„Ce semnal a vrut să dea Eduard Hellvig? Și mai ales cui?” prin prezența la aniversarea de 10 ani a revistei „Vitralii”, editată de foștii lucrători ai Departamentului Securității Statului (DSS), se întreabă jurnalistul Ion Cristoiu în ultimul său editorial din Evenimentul Zilei.

 

„Spre deosebire de George Maior, Eduard Hellvig e o prezență neobișnuit de discretă în spațiul public.
O apariție precum cea de marți se anunța din start interesantă din punct de vedere gazetăresc.
La festivitate au fost invitați să participe și colegi de breaslă care au scris despre fosta Securitate și despre SRI: Dan Andronic, Mirel Curea, Florian Bichir, Horia Alexandrescu.
Dan Andronic a trecut la Bibliotecă, să mă ia.

— De ce vine și mai ales de ce ține un discurs Eduard Hellvig?, l-am întrebat pe drum, știindu-l mai priceput decît mine în treburile SRI și SIE.
— Ca să dea un semnal – mi-a răspuns Dan Andronic.
— Semnal cui?
— Semnal nouă – mi-a răspuns Dan Andronic în stilu-i nedumeritor, cînd nu se știe dacă glumește sau vorbește serios”, scrie Ion Cristoiu pe blogul său.

Jurnalistul a precizat nevoia de a studia trecutul comunist obiectiv, nu pentru a fi folosit împotriva celor din prezent, mai ales că au trecut 30 de ani de la evenimente.


„Timp de 30 de ani Nicolae Ceaușescu, Securitatea, Comunismul, Presa Comunistă au fost victime ale folosirii trecutului în interesele prezentului. Abordarea acestor fragmente a fost pătimaș pro sau contra. Fie pamfletar, fie idilic. Abordarea pamfletară a ținut de o dublă folosire a trecutului în interesul prezentului:
Pentru a justifica înlocuirea tablei de valori a ultimilor 50 de ani cu tabla de valori trecătoare a ambițioșilor postdecembriști. Nichita Stănescu, Marin Preda, Mihail Sadoveanu ocupau socluri eterne. Trebuiau dați jos de pe soclu pentru a pune în loc pițifelnici ai prezentului postdecembrist pe motiv că aceștia au rămas nepîngăriți de prețuirea anterioară. Nimic nou sub soare. Așa s-a întîmplat și după 1948. A. Toma, un poet interbelic minor, a fost pus în locul lui Arghezi, ostracizat pe motiv că a colaborat cu burhezo-moșierimea.

Pentru a acoperi superficialitatea cercetării. Una e să iscodești profesionist Trecutul și alta e să scrii despre el propagandistic. Iscodirea științifică presupune timp și efort, căutarea și cîntărirea documentelor. Abordarea propagandistică reclamă doar îndemînarea de a jongla cu clișee.

După decembrie 1989, adversarii PSD au folosit trecutul comunist în interesul prezentului de luptă cu PSD. De aici abordarea pamfletară a trecutului comunist. Despre nostalgici inutil să mai scriu. Regimul Ceaușescu a fost idilizat ca un regim doar de realizări mărețe, de promovare a Independenței naționale. Securitatea a fost văzută doar ca un Zid ridicat împotriva agenturilor străine și a subminării din interior.

A venit vremea să nu-i mai folosim pe Ceaușescu, Securitatea, PCR, alte instituții ale regimului comunist ca mijloace în lupta politică și mediatică prezentă.
A venit vremea, acum, la 30 de ani de la Căderea lui Ceaușescu, să abordăm Trecutul comunist doar ca pe un fragment al Trecutului.
Să scriem despre Nicolae Ceaușescu, despre Securitate, despre alte instituții ale regimului dinainte de 1989 evitînd să fim, cum ne îndemna Xenopol, judecători ridicoli ai timpurilor trecute.
Nu de alta, dar ne vom despărți definitiv de comunism abia cînd vom putea vorbi despre el fără patimă.
Nici pro, nici contra.

Înaintea mea a vorbit Eduard Hellvig.
Am așteptat discursul directorului SRI.
De asta și venisem.
Mi-am notat de îndată ce credeam eu c-ar putea fi știri din această intervenție:
Pledoaria pentru necesitatea unui nou Proiect de țară și Pledoaria pentru o reconciliere națională în jurul acestui proiect.
Cele două priorități invocate de Eduard Hellvig în discursul său sînt la ora actuală priorități de ordin național. Ba mai mult, urgențe de ordin național. Dacă nu le conștientizează, România e condamnată să nu mai intre niciodată în Veac, ocupată cum e pînă peste cap cu mărunțișuri”, a încheiat Cristoiu.