Iohannis a dat startul protestelor de toamnă în România?

Deși în discursul săi, președintele a declarat că nu își dorește ca românii să iasă din nou în stradă, ci o implicare civică maximă din partea celor care-și doresc un stat de drept, cheia întregii declarații ar putea sta în „este nevoie de o implicare civică maximă”.
„Mulți politicieni influenți se ocupă de a ataca procurorii, ceea ce se întâmplă în justiție, inducând opinia că justiția nu funcționează. Aceștia sunt fie condamnați penal, fie sunt în curs de judecare, fie urmăriți penal. Ar fi foarte grav ca persoane condamnate, pe care i-am numit penali, să ajungă în conducerea statului, spuneam acum un an. Iată că s-a întâmplat. E nevoie de o implicare civică maximă, cine dorește un stat de drept, să se anunțe și să-și spună opinia. Nu doresc să se creadă că chem oamenii să protesteze. O societate e obligată să discute aceste chestiuni public. Nu doresc tăcere și adoptarea legilor în parlament de o majoritate care nu știm ce va decide.”, spunea aseară președintele României.
Știrea inițială
După ce a fost plecat într-o vizită în SUA, Klaus Iohannis a revenit în țară și a abordat în cadrul unei conferințe de presă subiectele arzătoare din politica internă a României.
Președintele este conștient de limitele constituționale pe care le are și a menționat, deși nu a fost întrebat de acest lucru că a precizat: „nu doresc să se creadă că chem oamenii să protesteze”, scrie știripesurse.ro.
Dar dacă Iohannis fix asta intenționează să facă? Oare cum va reacționa societatea civilă, Piața Victoriei, #rezist, la această chemare venită din partea celui care, fără teamă, se punea în fruntea oamenilor și la protestele de la începutul anului?
Este cert că mesajul care se propagă prin social media este acela că președintele Iohannis atenționează: ordinea de drept, statul de drept, justiția și lupta anticorupție sunt în pericol acum. Singur nu mă pot opune decât în niște limite constituționale clare. Fără voi, fără presiunea voastră, totul este pierdut.
O altă cheie în care putem citi mesajul de mai sus este pe termen lung: „la alegerile de anul trecut, crezând că sancționați prin absenteism, ați validat tot ceea ce se întâmplă acum. Să vă fie lecție pe viitor și să ieșiți la vot atunci când este cel mai important de ales drumul pe care va merge România”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: România
Subiecte: #Rezist Proteste București
Organizații: Presedintele Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)