Iohannis RENUNȚĂ la criteriile de integritate mult invocate și extinde lista invitaților pentru Ziua Europei la demnitarii cu probleme penale

Administrația prezidențială a optat pentru „o reprezentare cât mai largă” la recepția oferită de președintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Europei sărbătorită pe 9 Mai, pe lista de invitați aflându-se și Liviu Dragnea și Victor Ponta. M. Dobrovolschi: „Curtea Palatului Cotroceni este suficient de mare”.
„Nu voi face niciun fel de comparație între un eveniment și altul (…) De această dată s-a optat pentru o listă extinsă care să satisfacă un pricipiu: „o reprezentare mai largă, atât la nivelul instituțiilor statului, cât și din alte zone ceea ce înseamnă societate românească, cultură, educație, sănătate, economie. O să vedeți că va fi foarte multă lume și vă asigur că această curte a Palatului Cotroceni este suficient de mare pentru a găzdui pe toată lumea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Adminsitrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi.
Întrebarea a fost adresată în contextul în care președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat că a primit deja la cabinetul său invitația din partea Administrației Prezidențiale.
La eveniment a fost invitat și șeful Senatului Călin Popescu-Tăriceanu. Purtătorul de cuvânt a ținut însă să menționeze că președintele Klaus Iohannis „nu face niciodată rabat de la principii”.
„Nu voi compara lista de acum cu altă listă pentru că sunt evenimente diferite. Vă asigur că președintele României nu face niciodată rabat de la principii pentru că nu este o chestiune pe care doar domnul președinte o crede. Trebuie să avem în spațiul public și mai ales la nivelul funcțiilor importante în stat niște criterii de moralitate care să fie respectate de toată lumea (…) Acum vorbim despre un alt principiu care a stat la baza acestei liste, a fost acela pe care l-am menționat deja – o reprezentare cât mai largă a întregului spectru politic și a conducerii instituțiilor statului”, a adăugat Mădălina Dobrovolschi, care a completat că pe lista de invitați se află și foștii președinți, prim-miniștri sau șefii altor instituții ale statului. Pe lista de invitați s-ar afla și fostul premier Victor Ponta.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Locații: București
Subiecte: Ziua Europei
Organizații: Presedintele Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)