ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


E deja de notorietate interviul apărut în Le Figaro, în care fostul președinte comunist a făcut o radiografie a spectrului politic dâmbovițean având grijă să transmită câteva mesaje celor pe care, prin marea sa bunăvoință, i-a fericit cu funcții, poziții cheie, statute privilegiate, cum numai un bunic mărinimos o face pentru urmașii săi. 
 
La prima vedere, interviul pare un mesaj de mustrare către nesăbuiții ucenici care, văzându-se cu frâiele în mâini, își cam fac de cap nesocotind direcția trasată de mai vrednicii predecesori. Experiența anilor trecuți ne arată că de fiecare dată când ucenicii au ridicat capul mai mult decât trebuie, bătrânul le-a ars, pe românește, câte-o smetie (vezi cazul foștilor prim-miniștri Petre Roman și Adrian Năstase, al doilea fiind chiar privat de libertate) sau doar apostrofări mai mult sau mai puțin severe  (ștampila de "prostănac” aplicată fostului ministru de externe Mircea Geoană sau cea de "cârlan neastâmpărat” fostului prim-ministru Victor Ponta. 

Sigur, având o vârstă destul de înaintată și puterile slăbite, acest ”edec” al leninismului dâmbovițean nu mai e consultat chiar în orice problemă, motiv pentru care tinerii săi discipoli, iată, fac prostii. Or, fiind luna decembrie, în care ne amintim de momente importante ale istoriei noastre contemporane, personajul aflat în centrul evenimentelor din 1989 s-a simțit dator să intervină.  Căci, pentru Iliescu și urmașii săi acest final de an simbolizează înainte de orice... aniversarea preluării puterii. 

Dar, totuși, de ce tocmai un vehicul (sau pretext) media francez?
 
Cu ajutorul ușor graseiat al lui Voican Voiculescu (badigardul "revoluționar” și notoriu purtător de AKM la vedere) Iliescu trece rapid de la introducerea decembristă la repere francofone mai consistente – că doară ne adresăm publicului francez, nu? – invocând două personaje-cheie:  "prietenul” Petre Roman (ploconit încă din tinerețe pe la porțile franceze) și noua speranță politică iliesciană, Călin Popescu Tăriceanu, un colaborator deloc naiv al unor entități  din aceeași zonă, fost prim-ministru și el, și pe care Iliescu îl vede ca cel mai bun candidat la funcția de președinte al României. Cam multe coincidențe adunate într-un singur interviu.

La o a doua privire, nu m-ar mira ca toată această mascaradă să fie pusă la cale chiar de bătrânul edec (ajutat, desigur, de ucenicii săi cu funcții mari). Că la viclenii, eheee, nu-l întrece nimeni! În școala comunistă, din care a făcut parte întreaga lui tinerețe, a fost premiant.  Să nu uităm, totuși, de momentul mineriadei din 1990, când oficial, el era președinte, prietenul lui, Petre Roman, prim-ministru, iar Gelu Voican Voiculescu, vice-prim-ministru. Și, împreună, în timp, au reușit să păcălească o mare parte din opinia publică printr-o uriașă campanie de dezinformare, transferând responsabilitatea gravelor violențe minerești exclusiv în poala ”forțelor oculte” (să fi fost ”agenturili”?) rămase, desigur, neidentificate. Tot așa cum a fost transferată gestionarea ”teroriștilor” din 1989 din ograda conducătorului, adică a lui Iliescu, în ograda celor care i se subordonau direct, adică a securității. Au creat o situație aparent incertă, un fel de ”prinde orbul, scoate-i ochii!”. Ca să nu mai vorbim de așa-zisele ”scindări” ale partidelor, prin care au creat butaforii pentru a șterge urmele pătate de nereguli ale politicienilor, păcălind electoratul neatent.

Deci, ca o concluzie, putem să stăm liniștiți, ”bătrânul” e prezent. Până la un moment dat, când unul dintre ucenici, cel mai merituos, va trebui să ducă mai departe învățătura sa. Va fi interesant să-l vedem pe acela care-i va prelua, oficial, ștafeta.