ÎPS Pimen: Diavolul a încercat și n-a reușit în zona Uniunii Sovietice, iar acum s-a mutat în zona Uniunii Europene, cu o firmă foarte atrăgătoare, globalizarea, în cadrul căreia este programul de secularizare pentru noi (25 august 1929 - 20 mai 2020)
ÎPS Pimen, născut pe 25 august 1929 și omorât de „protocolul Arafat” pe 20 mai 2020, avertiza, într-o conferință de acum 16 ani, cu privire la riscurile secularizării, pe care o considera o mare primejdie și despre care spunea că este o ispită care își întinde mrejele dinspre zona globalizării.
Cuvântul vrednicul de pomenire ÎPS Pimen, scurt și tăios, a fost rostit în cadrul simpozionului „Decretul 410/1959- Moment de oprimare a monahismului românesc”, desfășurat în data de 27 noiembrie 2009:
„Așa cum mă vedeți și mă cunoașteți, mai mult sau mai puțin, am primit de la CNSAS statut de "colaborator al Securității”…Am citit câteva documente pe care le invocă…trebuie să rabd, să mă smeresc și nu peste mult timp adevărul sigur îl veți afla. Am încercat să consemnez ce a fost atunci în felul în care Maica Stareță Teofana a făcut-o.
Este interesant să te folosești de documentele întocmite de slujitorii Securității, dar îți mai trebuie ceva: să citești printre rânduri, iar aceasta depinde de cum citești. Ar fi interesant să se știe și cum erau acei oameni, acei tirani, ca oameni în viața de zi cu zi, nu vorbesc de ceea ce s-a petrecut în închisoare. Să cercetăm în lumina documentelor Securității, dar și în lumina unor mărturii ale celor care au trăit sau ale celor care au ucenicit pe lângă cei care au trăit acele evenimente tragice. Am citit vreo trei materiale din ziarul nostru Lumina și într-unul din numere, la sfârșit se consemna: "Să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să nu mai vină peste noi, monahii, o prigoană cum a fost, dar să fim cu luare aminte să ne străduim ca viața monahală, viața duhovnicească să nu fie pândită de secularizare”. În perioada regimului comunist, referitor la măsurile îndreptate către monahi, erau situații peste puterile noastre, nu aveam încotro, însă, cu siguranță, stă în puterea noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu cădem în mrejele secularizării care ne pândește clipă de clipă. Diavolul a încercat, n-a reușit în zona Uniunii Sovietice, iar acum s-a mutat în zona Uniunii Europene cu o firmă foarte atrăgătoare: globalizarea, deci unitatea, și în cadrul acestei globalizări este programul de secularizare pentru noi. Ce facem noi, cum întâmpinăm noi această primejdie? Aceasta este o problemă care trebuie discutată cu frica lui Dumnezeu.
În aceste vremuri vine, puțin, câte puțin, ispita. Una dintre cele mai mari ispite este secularizarea. Eu o văd, la vârsta mea, ca fiind o mare primejdie pentru conducătorul mănăstirii, pentru secretarul mănăstirii, pentru econom, pentru un viețuitor de rând care trebuie să se lepede de toată grija lumească. El nu știe, dar noi suntem datori să îndrumăm. E mare ispită, de noi depinde și totuși nu reușim și eu nu pot să-i condamn pe părintele stareț și pe maica stareță pentru că nici eu nu am putut să-i conving , și-i văd încoace și-ncolo. Este o secularizare și în multe aspecte. Și-mi cer iertare de la început până la pământ pentru ceea ce vreau să spun. Deci trăim o secularizare ca și cei din lume...cred că mă veți scuza la vârsta pe care o am. Când am intrat în sală aici și am văzut aceste sticle cu apă și pahare pentru fiecare am zis: „Aici suntem la Parlament!”. Este adevărat că ai nevoie, bolnav fiind, de un pahar de apă și o cană acolo, dar în dreptul fiecăruia eu știu dacă mai avem duhul acela al călugăriei? Asta e situația! Eu mă simt permanent sau vreau să mă simt permanent călugăr, pentru că e frumoasă viața aceasta de călugăr, viață de înger în trup cine poate să trăiască...Dar așa ne străduim fiecare!
Părintele Serapion Zaharia, care a fost la Neamț și care este acum prezent cu noi, el are o memorie foarte bună, să povestească așa cum a fost, ca să călcăm cu picioarele pe pământ, să vedem prin ce primejdii am trecut și cum Dumnezeu ne-a ajutat.
Părintele Stăniloae, Dumnezeu să-l ierte, face distincție între ispită și încercare. Încercarea vine de la Dumnezeu, însă, în ceea ce privește ispita noi suntem autorii pentru că cedăm puțin câte puțin, pentru că tot puțin câte puțin vine cel rău.
Așadar, să luptăm și cu unele și cu altele, dar mai ales cu ispitele și cred că prin ceea ce au trecut cei care au părăsit mănăstirea și mai ales cei care au înfundat pușcăriile au rezistat și prin faptul că viața creștină nu poate fi lipsită de necazuri, de încercări, de ispite, de aceea trebuie să ne străduim cât putem. Aceasta este viața creștină, pentru că așa cum scrie Sfântul Apostol Pavel "al vostru este nu numai a crede în Hristos, ci și a pătimi pentru Hristos”. Prin multe necazuri trebuie să trecem ca să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Mântuitorul a spus: "În lume multe necazuri veți avea, dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33). Prin urmare, să luăm aminte și să biruim și noi lumea păcatului”.
(ÎPS Pimen "Martirii, model de viziune în fața secularizării”, "Răstignirea monahismului românesc: Decretul 410/1959”, Editura Doxologia, Iași, 2009, pag 14-16).
*Volumul cuprinde lucrări susținute în cadrul Simpozionului "Decretul 410/1959- Moment de oprimare a monahismului românesc”, desfășurat în data de 27 noiembrie 2009.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Medicul Anca Cernea, propagandistă anti-Georgescu, a murit de turbo-cancer
Rogobete a scos Dosarele Vaccinurilor. Detalii explozive despre Contractul cu Pfizer
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Senatorul Lavric dă de pământ cu patronul Institutului ”Elie Wiesel”: ”A fost un impostor ordinar care nu a trecut o secundă pe la Auschwitz”
Căderea Kosteantînivkăi: Bastionul cheie al Ucrainei a cedat, deschizând porțile Donbasului. Vladimir Putin, apariție în uniformă militară pentru a celebra victoria
De Ziua Americii, Nicușor Dan i-a omagiat pentru americani pe luptătorii anticomuniști din MIȘCAREA LEGIONARĂ parașutați de SUA și NATO în Munții României
Recomandările noastre
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
De Ziua Americii: Filiera antiromânească este extremistă, nu prietenul României, istoricul Larry Watts!
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Secțiuni: Biserica Cultură Politic Prima pagină Știri
Persoane: ÎPS Pimen Suceveanul
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)