Ion Cristoiu: Incredibil, dar adevărat! SRI a primit dreptul de a avea firme comerciale sub acoperire printr-o Ordonanță de Urgență dată de Guvernul PSD Adrian Năstase
Ion Cristoiu a scris pe blogul său despre modul în care SRI a primit dreptul de a avea firme comerciale sub acoperire printr-o ordonanață de urgență care a fost dată în Guvernul condus de Adrian Năstase.
„Da, ca Societate Comercială, pentru că prin Lege SRI poate obține bani și în afara celor dați prin Bugetul de stat aprobat de Parlament. Felul în care SRI obține banii din activități comerciale și felul în care-i cheltuie scapă oricărui control democratic. Nici Comisia de control parlamentar al SRI, nici măcar CSAT nu poate verifica activitățile comerciale ale SRI. Cum s-a ajuns la această fantastică aberație într-un stat de drept? Țineți-vă bine! Printr-o ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ! Nu prin proiect de Lege depus în Parlament, supus și dezbaterii publice, ci – incredibil – printr-o Ordonanță de Urgență. La o emisiune TV, Traian Băsescu mi-a atras atenția asupra acestei anomalii:
Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 privind Organizarea și funcționarea SRI, publicată în MO nr. 33 din 3 martie 1992, a fost modificată, printr-o Ordonanță de Urgență de Guvernul Adrian Năstase. E vorba de Ordonanța de Urgență pentru modificarea art. 42 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații aprobată de Guvernul PSD Adrian Năstase în Ședința de Guvern din 13 iunie 2002. Printr-o Ordonanță de Urgență, se reduce drastic controlul democratic al SRI”, a scris Cristoiu.
În continuare, jurnalistul precizează motivul pentru care Adrian Năstase a decis acel aspect ca fiind o urgență.
„Au trecut de atunci 15 ani. O nouă Lege a SRI nu avem nici azi. Și astfel de 15 ani, SRI activează și ca o societate comercială. De ce era nevoie de urgență? Adrian Năstase voia să atragă de partea sa, în războiul discret cu Ion Iliescu, președintele României (între cei doi apăruseră grave discordii) SRI-ul condus de Radu Timofte. O iluzie împărtășită și de Victor Ponta și de Liviu Dragnea. Ștăbimea de la SRI depinde de Președinte. Ca urmare, îți iau banii și-l ascultă mai departe pe Jupînul de la Cotroceni”, a mai spus Ion Cristoiu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CNA a închis Realitatea Plus. A fost retrasă și licența Gold FM! George Simion: ”Lovitura de stat merge mai departe! JOS CENZURA!”. Anca Alexandrescu: ”Vor să nu mai aibă unde să vorbească Călin Georgescu”. ActiveNews: SOLIDARITATE!
Bănescu a turbat. Ginerele cancelarului lui Ceaușescu s-a răstit pentru Vexler la parlamentarii Opoziției la fel ca Iliescu: ”Animalelor”! Să-l ia CNA-ul!
ULTIMĂ ORĂ | Mesaj apocaliptic al lui Donald Trump: O întreagă civilizație va muri în această noapte. Sau poate vom avea o Schimbare de Regim Completă și Totală
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Valerian Stan: Axa dezaxată Bruxelles - București
La umbra Carpaților. ”Fenomenul Călin Georgescu”. Comentarii asupra rezultatelor unui sondaj CURS
Recomandările noastre
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 85 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. MĂRTURII de la fața locului și VIDEO cu supraviețuitorul Petru Huțanu
Secțiuni: Politic
Persoane: Adrian Năstase Ion Cristoiu Traian Băsescu
Locații: România
Subiecte: Binomul SRI DNA
Organizații: Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)