru finanțarea a 750 de proiecte, dintre care 600 în mediul rural și 150 în mediul urban. Alte investiții sunt pentru 500 de microstații de tratare, fose septice și sisteme alimentare cu apă, cu o valoare de 250 milioane lei.

Pentru extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale, Guvernul va aloca 1 miliard de euro în cadrul multianual 2021-2027, dintr-un un buget total estimat la 9,6 miliarde lei, în scopul racordării a 70% dintre locuințele din România.

În perioada 2021-2027 Guvernul își propune să reabiliteze și să modernizeze cca. 20.000 km de drumuri locale, cu o valoare de aproximativ 20 de miliarde lei și 7.000 de km de drumuri județene, pentru care se vor aloca 12 de miliarde lei.

Planul mai prevede reabilitarea termică a 45.000 de clădiri, consolidarea a 300 de imobile cu risc seismic ridicat, precum și modernizarea infrastructurii de termoficare în 15 localități, precum și 10.000 de locuințe pentru specialiști și alte 5.000 pentru tineri, destinate închirierii.

Pentru infrastructura de irigații bugetul alocat este de 3,4 miliarde de euro, pentru 138 de amenajări ce deservesc 2,4 milioane hectare de teren.

Programul anunță și continuarea Rabla și Rabla Plus, cu o alocare financiară cumulată în anul 2020 de 545 milioane lei, continuarea programului de dezvoltare a infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice în România, atât în localități, cât și la nivelul autostrăzilor, drumurilor naționale și europene, cu o alocare financiară cumulată în anul 2020 de aproximativ 268 milioane lei, continuarea programelor de dezvoltare a transportului „verde” prin finanțarea autobuzelor electrice/gnc în municipii și localități, cu o alocare financiară cumulată de aproximativ 930 milioane lei. Alte 813 milioane lei sunt destinate programelor de creștere a eficienței energetice în clădiri publice și private în anul 2020, 628 de milioane de lei merg la implementarea programului de creștere a eficienței energetice în complexurile de producere a energiei, iar pentru programul de reducere a emisiilor prin împădurirea terenurilor în anul 2020 bugetul este de 59 milioane lei.

În materie de sport programul prevede construirea a 12 complexuri sportive cu o capacitate cuprinsă între 3.000-30.000 locuri, cu o valoare totală a investițiilor de 3,5 miliarde de lei, construirea a 8 bazine olimpice cu o valoare de 1 miliard lei și 5 patinoare artificiale pentru competiții cu o valoare totală de 300 milioane lei, precum și construirea a 5 săli polivalente, cu o capacitate cuprinsă între 5.000-16.000 locuri, cu o valoare totală de 1,2 miliarde de lei.

La capitolul sport de masă, programul anunță construirea a 250 săli de sport școlare, 45 bazine didactice, 400 baze sportive cu o valoare totală estimată de 5,5 miliarde de lei, precum și construirea a 10 centre sportive pentru sporturi olimpice, care să cuprindă săli de antrenament, școală, internat, cantină, școală de antrenori, centru medical, cu o valoare estimată de 2 miliarde de lei.

Programul de relansare economică va fi lansat, miercuri, de la ora 18:00, în prezența președintelui Klaus Iohannis.