Iliescu, acest „bătrân edec” al politicii românești
E deja de notorietate interviul apărut în Le Figaro, în care fostul președinte comunist a făcut o radiografie a spectrului politic dâmbovițean având grijă să transmită câteva mesaje celor pe care, prin marea sa bunăvoință, i-a fericit cu funcții, poziții cheie, statute privilegiate, cum numai un bunic mărinimos o face pentru urmașii săi.
La prima vedere, interviul pare un mesaj de mustrare către nesăbuiții ucenici care, văzându-se cu frâiele în mâini, își cam fac de cap nesocotind direcția trasată de mai vrednicii predecesori. Experiența anilor trecuți ne arată că de fiecare dată când ucenicii au ridicat capul mai mult decât trebuie, bătrânul le-a ars, pe românește, câte-o smetie (vezi cazul foștilor prim-miniștri Petre Roman și Adrian Năstase, al doilea fiind chiar privat de libertate) sau doar apostrofări mai mult sau mai puțin severe (ștampila de "prostănac” aplicată fostului ministru de externe Mircea Geoană sau cea de "cârlan neastâmpărat” fostului prim-ministru Victor Ponta.
Sigur, având o vârstă destul de înaintată și puterile slăbite, acest ”edec” al leninismului dâmbovițean nu mai e consultat chiar în orice problemă, motiv pentru care tinerii săi discipoli, iată, fac prostii. Or, fiind luna decembrie, în care ne amintim de momente importante ale istoriei noastre contemporane, personajul aflat în centrul evenimentelor din 1989 s-a simțit dator să intervină. Căci, pentru Iliescu și urmașii săi acest final de an simbolizează înainte de orice... aniversarea preluării puterii.
Dar, totuși, de ce tocmai un vehicul (sau pretext) media francez?
Cu ajutorul ușor graseiat al lui Voican Voiculescu (badigardul "revoluționar” și notoriu purtător de AKM la vedere) Iliescu trece rapid de la introducerea decembristă la repere francofone mai consistente – că doară ne adresăm publicului francez, nu? – invocând două personaje-cheie: "prietenul” Petre Roman (ploconit încă din tinerețe pe la porțile franceze) și noua speranță politică iliesciană, Călin Popescu Tăriceanu, un colaborator deloc naiv al unor entități din aceeași zonă, fost prim-ministru și el, și pe care Iliescu îl vede ca cel mai bun candidat la funcția de președinte al României. Cam multe coincidențe adunate într-un singur interviu.
La o a doua privire, nu m-ar mira ca toată această mascaradă să fie pusă la cale chiar de bătrânul edec (ajutat, desigur, de ucenicii săi cu funcții mari). Că la viclenii, eheee, nu-l întrece nimeni! În școala comunistă, din care a făcut parte întreaga lui tinerețe, a fost premiant. Să nu uităm, totuși, de momentul mineriadei din 1990, când oficial, el era președinte, prietenul lui, Petre Roman, prim-ministru, iar Gelu Voican Voiculescu, vice-prim-ministru. Și, împreună, în timp, au reușit să păcălească o mare parte din opinia publică printr-o uriașă campanie de dezinformare, transferând responsabilitatea gravelor violențe minerești exclusiv în poala ”forțelor oculte” (să fi fost ”agenturili”?) rămase, desigur, neidentificate. Tot așa cum a fost transferată gestionarea ”teroriștilor” din 1989 din ograda conducătorului, adică a lui Iliescu, în ograda celor care i se subordonau direct, adică a securității. Au creat o situație aparent incertă, un fel de ”prinde orbul, scoate-i ochii!”. Ca să nu mai vorbim de așa-zisele ”scindări” ale partidelor, prin care au creat butaforii pentru a șterge urmele pătate de nereguli ale politicienilor, păcălind electoratul neatent.
Deci, ca o concluzie, putem să stăm liniștiți, ”bătrânul” e prezent. Până la un moment dat, când unul dintre ucenici, cel mai merituos, va trebui să ducă mai departe învățătura sa. Va fi interesant să-l vedem pe acela care-i va prelua, oficial, ștafeta.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Av. Ingrid Mocanu: SRI îndrumă profesorii, studenții și elevii ca patriotismul, conservatorismul, creștinismul și alte asemenea credințe "periculoase" să fie raportate organelor drept "radicalizare". Pentru asta plătim noi miliarde și miliarde serviciilor
Donald Trump rade vaccinurile obligatorii pentru copii pentru a reduce AUTISMUL: ”Până acum se cereau 72 de doze pentru copiii noștri. De acum recomandăm doar 11 vaccinuri de bază!” Decizia elimină și vaccinul anti-COVID
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
Filmarea zilei: Corina Anastasiu, USR: M-ați chemat să mă faceți proastă? - VIDEO
The Diplomatic Affairs: Newsweek retrage articolul despre alegerile anulate din România, ridicând întrebări privind presiunile politice și cenzură. De ce un singur articol de opinie despre Călin Georgescu a provocat atât de multă alarmă?
Recomandările noastre
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Gelu Voican Voiculescu Ion Iliescu Petre Roman
Locații: București
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)