Iohannis anunță că va promulga legea care elimină CASS și impozitul de 16% pentru pensii

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, după întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu, că va promulga Legea prin care se elimină plata CASS pentru toate pensiile, precum și a impozitului pe venit de 16% pentru pensiile sub 2.000 de lei.
„După analiza pe care am făcut-o și după discuția pe care am avut-o astăzi, am decis să promulg această lege în următoarele zile”, a afirmat Klaus Iohannis.
Camera Deputaților a adoptat, în 5 ianuarie, în sesiune extraordinară, cu 207 voturi "pentru” și 29 de voturi "împotrivă”, proiectul de lege prin care se elimină plata CASS pentru toate pensiile, precum și a impozitului pe venit pentru pensiile sub 2.000 de lei.
Proiectul discutat de deputați este cel inițiat de fostul senator ALDE Cristiana Anghel și susținut de alți 50 de parlamentari ALDE, PNL, PSD și neafiliați, prin care este eliminată plata impozitului de 16% pe venit pentru toate pensiile, precum și a contribuției CASS. Proiectul Cristianei Anghel a fost adoptat de Senat în luna septembrie 2016.
Guvenul Cioloș nu a susținut propunerea legislativă, din cauza impactului negativ asupra venitului bugetului de stat consolidat, estimat la 2,2 miliarde de lei pentru anul 2017.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis Sorin Grindeanu
Locații: București
Subiecte: Legea Pensiilor
Organizații: Guvernul României Presedintele Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)