Irina Radu, președintele CA al SRTV, convocată la Parlament pentru audieri, după refuzul TVR de a difuza interviul cu premierul Cioloș de la „Viața Satului"
Președintele CA al TVR Irina Radu va fi audiată în Comisia de cultură a Camerei Deputaților, a declarat președintele comisiei, Gigel Știrbu, solicitarea fiind făcută în urma refuzului TVR de a difuza un interviu acordat de premierul Dacian Cioloș, anunță Mediafax.
„Audierea a fost solicitată de mai mulți colegi din Comisie. Sunt câțiva colegi care, pe bună dreptate, sunt revoltați. Nouă ni se solicită de fiecare dată să salvăm TVR, să găsim soluții, iar conducerea instituției ia decizii, din punctul meu de vedere, deloc benefice. Care este rolul TVR în definitiv, dacă șefa instituției ia astfel de decizii de a cenzura apariția primului-ministru pe postul public de televiziune?", a declarat deputatul PNL Gigel Știrbu.
El a precizat că Irina Radu, președintele CA al TVR, a fost convocată la ora 14.00 pentru a fi audiată cu privire la motivele pentru care TVR 1 a decis să nu difuzeze un interviu acordat de premierul Dacian Cioloș.
„Având în vedere perioada de campanie electorală pe care o traversăm, conducerea SRTv a decis amânarea difuzării interviului acordat de premierul Dacian Cioloș emisiunii «Viața Satului». Dorim evitarea oricăror interpretări care s-ar putea naște din mai multe motive. Primul motiv decurge din faptul că premierul reprezintă imaginea de campanie a unui partid, ceea ce poate crea impresia unei emisiuni de campanie — și ar fi incorect; imaginea premierului apare atât pe afișele, cât și în clipurile electorale care se difuzează pe toate posturile, inclusiv la TVR", a comunicat duminică TVR.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
BOMBA MOMENTULUI. Trump ar fi țipat și l-ar fi înjurat pe Netanyahu într-o conversație telefonică: ”Ești nebun de-a binelea. Ai fi în pușcărie acum dacă nu eram eu. Îți salvez ***. Toată lumea te urăște acum. Toată lumea urăște Israelul din cauza asta”
ACTUALIZARE: AU EXPLODAT TOATE CELE 4 DRONE! Alertă maximă în Portul Constanța: O dronă maritimă încărcată cu explozibil s-a autodetonat necontrolat. Kievul confirmă că drona era ucraineană - DETALII INCREDIBILE
Bolojan, cadou 196 de milioane de euro prin programul SAFE grupului DIGI România, care deține cea mai progresistă televiziune din România, unde spânul de la Oradea apare drept Făt Frumos
După drona aeriană, asalt de drone marine ucrainene! Diversiune explozivă a Ucrainei la anunțarea unui nou guvern în România?
LIVE VIDEO: Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României: Am ales o persoană independentă, care are experiența și valorile care-l definesc pentru postul de premier. Eugen Tomac: Guvernul va fi tehnic, nu politic
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Politic
Persoane: Dacian Cioloș Irina Radu
Locații: București
Organizații: Camera Deputaţilor Televiziunea Română (TVR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)