Iohannis despre cotele de imigranți: UE s-ar putea să ne OBLIGE să acceptăm mai mulți. Reacția față de cazul Ponta

Președintele Klaus Iohannis a făcut câteva declarații după terminarea ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Iată ce a spus șeful statului.
Despre criza refugiaților:
"Este posibil ca printr-o procedură care va fi aplicată săptămâna viitoare Uniunea Europeană să ne oblige să primim mai mulţi refugiaţi pentru care am oferit noi locuri.
E un scenariu pe care nu ni-l dorim, care nu cred că ajută la rezolvarea problemei refugiaţilor, dar care, cel puţin teoretic, este posibil şi am discutat ce se poate întâmpla în acest context.
Dacă se întâmplă, e clar că trebuie să întreprindem ceva, s-a vehiculat ideea de a folosi fonduri UE pentru extinderea facilităţilor de primire a refugiaţilor sau pentru construirea altor centre pentru refugiaţi”, a declarat Klaus Iohannis"
Despre trimiterea în judecată a premierului Ponta:
"În timpul CSAT, pe media a apărut o știre pe care vreau s-o comentez foarte pe scurt. Mă refer la trimiterea în judecată a primului-ministru în dosarul în care e acuzat de anumite fapte penale. Situația, după părerea mea, e din ce în ce mai problematică pentru primul-ministru, e din ce în ce mai problematică pentru Guvern și din ce în ce mai problematică pentru PSD, dar trebuie să recunoaștem că imaginea României are foarte mult de suferit de pe urma acestei chestiuni. Sper să se analizeze situația cu toată răspunderea și cei care pot veni cu soluții să vină cu soluții. Părerea mea nu s-a schimbat, cea mai simplă soluție ar fi cu siguranță cea pe care am propus-o și în iunie".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

George Simion a plecat de la dezbaterea cu Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu: ”Alegerile au fost în noiembrie, acum e un simulacru”. Lasconi a șters pe jos cu Antonescu și Dan: Mi-ar fi rușine să candidez în locul vostru! VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis Victor Ponta
Locații: București
Organizații: CSAT
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)