Ilie Năstase, după ce Iohannis a decis să retragă decorațiile unor persoane condamnate: Altul care a furat șase case și nu e penal! Dacă-mi lua titlul de la US Open sau de la Roland Garros aveam o problemă. Dar așa?

Președintele Klaus Iohannis, a semnat miercuri decretele privind retragerea decorațiilor celor care au condamnări penale, printre care Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Mircia Muntean și Ionel Manțog, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. ”Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie a.c., decretele privind retragerea decorațiilor lui Adrian Năstase, lui Bucur Gheorghe, lui Mitrea Miron Tudor, lui Mucea Dorinel Mihai, lui Mencinicopschi Gheorghe, lui Cuteanu Emilian, lui Severin Adrian, lui Voiculescu Dan, lui Manțog Ionel, lui Muntean Mircia, lui Anghel Gh. Cristian și Irinei Paula Jianu”, a transmis Administrația Prezidențială într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Înainte de anunțul administrației prezidențiale, Ilie Năstase, decorat și el de președinte în 2016, condamnat penal, a lansat un atac dur la adresa lui Klaus Iohannis.
„Nu am nicio problemă să îmi retragă ordinul. Dacă-mi lua titlul de la US Open sau de la Roland Garros aveam o problemă. Dar așa? E un mut care nu spune nimic. S-a dus în Statele Unite și a venit cu o caschetă și o insignă, în loc să vină cu vizele ridicate românilor. S-a dus premierul polonez și a ridicat vizele în două zile. Mai mult ce să spun? Mă duc la Cotroceni și stau în față și i-o dau, dacă asta-l face pe el fericit. Chiar nu-mi face plăcerea distincția dată de el. Am acceptat-o pentru că împlinisem 70 de ani. Eu am primit o condamnare pentru că am băut puțin. Altul care a furat 6 case și nu e penal! Eu spun adevărul!”, a zis Năstase, potrivit gsp.ro.
Ilie Năstase are o condamnare de 9 luni și 10 zile de închisoare, cu suspendare, în urma unui incident provocat în trafic. Curtea de Apel a luat decizia de a-l condamna pe fostul mare sportiv în iulie 2019, după ce magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au oferit aceeași sentință în februarie, plus un termen de supraveghere de doi ani.
Fostul mare tenismen a fost decorat de Iohannis în 2016 cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor. Ilie Năstase a primit în 2009 și titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distinctie a statului francez.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

”Ne îndreptăm spre cel mai mare conflict din istoria lumii”! Președintele Serbiei, avertisment de ultima oră, după decizia Curții Penale Internaționale împotriva lui Putin

Cifre șoc! Câte milioane de euro a costat călătoria lui Iohannis în Japonia și Singapore

Ambasadorul Poloniei la Paris: Nu vom avea altă opțiune decât să se ne alăturăm conflictului cu Rusia

Șoc în lumea politică! Fermierii au câștigat alegerile în Olanda: ”Oamenii au arătat că nu mai pot sta acasă. Nu vom mai fi ignorați!”

Comisia Europeană a interzis României să redeschidă cărbunele în caz de criză energetică

Europarlamentarul Maria Grapini, acuzații extrem de grave după ce o carte cu mesaje pornografice ar fi fost distribuită elevilor din România. Este vorba despre cartea „Câinele Iubirii”, scrisă de Sebastian Sifft și publicată de Humanitas
Recomandările noastre
Organizații: Administratia Prezidentiala
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)