Iohannis: După 15 mai, purtarea măștii devine obligatorie în spațiile închise. La fel și distanța între persoane. Pe 15 mai se reiau și slujbele, ce vor fi ținute în aer liber

După 15 mai, purtarea măștii în spațiile închise devine obligatorie, anunță președintele Klaus Iohannis. De asemenea, păstrarea unei distanțe de „două brațe” între persoane va fi obligatorie.
„Din păcate, epidemia este între noi. Nu este momentul să ne relaxăm prea mult. Ne apropiem foarte rapid de numărul de 1.000 de victime ale acestei epidemii, avem în fiecare zi sute de cazuri noi. Totuși, se apropie data de 15 mai, când se termină starea de urgență și vom intra într-o altă formă de organizare, în starea de alertă”, a spus Iohannis.
Potrivit șefului statului, devine obligatoriu după 15 mai:
- portul măștii, care să acopere gura și nasul în spațiile interioare, respectiv magazine sau mijloacele de transport în comun
- păstrarea unei distanțe între persoane de 1,5 metri sau de „două brațe”
- igiena mâinilor
Slujbele vor fi reluate, după 15 mai, însă doar în curtea bisericilor, unde credincioșii vor purta mască de protecție și vor păstra distanța de 1,5 metri, a mai anunțat, marți, președintele Klaus Iohannis. În privința competițiilor sportive, președintele a spus că nu se reiau în această etapă.
Klaus Iohannis a spus că serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate în condiții speciale, în prima fază în curtea bisericilor, în exterior.
„Credincioșii vor purta obligatoriu mască și vor păstra distanța de 1,5 metri. În a doua și a treia etapă aceste condiții vor fi rediscutate, dar noi considerăm că e important să facem un prim pas”, a spus Iohannis.
În privința sportivilor, președintele a spus că există două situații: profesioniștii și amatorii.
Astfel, cantonamentele profesioniștilor pot fi reluate în condiții speciale de igienă și verificări medicale, însă competițiile sportive în această primă etapă nu vor începe.
În privința sportivilor amatori, este posibil să își reia activitatea doar acolo unde se face sport individual, inclusiv dacă se folosește o bază sportivă, dar numai în aer liber.
„Pentru amatori este posibil să își reia activitatea doar la sportul individual și doar în aer liber. Iar dacă se folosește o bază sportivă, accesul în vestiar, acolo unde se schimbă echipamentul, nu este permis”, a mai spus Klaus Iohannis.
După 15 mai nu va mai fi nevoie de declarații pe proprie răspundere atunci când ne deplasăm în interiorul localităților, a anunțat președintele Klaus Iohannis. În afara localităților, însă, declarația va rămâne valabilă.
Președintele Iohannis a anunțat că după 15 mai se renunță la obligația de a sta acasă și la obligația declarației pe proprie răspundere atunci când ne deplasăm în interiorul unei localități.
„Nu trebuie să exagerăm, să renunțăm la deplasările la care putem renunța”, a spus șeful statului.
În afara localităților, obligativitatea declarației se va păstra.
Totodată, președintele a spus că după 15 mai se redeschide parțial comerțul, respectiv magazinele care au acces direct din stradă, saloanele de îngrijire personală și muzeele.
„Recomandăm autorităților locale să redeschidă parcurile pentru accesul publicului”, a spus Iohannis.
Acesta s-a adresat, în final, parlamentarilor, să dea dovadă de responsabilitate și să voteze legea privind starea de alertă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)